Calendarul zilei – 21 iulie
Publicat de Codrin RAITA, 21 iulie 2021, 05:00 / actualizat: 21 iulie 2021, 9:14
EVENIMENTE INTERNE
-Senat
*Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 14:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, Sala 6001, on line/la sediul Senatului
-Apărare, Interne
*Ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan va avea loc astăzi, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti. Cu această ocazie vot defila pe sub Arcul de Triumf detaşamente pedestre reprezentând structurile militare ale Armatei României care au îndeplinit misiuni în acest teatru de operaţii, începând din anul 2002 şi până în luna iunie a acestui an. Programul zilei:
- Defilarea va fi deschisă de un detaşament format din militari răniţi în timpul celor peste 19 ani de participare a Armatei României la misiuni în Afganistan. Dispozitivul de defilare va include şi un detaşament al Jandarmeriei române, care a executat, de asemenea, misiuni în acest teatru de operaţii.
- De asemenea, vor fi decorate drapele de luptă ale unor comandamente, mari unităţi şi unităţi ale Armatei României care au condus sau au executat misiuni în teatrul de operaţii.
- Pe timpul ceremoniei se va păstra un moment de reculegere şi se va depune o coroană de flori în memoria militarilor căzuţi la datorie în teatrele de operaţii externe, iar formaţii de aeronave vor survola monumentul.
– S-a întâmplat într-o zi de 21 iulie
* Acum 303 ani (1718) era încheiat Tratatul de la Passarowitz (Pojarevac sau Pojarevăț), prin care Banatul şi Oltenia treceau în stăpânirea Imperiului Habsburgic
* Se împlinesc 160 de ani (1861), de când, la Bucureşti a avut loc, pe scena Teatrului cel Mare (ulterior Teatrul Naţional), prima reprezentaţie a piesei „Hamlet”, de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly (1830-1882), primul actor român care l-a interpretat pe Hamlet
* Se împlinesc 160 de ani de când avea loc prima mare bătălie a Războiului Civil American, denumită prima bătălie de la Bull Run, care s-a încheiat cu victoria armatei confederate. Prima bătălie de pe Bull Run, denumită și Prima Bătălie de la Manassas (numele utilizat de forțele confederate), s-a dat la 21 iulie 1861, în comitatul Prințul William, Virginia, lângă orașul Manassas, fiind prima bătălie terestră majoră din cadrul Războiului Civil American
* Acum 141 de ani (1880) poetul Alexandru Macedonski publica, în revista „Literatorul”, articolul „Despre logica poeziei”, considerat a fi primul manifest al poeziei române moderne
* Cu 107 ani în urmă (1914), Consiliul de Coroană, întrunit la Sinaia, proclama poziţia de neutralitate armată a României în Primul Război Mondial (declanşat la 15/28.VII.1914). La 4/17.VII.1916 s-a semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă între România, pe de o parte, şi Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, pe de altă parte, pentru intrarea ţării noastre în război, de partea Antantei. Peste câteva zile, la 14/27 august, România a declarat război Austro-Ungariei, care a însemnat începutul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919) (21.VII/3.VIII)
* Cu 63 de ani în urmă (1958) era publicat, în Buletinul Oficial nr. 27 din 21 iulie 1958, Decretul nr. 318/1958 de modificare/amendare a Codului penal și a Codului de procedură penală, prin care au fost stabilite categorii de noi cazuri penale, concomitent cu înăsprirea pedepselor. De asemenea, a fost lărgit evantaiul situaţiilor de aplicare a pedepsei cu moartea (pe primul loc situându-se colaborarea cetăţenilor români cu străinii). În vigoare de la 21 iulie 1958 până la 12 noiembrie 1968, fiind abrogat prin Lege 30/1968
* Se împlinesc 10 ani (2011) de când naveta spațială Atlantis a aterizat pentru ultima dată la Centrul Spațial Kennedy (SUA), punând astfel capăt programului de navete spațiale NASA. Naveta spațială Atlantis a fost a patra și ultima navă care a mai îndeplinit misiuni. Și-a luat zborul pentru prima oară pe data de 3 octombrie 1985 și a realizat ultima aterizare pe 21 iulie 2011 la Cape Kennedy. Până la finalul ultimului zbor, Atlantis a acumulat 200 milioane km, orbitând în jurul Pământului de 4848 de ori. Echipajul de patru persoane a fost cel mai mic dintre toate misiunile navetelor de la STS-6 în aprilie 1983. Marfa principală a misiunii a fost Raffaello, modulul logistic polivalent (MPLM) și un transportor ușor multifuncțional (LMC), care au fost livrate către staţia Spațială Internațională (ISS). Zborul lui Raffaello a marcat singura dată când Atlantis a purtat un MPLM
* Acum 8 ani (2013) Prințul Filip al Belgiei (n. 1960) a devenit rege, în urma abdicării tatălui său, Albert al II-lea
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuvioşi Rafael şi Partenie, de la Agapia Veche (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)
– 1808, 21.VII/2.VIII: S-a născut Simion Bărnuţiu, jurist, filosof (a introdus predarea în limba română a filosofiei în Transilvania), estetician (a predat la Iaşi primul curs universitar de estetică) şi om politic (unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; vicepreşedinte al Adunării de pe Câmpia Libertăţii şi preşedinte al Comitetului Naţional Român) (m. 1864)
– 1821: S-a născut Vasile Alecsandri, poet, prozator, dramaturg, om politic şi diplomat; participant activ la evenimentele de la 1848 din Principatul Moldovei; angajat în misiunea unionistă, a fost deputat și membru în Comitetul Central al Unirii de la Iași și membru în Adunarea Electivă a Principatului Moldovei; ca diplomat a pledat activ pentru recunoașterea Unirii Principatelor Române; creator al teatrului românesc şi al literaturii dramatice în România; primul poet român premiat peste hotare; membru fondator (1866) şi membru de onoare (1871) al Societăţii Academice Române (m. 1890) – 200 de ani. NOTĂ: Vasile Alecsandri susţinea că s-a născut pe 21.VII.1821, însă de la descoperirea actului de naştere, în lucrările de istorie literară serioase apare indicată data de 14.VI.1818
– 1890: S-a născut astronomul Constantin Pârvulescu; cercetări de astronomie stelară şi mecanică cerească; a emis (1943) ideea pulsaţiei galaxiilor; ca un omagiu pentru activitatea sa, Uniunea Astronomică Internaţională a dat numele său unei mici planete; membru post-mortem al Academiei Române (1991) (m. 1945)
– 1904: S-a născut Ion Biberi, prozator, eseist şi critic literar (m. 1990)
– 1904: S-a născut geologul Emilia Saulea; studii privind faunele fosile ale Neogenului în România; a realizat (în colaborare) primul atlas litofacial al acestei perioade a erei terţiare din ţara noastră; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1998)
– 1905: S-a născut Constantin Ionescu, chimist şi farmacist; considerat unul dintre organizatorii industriei farmaceutice din România; a fost director al Institutului de Cercetări Farmaceutice, pe care l-a dezvoltat treptat, transformându-l în cel mai mare centru de cercetări ştiinţifice în domeniu; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1956)
– 1906: S-a născut Traian Chelariu, poet, prozator, eseist şi dramaturg; alături de Mircea Streinul, Iulian Vesper ş.a., a făcut parte din gruparea poeţilor bucovineni constituită la Cernăuţi în deceniul al patrulea al secolului XX; bogată activitate publicistică (a fost redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei” şi a făcut parte din colectivele de conducere ale publicaţiilor „Junimea literară”, „Orientări” şi „Universul literar”) (m. 1966) – 115 ani
– 1907: S-a născut lingvistul, foneticianul şi profesorul Dimitrie Macrea; a condus lucrările de elaborare a „Dicţionarului limbii române” (1958) şi a „Dicţionarului enciclopedic român” (4 volume, 1962-1964); membru corespondent al Academiei Române din 1965 (m. 1988)
– 1907: A murit pictorul şi desenatorul Nicolae Grigorescu, considerat unul dintre întemeietorii picturii române moderne şi unul dintre cei mai importanţi impresonişti români; peisagist şi portretist; a realizat şi picturile murale pentru mănăstirile Căldăruşani (1854-1856), Zamfira (1857) şi Agapia (1858-1861); împreună cu Carol Popp de Szathmary, Sava Henţia şi George Demetrescu-Mirea, a participat la Războiul de independenţă (1877-1878), imortalizând pe carton, apoi pe pânză, acţiunile soldaţilor români; membru de onoare al Academiei Române din 1899 (n. 1838)
– 1919: A murit generalul Eremia-Teofil Grigorescu, erou în Primul Război Mondial, în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti (n. 1863)
– 1920: S-a născut Violeta Zamfirescu, poetă şi prozatoare; redactor la Radioteleviziunea Română, între anii 1956-1959 şi 1968-1969 (m. 2006)
– 1921: A murit Leon Cosmovici, zoolog, fiziolog şi profesor; autor al primului tratat românesc de fiziologie animală (1903); considerat fondatorul învăţământului fiziologiei animale din România; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (n. 1857) – 100 de ani
– 1927: S-a născut pictorul Vespasian Lungu (m. 1994)
– 1932: S-a născut Corneliu Leu, prozator, dramaturg, scenarist, jurnalist şi realizator radio tv; a înfiinţat, printre altele, postul Radio Vacanţa, Editura Eminescu, Studioul de producţie de filme, seriale şi coproducţii al Televiziunii; între anii 1950 şi 1958 a fost redactor la Radiodifuziunea Română (m. 2015)
– 1936: S-a născut Nicolae M. Manolescu, medic veterinar, cercetător și profesor; creator al şcolii româneşti de hematologie şi citologie veterinară, al celei de oncologie comparată şi al celei de microscopie electronică Scaning; a dezvoltat un nou concept global: „o singură sănătate” pentru oameni, animale și mediu; în 1996 a pus bazele Institutului Naţional de Biotehnologie; membru corespondent al Academiei Române din 1992 (m. 2020) – 85 de ani
– 1939: S-a născut jurnalistul şi scriitorul Valentin Hossu-Longin (m. 2016)
– 1943: S-a născut Aurel Sasu, critic şi istoric literar, eseist, traducător și profesor universitar (m. 2018)
– 1947: S-a născut Ioana Diaconescu, poetă, traducătoare, publicistă, jurnalistă, cercetătoare de istorie recentă
– 1947: S-a născut criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu (m. 2008)
– 1948: S-a născut Peter Wertheimer, saxofonist, clarinetist și flautist (m. 2020, la Tel Aviv)
– 1955: S-a născut Dan Chişu, producător, scenarist, regizor de film, scriitor, om de televiziune; fondatorul Fundaţiei DaKINO (1991); organizatorul şi producătorul Festivalului Internaţional de Film DaKINO
– 1971: S-a născut Paul Anastasiu, artist, pictor şi sculptor francez de origine română; pictor oficial al armatei franceze, a primit din partea Șefului Statului Major al Forțelor Armate Terestre Franceze, Premiul Armatei 2019, pentru lucrarea „Inima sufletului” – 50 de ani
– 1972: A murit compozitorul şi dirijorul Ion Croitoru (n. 1884)
– 1981: S-a născut jucătorul de tenis Victor Hănescu; după 17 ani de tenis profesionist, dintre care peste zece ani în TOP 100 ATP, a înființat Academia de tenis „Victor Hănescu”, în cadrul căreia este antrenor – 40 de ani
– 1986: A murit (la Lausanne, Elveţia, unde se stabilise din 1981) poetul, eseistul şi traducătorul Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu) (n. 1923) – 35 de ani
– 2005: A murit operatorul de film documentar Gheorghe Feher; stabilit în Suedia, din anii ’80 ai secolului XX (n. 1924)
– 2011: A murit poetul şi traducătorul Mircea Ivănescu; considerat a fi unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani şi un pionier al postmodernismului în Europa Centrală şi de Est (n. 1931) – 10 ani
– 2018: A murit interpretul de muzică uşoară Ilie Micolov, cunoscut publicului prin şlagărul „Dragoste la prima vedere” (n. 1950)
EVENIMENTE EXTERNE
– Lisabona: Prim-ministrul portughez Antonio Costa și miniștrii guvernului dezbat în Parlament starea națiunii
-Geneva, Elveția: Cea de-a doua conferință privind egalitatea vaccinurilor organizată în comun de Organizația Mondială a Comerțului și Organizația Mondială a Sănătății
-Franța: Intrarea în vigoare a permisului de sănătate în „locuri de agrement și cultură” reunind peste 50 de persoane
-Ottawa, Canada: Summit-uri naționale de urgență privind islamofobia și antisemitismul (21 – 22 iul.)
