Ascultă Radio România Constanța Live

Gindrovel Dumitra – coordonator al Grupului de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei – Teoretic, persoanele peste 40 de ani vor putea să beneficieze de analize gratuite

Gindrovel Dumitra – coordonator al Grupului de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei – Teoretic, persoanele peste 40 de ani vor putea să beneficieze de analize gratuite

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 iunie 2021, 10:59

De la începutul lunii viitoare, accesul la analizele decontate de stat va fi mai ușor, promit oficialii din sănătate.

Începând cu 1 iulie va intra în vigoare noul contract-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în România. Vor fi modificări importante referitoare la prevenție, dar și la particularități care decurg din Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) – în care sunt cuprinse 3.000 de cabinete sau asocieri de cabinete, cu prioritate cele din mediul rural, pentru a fi dotate, dar și diverse activități de reabilitare a clădirilor în care își desfășoară activitatea medicii de familie.

Invitat, în direct la Interviul dimineții Radio Constanța, Gindrovel Dumitra – coordonator al Grupului de Vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei, a vorbit despre acest subiect.

Ce se schimbă odată cu intrarea în vigoare a noului contract-cadru cu medicii de familie?

Gindrovel Dumitra: Vreau să fac mai întâi precizarea că aceste afirmații aparțin doamnei ministru al sănătății și nu neapărat nouă ca medici de familie. Într-adevăr și noi am luat act de declarațiile doamnei ministru Ioana Mihăilă și în același timp am verificat împreună cu CNAS conținutul următoarelor norme. Teoretic, în ceea ce privește persoanele care urmează să beneficieze de un examen de bilanț anual, cele care se încadrează în grupa de vârstă peste 40 de ani vor putea să beneficieze de acele analize gratuite care sunt prevăzute în norme pentru identificarea factorilor de risc precum și pentru combaterea acestora în mod gratuit, indiferent de plafonul care este alocat pentru laboratoarele care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Concret: până în acest moment orice laborator care se afla în contract cu CNAS trebuia să rezerve un 10% pentru acest tip de analiză din fonduri proprii. Adică nu din banii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Acest lucru a dus practice la inaccesibilitatea serviciilor de prevenție și mai ales la inaccesibilitatea pacienților care se prezintă pentru realizarea unui examen de bilanț anual, astfel încât acest examen profilactic nu putea să fie finalizat. Din această perspectivă, aceasta este o soluție cât se poate de corectă, pentru ca orice persoană, adulți sau copii care au nevoie de diverse investigații, consecință a unei investigații profilactice, să poată fi efectuate fără niciun fel de limită în ceea ce privește plafonarea sumelor alocate laboratorului, astfel încât până la urmă examenul profilactic să aibă o consecință. Și aici mă refer în special la prevenirea acelor forme de boală care determină invaliditate și practic costuri mult mai mari în cazul în care acestea nu ar fi combătute.

Ce analize se pot efectua și cine va beneficia?

Gindrovel Dumitra: Există un pachet de analize pentru orice examen profilactic care este variabil în funcție de vârstă. La persoane de peste 40 de ani noi urmărim în principal identificarea unor factori de risc, în special factorii de risc cardiovasculari. De exemplu: colesterol, trigliceride, glicemie, fracțiunile colesterolului. În același timp putem să evaluăm funcția renală și mai putem să facem un screening pentru anemiile obișnuite, prin efectuarea unei hemoleucograme.

Vom avea garanția ca vom beneficia de analize gratuite nu doar pe hârtie? Medicii de familie ne prescriu si acum analize gratuite, dar nu avem unde sa le facem, laboratoarele nu au plafon…

Gindrovel Dumitra: Această garanție nu o pot oferi eu. Nu pot să vă spun nici că se va implementa nici că nu se va implementa. Pentru că practic este un element care nu ține de medicina de familie. Ține mai mult de relația dintre laboratoare și CNAS.

Cum a fost anul acesta de pandemie pentru medicii de familie, ținând cont de faptul că multe spitale au tratat doar pacienti Covid, iar medicii de familie au preluat și bolnavii cu afecțiuni cronice?

