Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Ce spun autorităţile locale despre tarifarea tuturor locurilor de parcare

TULCEA: Ce spun autorităţile locale despre tarifarea tuturor locurilor de parcare

Publicat de Doina Sirbu, 18 iunie 2021, 14:15

Municipiul Tulcea va avea, în curând, un regulament al parcărilor. Primarul Ștefan Ilie spune că acesta va fi inspirat inclusiv din regulamentul aplicabil, de astăzi, în municipiul Constanța. Ca urmare și la Tulcea se va percepe o taxă pentru fiecare parcare.

“Din experienţa lor şi a altor municipii, învăţăm şi noi, pentru că şi noi lucrăm la un astfel de regulament care va fi pus în dezbatere publică în perioada următoare, pentru că şi noi avem foarte multe probleme legate de  parcări, în primul rând de lipsa locurilor de parcare sau insuficienţa locurilor de parcare, apoi de sistematizarea sau gestionarea lor câr mai corectă. Toate parcările se vor plăti şi la Tulcea, bineînţeles, cu costuri diferite, în funcţie de tipul de parcare, de zona de parcare. Cele rezidenţiale vor avea preţul lor anual, iar locurile vor fi repartizate şi în urma unor licitaţii”, a declarat Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea.

În prezent, la Tulcea se plătește doar pentru parcările rezidențiale. Taxa de rezervare este de 90 de lei pe an, iar primarul Ștefan Ilie spune că majorarea nu va fi una spectaculoasă.

Redactor – Bogdan Comşa / Foto – Primăria Tulcea

 

Turcia, Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:44

Zona Gării a fost curățată de angajații SRCF Constanța

În zilele de 23 și 24 aprilie, peste 300 de angajați ai SRCF Constanța s-au mobilizat pentru acțiunea anuală de ecologizare și curățenie,...

Zona Gării a fost curățată de angajații SRCF Constanța
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:34

Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce a fost prins la volan, deși nu deține permis de conducere. Acesta nu este la prima abatere

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de...

Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce a fost prins la volan, deși nu deține permis de conducere. Acesta nu este la prima abatere
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:29

Tradiții de Sfântul Gheorghe

În data de 23 aprilie, în calendarul creștin este prăznuit Sfântul Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”. Născut în Cappadocia, din...

Tradiții de Sfântul Gheorghe
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:26

AUDIO | Reducerea valorii voucherelor de vacanță afectează sezonul estival? Cum văd hotelierii de pe litoral această situație

În ultimii ani, voucherele de vacanță au fost motorul industriei HoReCa. Având o valoare de 1600 lei, ele reprezentau un real beneficiu, mai...

AUDIO | Reducerea valorii voucherelor de vacanță afectează sezonul estival? Cum văd hotelierii de pe litoral această situație