Carambol pe A2/ Constanţa: 15 persoane rănite, printre care 5 copii, transportate la spital
Publicat de Doina Sirbu, 16 iulie 2021, 09:33
Un număr de 15 persoane, victime ale accidentelor care s-au produs, vineri dimineaţă, pe autostrada A2, au fost transportate la spital, printre acestea fiind şi cinci copii, precizează ISU Dobrogea.
Potrivit sursei citate, alte şapte persoane au fost asistate la faţa locului.
În urma evaluărilor, s-a stabilit că în evenimente au fost implicate 55 de autoturisme cu 155 de persoane, menţionează ISU Dobrogea.
Centrul Infotrafic precizează că traficul rutier este deviat pe la nodul rutier de la km 160, localitatea Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar.
De asemenea, pentru a evita aglomeraţia produsă pe autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, autorităţile recomandă şoferilor şi ruta alternativa Bucureşti – DN 3 – Constanţa.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi pe traseu pentru fluidizarea circulaţiei, să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi să evite să se angajeze în efectuarea unor manevre riscante, cum sunt depăşirile coloanelor de autovehicule sau întoarcerile pe segmente de drum unde această manevră este interzisă.
Sursă – AGERPRES / Foto – D.R.D.P. Constanţa