Gindrovel Dumitra: A fost un an destul de dificil. Pentru că așa este, aveți dreptate, atunci când spitalele s-au închis și nu numai cele care au tratat numai COVID-19 ci și multe alte spitale, noi am rămas aici, în prima linie. Întotdeauna am spus acest lucru. Am asigurat practice spatele frontului. A fost un an destul de dificil, în care pacienții care în mod normal ar fi trebuit să beneficieze de evaluări în ceea ce privește starea lor de sănătate(aici mă refer la pacienții care trebuiau monitorizați pentru diverse boli cornice cum ar fi hipertensiunea, diabetul zaharat, boala renală cronică) au avut un acces limitat pentru diverse perioade de timp. Noi practice a trebuit să susținem în acest interval astfel încât să prevenim agravările, să încercăm să evităm complicațiile și să avem grijă ca acești pcienți să își ducă viața așa cum trebuie. Acest lucru a demonstrat odată în plus că acele cerințe pe care noi le avem ca medici de familie, în sensul în care monitorizarea să nu fie condiționată de prezentarea anumitor scrisori medicale ci doar în cazul în care această scrisoare medical este impusă de ghidurile de practică, ei bine avem dovada că este posibil să facem acest lucru în timp real și nu doar în pandemie. Și mai este un aspect: totuși există pacienți care au evitat să se adreseze inclusiv medicilor de familie. Și eu personal am constatat la anumiți pacienți de pe listă că au stat până în momentul în care au prezentat agravări destul de importante ale afecțiunilor de fond sau chiar nu s-au prezentat în momentul în care au apărut primele simptome referitoare la anumite afecțiuni chiar oncologice. Ei bine, este cazul ca în acest moment să recuperăm tot ceea ce s-a pierdut până în acest moment, având în vedere contextual epidemiologic actual care ne permite într-un fel sau altul să efectuăm cât de cât o activitate normal. Și pentru că ne dorim să ajungem la acea activitate normală, practice tragediile care s-au întâmplat în ultimul an nu trebuie să continue. Motiv pentru care recomandăm în continuare vaccinarea populației, inclusive celor care nu resimt acest moment ca fiind o prioritate.

Pentru că ați adus vorba despre Campania de vaccinare, cum apreciați că a decurs Campania de vaccinare din România în cele aproape 6 luni de la debut?

Gindrovel Dumitra: Din punctul meu de vedere au fost niște luni încununate de success. Problema este ce facem de aici înainte pentru că iată, am epuizat într-un fel sau altul acea masa populațională care și-a droit să se vaccineze și am atins o altă masa populațională care se numește ’’ezitarea la vaccinare’’ și care îmbracă mult mai multe forme. Îmbracă forme care merg de la pacienți care și-ar dori să se vaccineze dar le e frică până la pacienți care sigur nu-și doresc să se vaccineze dar vor să stea de vorbă. Deci există în populația generală în acest moment diverse forme ale rezistenței la vaccinare care trebuie abordate diferit, în funcție de caracteristicile fiecărei persoane și mai ales de motivele care stau în spatele acestei decizii. Va fi o perioadă extrem de dificilă în care va trebui să ne punem la încercare toate abilitățile pe care le avem în ceea ce privește abordarea ezitărilor la vaccinare. Va trebui să facem un efort susținut pentru că, chiar dacă numărul de pacienți care se vaccinează zilnic a scăzut aproape la jumătate(am văzut cifrele de ieri, sunt undeva în jur la 50.000 de vaccinați ) trebuie să atingem țintele pe care ni le propunem în ceea ce privește numărul de persoane vaccinate. Și le vom atinge, dar într-un timp mai lung și cu un efort mult mai considerabil.

Cum pot fi determinați oamenii/tinerii să se vaccineze?

Gindrovel Dumitra: Eu zic că prin ’’picătura chinezească’’. Asta înseamnă că de câte ori se prezintă un pacient la cabinetul medicului de familie și nu numai aici, de fiecare dată trebuie să i se recomande vaccinarea. Am spus ’’și nu numai’’ pentru că este foarte important ca nu numai noi să recomandăm vaccinarea. Orice interacțiune pe care o are orice persoană din sistemul medical trebuie să aibă și recomandarea de vaccinare împotriva COVID-19.Va fi practic un efort al întregului corp medical. Pe de altă parte, campania de informare publică trebuie să continue, ea este esențială pentru că ne afectează foarte mult decizia de vaccinare. Responsabilitatea nu trebuie să fie doar la noi, trebuie să fie și la dumneavoastră.

