Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare are o nouă conducere
Publicat de Doina Sirbu, 12 iulie 2021, 13:18
Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) are un nou director general, fiind vorba de Ionuţ Voicu, ofiţer de carieră. Anunţul a fost făcut de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
Ionuţ Voicu îl înlocuieşte pe Daniel Manole, care a fost revocat din funcţie, la începutul lunii iulie, după ce a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Ionuţ Voicu a absolvit Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’. Voicu desfăşoară activităţi didactice şi este şef de lucrări la disciplina Managementul Situaţiilor de Urgenţă din cadrul Universităţii Maritime Constanţa.
Potrivit MTI, el ocupat mai multe funcţii de conducere în cadrul Detaşamentului de pompieri Constanţa Port, în prezent fiind comandantul acestui Detaşament de pompieri.