– Stuttgart, Germania: Daimler prezintă rezultatele financiare pe al doilea trimestru 2021
– Londra: Regatul Unit publică date privind finanțarea sectorului public pentru luna iunie
– Cape Canaveral, SUA: Sunt marcați 10 ani de la ultima aterizare a navetei spațiale Atlantis (STS-135), care a încheiat era navetelor spațiale
– New York: Urmează să fie pronunțată sentința în cazul lui Brendan Hunt, pentru amenințarea cu moartea împotriva membrilor aleși ai Congresului
Aniversări – Comemorări
– Sărbătoarea naţională a Belgiei; se aniversează instaurarea monarhiei – depunerea jurământului de către primul rege, Leopold I (dinastia Saxa-Coburg), în 1831 – 190 de ani
– 1620: S-a născut Jean Picard, preot şi astronom francez; a pus bazele astronomiei moderne în Franţa; a construit instrumente de observaţie necesare studiilor astronomice, realizând prima măsurătoare exactă a gradelor meridianului (m. 1682)
– 1694: S-a născut chimistul suedez Georg Brandt, descoperitorul cobaltului (~1735) (m. 1768)
– 1796: A murit poetul scoţian Robert Burns; precursor al romantismului britanic (n. 1759) – 225 de ani
– 1838: A murit Johann Nepomuk Maelzel, constructor german de instrumente mecanice; inventatorul metronomului (n. 1772)
– 1858: S-a născut pictorul german Lovis Corinth; unul dintre cei mai importanţi şi influenţi reprezentanţi ai impresionismului german (m. 1925)
– 1893: S-a născut scriitorul german Hans Fallada (m. 1947)
– 1899: S-a născut Ernest Hemingway, scriitor şi ziarist (reporter de război) american; Premiul Nobel pentru literatură pe 1954 (m. 1961; s-a sinucis)
– 1903: S-a născut pianistul elveţian Paul Baumgartner (m. 1976)
– 1903: S-a născut Roy Neuberger, om de afaceri american şi unul dintre cei mai mari colecţionari de artă modernă (m. 2010)
– 1920: S-a născut Isaac Stern, violonist american de origine rusă (m. 2001)
– 1923: S-a născut Rudolph A.(rthur) Marcus, chimist canadian, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1992 pentru contribuţii la teoria reacţiilor cu transfer de electroni în sistemele chimice
– 1926: S-a născut (în Canada) regizorul şi producătorul american de film Norman (Frederick) Jewison – 95 de ani
– 1926: S-a născut Karel Reisz, regizor britanic de film, de origine cehă (m. 2002) – 95 de ani
– 1939: S-a născut Helmut Haller, unul dintre cei mai importanţi fotbalişti germani de după Al Doilea Război Mondial (m. 2012)
– 1941: S-a născut Diogo Freitas Do Amaral, politician și profesor portughez de drept; liderul istoric al democraţilor-creştini portughezi şi unul din părinţii fondatori ai regimului democratic început în Portugalia în 1974; a jucat un rol important în formarea sistemului partidelor politice după deceniile de dictatură (m. 2019) – 80 de ani
– 1943: S-a născut actorul american Edward Herrmann (m. 2014)
– 1951: S-a născut actorul şi comicul american Robin Williams (m. 2014) – 70 de ani
– 1960: A murit Massimo Bontempelli, poet, dramaturg, critic şi jurnalist italian (n. 1878)
– 1998: A murit Alan Shepard, primul astronaut american care a călătorit în spaţiul cosmic (la 5.V.1961, la bordul capsulei „Mercury Freedom 7”; zborul a durat 15 minute) (n. 1923)
– 2004: A murit Jerry (Jerrald King) Goldsmith, dirijor, muzician, unul dintre cei mai celebri compozitori americani de muzică de film (n. 1929)
– 2012: A murit actriţa germană Susanne Lothar (n. 1960)
– 2015: A murit actorul şi cântăreţul american de origine austriacă Theodore Bikel (n. 1924)
– 2015: A murit E. L. (Edgar Lawrence) Doctorow, scriitor, editor şi profesor american (n. 1931)
– 2017: A murit actorul american de film și televiziune John Heard Jr. (n. 1946)
– 2020: A murit designerul nipon Kansai Yamamoto, considerat un pionier al modei în Japonia; renumit pentru creaţiile sale îndrăzneţe și pentru colaborările sale cu cântăreţul britanic David Bowie (n. 1944) – 1 an