Cum decurge vaccinarea în cabinetele medicilor de familie? Cum se implică medicii de familie în promovarea vaccinării, mai ales în mediul rural?

Gindrovel Dumitra: În acest moment medicii de familie sunt implicați pe trei paliere de implicare: al comunicării, apoi cam 3000 de medici de familie sunt implicați în activitatea centrului de vaccinare. A treia formă o reprezintă aproximativ 2000 de persoane care deja vaccinează în cabinet cu diverse vaccinuri puse la dispoziție de către DSP.Contează foarte mult și particularitățile regiunii în care colegii mei își desfășoară activitatea și timpul avut la dispoziție. Eu aștept în acest moment ca activitatea centrului de vaccinare să fie trasferată încet-încet până la sfârșitul anului către medicii de familie pentru că deja în anumite centre de vaccinare(în special în mediul rural) există o adresabilitate redusă.Există anumite centre din anumite localități unde s-a epuizat mai repede acea masa care dorește să se vaccineze.De acum încolo contează foarte mult ca vaccinul să fie accesibil și să poți să-l administrezi atunci când pacientul ți se prezintă la ușă.

A venit vara, acum este perioada concediilor. Ce sfaturi aveți pentru turiștii care vin pe litoral, la mare?

Gindrovel Dumitra: Recomand oricărei persoane care se prezintă la mare ca să se distreze să se vaccineze întâi. Este cel mai bun lucru pe care îl poate face. În cazul în care totuși a venit la mare fără să se vaccineze, este important să aibă grijă de sănătatea lui și a celorlalți. Și pentru că în special tinerii sunt cei care vin la mare, trebuie să atragem atenția: tinerii într-adevăr nu dezvoltă forme severe de boală, dar ei reprezintă o verigă dintr-un lanț care va duce în final la bunicul, la vecinul, la vecina, la părinții acestora care își pot pierde viața sau pot ajunge în terapie intensivă. În acest moment tinerii trebuie să conștientizeze că rolul lor este foarte important. Nu neapărat pentru propria protecție cât mai ales pentru protecția comunității din care fac parte.

La toamnă se preconizează că va veni valul al IV-lea al pandemie. Va fi un val puteric, cu forță?

Gindrovel Dumitra: Depinde de noi. Poate fi un val la fel de amplu, cu amplitudine destul de importantă(mă refer la numărul de cazuri și la cel din ATI și decese) cum au fost valul II și III dar poate să fie un val foarte mic, practice insignificant pentru efortul pe care îl depune sectorul spitalicesc. Când spun că depinde de noi totul am în vedere cel puțin 2 lucruri: contează foarte mult numărul de persoane vaccinate cu care vom ajunge în jurul datei de 1 septembrie -1 octombrie și contează foarte mult dacă vom respecta regulile în timpul verii. Mai ales pe litoral unde deja au început activitățile de distracții. Fără măsurile de protecție de până acum, ei bine, valul IV al pandemiei nu va fi la toamnă, ci va fi acum, în vară.


Realizator – Larisa Calistru

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:56

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%

În județul Constanța, până la ora 16.00, au votat, la primul tur al prezidențialelor, 218.215 de cetățeni, reprezentând 35,60% din numărul...

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:21

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători

Până la ora 15,00, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 32,02% din numărul alegătorilor înscrişi în listele...

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:03

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%

În județul Tulcea, prezența la vot, înregistrată la ora 15.00, a fost de 28,9%, iar în municipiul reședință, de 31,8%. Trei comune tulcene,...

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:39

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători

Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15.00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit...

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:12

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării

Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare...

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:32

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța și-a prelungit programul de lucru cu publicul, sâmbătă și duminică, în vederea...

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:18

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu

La data de 22 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că,...

TULCEA: Bărbat reținut pentru omor și tâlhărie calificate, în cazul femeii decedate într-un bloc din municipiu
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 13:39

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot

La sediul Biroului Electoral Județean Constanța vor fi  cinci stații de preluare a buletinelor de vot. Potrivit prefectului județului...

CONSTANȚA: La BEJ vor fi cinci stații de preluare a buletinelor de vot