Tecău și Krawietz sunt în turul secund la Wimbledon
Publicat de Catalin Donose, 2 iulie 2021, 06:02
Tenismanul român Horia Tecău şi germanul Kevin Krawietz s-au calificat, joi, în runda a doua a probei masculine de dublu din cadrul turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după 6-3, 7-6 (1) cu cuplul Salvatore Caruso (Italia)/Alejandro Davidovich Fokina (Spania).
Tecău şi partenerul său, favoriţii numărul nouă, s-au impus după doar 68 de minute.
Cuplul româno-german nu a avut probleme în primul set adjudecat cu 6-3, iar în al doilea s-a mers cap la cap, diferenţa fiind făcută în tiebreak, unde Tecău şi Krawietz au reuşit şase puncte consecutive de la 1-1.
Tecău şi Krawietz şi-au asigurat un cec de 19.000 de lire sterline şi 90 de puncte ATP al dublu.
În turul al doilea, Tecău şi partenerul său îi vor avea ca adversari pe scandinavii Andre Goransson (Suedia)/Casper Ruud (Norvegia).
În alt meci, Marius Copil şi britanicul Jay Clarke au fost învinşi de cuplul Marcus Daniell (Noua Zeelandă)/Phillip Oswald (Austria) cu 6-3, 3-6, 6-3. Favoriţii numărul 15 s-au impus după o oră şi 44 de minute.
Copil şi Clarke vor împărţi un cec de 12.000 de lire.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă