Al doilea grup din lotul olimpic al României a plecat la Tokyo
Publicat de Claudiu Dobrescu, 17 iulie 2021, 07:16
Al doilea grup cu sportivii României participanţi la Jocurile Olimpice a plecat aseară spre Tokyo, de pe Aeroportul Henri Coandă.
Ei fac parte din loturile de gimnastică, înot, tir sportiv, atletism şi ciclism.
La plecare, sportivii au fost încurajaţi de preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, de secretarul general COSR, George Boroi, de preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modren, Camelia Potec.
Joi a plecat la Tokyo cea mai mare parte a delegaţiei României: componenţii loturilor de baschet 3×3, box, canotaj, fotbal, judo, scrimă, tenis de masă şi tir cu arcul.
România va fi reprezentată la Jocurile Olimpice de 101 sportivi care sunt însoțiți de 40 de antrenori și de alți nouă sportivi de rezervă.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK