Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Sunt gratuite primele 30 de minute de parcare? Explicațiile autorităților

CONSTANȚA: Sunt gratuite primele 30 de minute de parcare? Explicațiile autorităților

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 8 iunie 2021, 12:50

Regulamentul privind plata parcărilor publice, în municipiul Constanța, stârnește nemulțumire.

Consilierii locali URS-PLUS consideră că ar fi o ilegalitate, dacă acesta ar fi implementat în forma în care apare pe site-ul primăriei. Aleșii locali URS-PLUS acuză aparatul administrativ al municipalității că ar fi eliminat cele 30 de minute de parcare gratuită, promise la ultima consultare publică. Pe de altă parte, reprezentanții primăriei spun că la mijloc nu este decât o interpretare greșită a textului.

“Pe pagina de Facebook a primăriei au apărut ori propunerile de indicatoare, ori chiar indicatoarele, așa cum ar fi fost comandate, deși mă îndoiesc, pentru că ar fi trebuit să le supună atenției (n.r. consilierilor), înainte de orice, ca să nu comită erori, cum se pare că se comit. Avem de-a face cu neimplementarea corectă a prevederilor unui regulament, pentru că indicatoarele respective nu respectă prevederile regulamentului”, afirmă consilierul local Dumitru Caragheorghe. Supărarea sa și a colegilor săi de la USR PLUS pornește de la cele 30 de minute gratuite, în prima oră de staționare.

DUMITRU CARAGHEORGHE, consilier local: “Pe indicatoare se face o aluzie cu steluță, că cele 30 de minute sunt incluse în tarif. Asta este o interpretare abuzivă și nelegală. Adică, nu poți să interpretezi, câtă vreme acolo scrie clar că sunt 30 de minute gratuite. Și, în al doilea rând, nu există nicăieri tariful de 2 lei pe oră. Ei vin și spun că prima oră este doi lei, nu mai este 4 lei, pentru că include și cele 30 de minute. În regulament nu scrie nicăieri 2 lei.”

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Alin Vintilă, spune că în fapt, s-a avut în vedere binele cetățeanului.

ALIN VINTILĂ: “Cine parchează și staționează doar 30 de minute nu plătește nimic. Confuzia a fost creată, poate, de faptul că s-a oferit posibilitatea logică pentru cei care stau mai mult de 30 de minute într-o parcare să nu plătească o oră întreagă, ci să plătească la fracție de jumătate de oră. De aceea, prima oră a fost dată la jumătate de preț, pentru că am văzut ca au fost confuzii în spațiul public.”

Cu alte cuvinte, cine staționează mai mult de 30 de minute, cu unul, două sau chiar 15 minute, nu va plăti tariful pentru o oră întreagă, ci jumătate din preț, adică 2 lei.

ALIN VINTILĂ: “Primele 30 de minute, în fiecare zi, sunt gratuite, este important de spus, pentru că altfel lumea ar putea înțelege că pot parca câte 30 de minute, în diverse locuri. Nu, doar primele 30 de minute sunt gratuite. Și atunci am venit în sprijinul lor cu această prevedere.”

Deocamdată, parcările publice în Constanța și stațiunea Mamaia nu sunt taxate, dar nu va mai dura mult. Montarea noilor panouri este indiciul că parcarea se taxează și, dacă nu o plătim, putem fi amendați.

ALIN VINTILĂ: “Exact asta face acel panou. Pe de o parte, înștiințează pe cel care a parcat că are niște îndatoriri și, în același timp, îi și explică cum să se achite de aceste îndatoriri. Va fi aplicația CONSTANȚA PARKING, care este în teste la acest moment, va fi o posibilitate de plată prin SMS și vor mai fi și alternative, pentru cei care vin în stațiunea Mamaia (n.r. turiști) și au nevoie de parcări pe o perioadă mai extinsă, o zi, șapte zile, o lună, s.a.m.d.”

Parcometrele reprezintă o altă modalitate de plată, dar deocamdată nu au fost instalate. Cea mai la îndemână metodă, pentru cei care dețin telefoane mobile smart, va fi aplicația CONSTANȚA PARKING, spune Alin Vintilă.

Aceasta are o serie de beneficii, de la indicarea zonelor cu locuri de parcare libere, până la notificările trimise pe telefon, privind expirarea timpului de parcare. Cei care nu dețin asemenea telefoane sau pur și simplu nu vor să le folosească pot cumpăra tichete de parcare răzuibile, care se vor comercializa la punctele de lucru ale Confort Urban şi în punctele de vânzare CT BUS.

ALIN VINTILĂ: “Va fi o rețea de parteneri comerciali, de unde se pot achiziționa aceste abonamente, dar în principal de la agențiile fiscale ale Serviciului Public de Impozite și Taxe și se vor comercializa și acele tichete răzuibile, să spunem o formă analogică de plată a parcării. Acolo nu ai nevoie nici de aplicație de pe un telefon inteligent, nici de SMS”, explică reprezentantul Primăriei Constanța.

Prevederile regulamentului parcărilor vor fi aplicate treptat, începând din stațiunea Mamaia, apoi din zona zero, adică zonele cele mai aglomerate de autoturisme și, ulterior, vor fi extinse la nivelul întregului oraș.

Dacă aplicarea noului regulament privind parcările publice va fi considerată nelegală, aleșii locali de la USR-PLUS spun că poate fi atacată în justiție.


Redactor – Cristina Ghelasie

CONSTANȚA: A fost inaugurat noul teren multifuncțional din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori”
Ştiri miercuri, 4 decembrie 2024, 08:59

CONSTANȚA: A fost inaugurat noul teren multifuncțional din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori”

Marți, 3 decembrie, a fost inaugurat noul teren multifuncțional din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori”...

CONSTANȚA: A fost inaugurat noul teren multifuncțional din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori”
Handbalistele din naționala României vor juca împotriva naționalei Franței în Grupa Principală I
Ştiri miercuri, 4 decembrie 2024, 08:51

Handbalistele din naționala României vor juca împotriva naționalei Franței în Grupa Principală I

Tot ieri s-a disputat și ultimul meci din Grupa B la Campionatul European de handbal feminin. Naționala din Muntenegru și-a respectat valoarea și...

Handbalistele din naționala României vor juca împotriva naționalei Franței în Grupa Principală I
Victorie de senzație pentru România în meciul cu Serbia la CE de handbal feminin 2024
Ştiri miercuri, 4 decembrie 2024, 08:35

Victorie de senzație pentru România în meciul cu Serbia la CE de handbal feminin 2024

Aseară în ultimul meci din Grupa B, la Campionatul European de handbal feminin 2024, România a învins Serbia cu 27-25 și s-a calificat în Grupa...

Victorie de senzație pentru România în meciul cu Serbia la CE de handbal feminin 2024
AUDIO | Pregătirea dosarului de pensionare, facilitată de portalul CNPP
Ştiri miercuri, 4 decembrie 2024, 08:22

AUDIO | Pregătirea dosarului de pensionare, facilitată de portalul CNPP

Câți ani și câte luni am muncit și cât am cotizat până acum la pensie? Oare angajatorul îmi plătește contribuțiile? Și când pot să...

AUDIO | Pregătirea dosarului de pensionare, facilitată de portalul CNPP
Ştiri miercuri, 4 decembrie 2024, 07:35

Vreme închisă, până la finele săptămânii, în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii anunță vreme normală termic și predominant închisă, în următoarele zile, în Dobrogea. Astăzi, cerul va fi mai mult noros și,...

Vreme închisă, până la finele săptămânii, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri miercuri, 4 decembrie 2024, 07:00

Alocarea mandatelor de parlamentar se va încheia până la sfârșitul săptămânii viitoare

Președintele Autorității Electorale Permanente estimează că întreaga procedură de alocare a mandatelor de parlamentar obținute în urma...

Alocarea mandatelor de parlamentar se va încheia până la sfârșitul săptămânii viitoare
Ştiri marți, 3 decembrie 2024, 21:36

Vreme mohorâtă și rece, miercuri, în Dobrogea

Miercuri, vremea se va menține normală termic, dar va fi în general închisă, în Dobrogea și pe litoral. Cerul va fi mai mult noros și local...

Vreme mohorâtă și rece, miercuri, în Dobrogea
Ştiri marți, 3 decembrie 2024, 21:28

Prezidențiale 2024 | Campania electorală pentru turul doi se încheie sâmbătă, 7 decembrie

Hotărârea Curţii Constituţionale privind validarea rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale din data de 24 noiembrie...

Prezidențiale 2024 | Campania electorală pentru turul doi se încheie sâmbătă, 7 decembrie