Calendarul zilei – 22 mai
Publicat de Codrin RAITA, 22 mai 2021, 05:00 / actualizat: 22 mai 2021, 8:35
EVENIMENTE INTERNE
-Învățământ, Cercetare
* Fundaţia Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu organizează între 14 și 22 mai o serie de evenimente ştiinţifice şi culturale, prin care România celebrează 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiul cosmic – dr. ing. Dumitru Prunariu. În cadrul acestora, personalităţi internaţionale şi astronauţi din SUA, Rusia, Japonia şi ţări europene vor transmite mesaje aniversare, inclusiv de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Printre invitaţi, pe lângă cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, vor fi şi Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române şi Marius-Ioan Piso – preşedintele Agenţiei Spaţiale Române. Evenimentele vor avea loc atât fizic, în Bucureşti, Braşov şi Timişoara cât şi online, pe canalele de social media ale Fundaţiei şi ale partenerilor. Cu ocazia aniversării Romfilatelia a emis o emisiune filatelică specială şi Monetăria Statului a emis o medalie aniversară şi insigne dedicate evenimentului. Programul zilei:
- ora 17:00 – Eveniment cultural la Casa Artelor Dinu Lipatti
-Medicină, Sănătate
* Hunedoara:Turiştii care vor ajunge în acest week-end la Castelul Corvinilor din Hunedoara, dar şi localnicii, se vor putea vaccina împotriva COVID-19 în cadrul unui centru de vaccinare ce va fi amenajat în curtea exterioară a obiectivului istoric, și va funcţiona în zilele de 22 şi 23 mai, urmând ca persoanele care doresc să se vaccineze să poată alege între doze Johnson&Johnson – tip de vaccin care se administrează o singură dată, fără să mai fie nevoie de un rapel, şi Pfizer – tip de vaccin pentru care e nevoie şi de rapel. Vaccinarea nu se va face în baza unor programări stricte, însă, pentru o mai bună organizare a activităţii, este indicat să fie contactat, în prealabil, personalul centrului, la numerele de telefon 0770.472.363 sau 0771.074.262 (în cazul în care linia este ocupată, puteți lăsa un mesaj prin aplicaţia WhatsApp la unul dintre cele două numere şi veţi fi contactat ulterior
– Cultură
* În perioada 12 – 23 mai, are loc Faza a doua a Concursului Internațional „George Enescu” 2020-2021, la Ateneul Român din București. Semifinalele, finalele şi recitalurile extraordinare vor putea fi vizionate în direct, online, pe platforma Concursului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/concurs-2020/. Accesul la Semifinale va fi gratuit, iar cel la Finale şi restul concertelor se va face pe bază de bilet sau de abonament plătit. Fiecare concert este disponibil pentru vizionare, în baza codului, 12 ore de la începerea acestuia, dar nu pe mai multe dispozitive simultan.Programul zilei:
- ora 19:00 – Recital Dmitry Sitkovetsky & Iain Burnside, la Ateneul Român
* Începând cu ora 19:00, Opera Naţională Bucureşti transmite online spectacolul coupe de dans contemporan „Tango. Radio & Juliet” de Edward Clug. Bilete disponibile pe https://tickets.operanb.ro/. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Țările de Jos: Are loc finala concursului Eurovision 2021, desfășurat la Rotterdam sub sloganul „Open Up”
-Sport
* Primul eveniment-pilot din sport la care se va permite, în anumite condiții, accesul spectatorilor ar putea fi finala Cupei României, din 22 mai
– S-a întâmplat într-o zi de 22 mai
* Se împlinesc 165 de ani (1856) de când era fondată, de către renumitul colecţionar de artă rus, Pavel Tretiakov (1832-1898), Galeria de artă din Moscova care-i poartă numele
* Acum 142 de ani (1879) Parlamentul maghiar a votat o lege şcolară (numită „Legea Trefort”, după numele iniţiatorului ei) care prevedea obligativitatea predării în limba maghiară în toate şcolile elementare din teritoriile anexate Ungariei, inclusiv în şcolile confesionale române
* Cu 89 de ani în urmă (1932), în România a fost introdusă pentru prima dată ora de vară (între 22 mai – 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie până în prima duminică a lunii octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară. Reintroducerea ei s-a produs în 1979. Până în 1996 (cu mici excepţii) ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie. Din 1997, se trece la ora de vară începând cu ultima duminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie
* În urmă cu 61 de ani (1960) avea loc cutremurul din Valdivia sau Marele cutremur chilean, cel mai puternic seism înregistrat vreodată. Acesta a avut o magnitudine de moment de 9.5 grade pe scara Richter și s-a înregistrat la ora locală 15:11, având o durată de aproximativ 10 minute. Epicentrul seismului a fost lângă Lumaco, la aproximativ 570 de kilometri de capitala chileană. Tsunamiul generat a afectat regiuni precum Chile, Hawaii, Japonia, Filipine, Noua Zeelandă, Australia și Insulele Aleutine. Bilanţul exact al victimelor este necunoscut, însă estimările sunt cuprinse între 3.000 şi 6.000 de morţi. De asemenea, pagubele materiale s-au ridicat la aproximativ 800 de milioane de dolari (6,3 miliarde de dolari, ajustat la valoarea actuală a dolarului şi la inflaţie)
* Acum 56 de ani (1965) a „debutat”, la Televiziunea Română, emisiunea „TeleEnciclopedia”, una dintre cele mai longevive din programele posturilor de televiziune din România. Emisiunea este difuzată şi astăzi pe TVR1, sâmbăta după-amiază. Sunt prezentate documentare cu subiecte diverse despre natură, tehnologie, sănătate sau artă. Între comentatorii care au lucrat sau lucrează pentru TeleEnciclopedie se numără: Mariana Zaharescu, Adela Mărculescu, Silviu Stănculescu, Traian Stănescu, Ion Caramitru, Sanda Ţăranu, Florian Pittiş, Irina Petrescu, Lucia Mureşan, Petru Mărgineanu ş.a.
* În urmă cu 49 de ani (1972), în Ceylon, era adoptată o nouă Constituţie şi era proclamată republica, sub noua denumire de Sri Lanka
* Cu 23 de ani în urmă (1998) Lisabona a găzduit, între 22.V şi 30.IX, ultima expoziţie mondială a secolului al XX-lea – EXPO ’98, cu tema „Oceanele: o moştenire pentru viitor”, ales parțial pentru a comemora 500 de ani a descoperirilor portugheze. Tema pavilionului României a reprezentat-o un colţ din Delta Dunării
* Acum 9 ani (2012) a fost deschis pentru public Tokyo Skytree, cel mai înalt turn din lume (634 m) şi a doua cea mai înaltă structură din lume, după Burj Khalifa (829,8 m)
Aniversări – Comemorări
– Sf. Rita din Cascia, călugăriţă (Calendarul Romano-Catolic 2021)
– 1809: S-a născut Constantin A. Kretzulescu (Creţulescu), om politic liberal; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu); preşedinte al Comitetului Central al Unirii (1857); prim-ministru al Ţării Româneşti (martie-septembrie 1859); ministru în mai multe rânduri; a sprijinit înfiinţarea Societăţii Academice Române, al cărei membru de onoare a fost din 1871 (m. 1884)
– 1841, 22.V/3.VI: S-a născut Eduard Caudella, violonist, pedagog, compozitor, dirijor şi critic de muzică (m. 1924) – 180 de ani
– 1865: S-a născut Constantin Jiquidi, desenator şi caricaturist; tatăl graficianului Aurel Jiquidi (m. 1899)
– 1896: S-a născut medicul Emil Crăciun; între anii 1931 şi 1932 a pus, la Cluj, bazele primului Institut oncologic din România, al cărui director a fost; ca director al Institutului „Dr. V. Babeş” din Bucureşti, îl va organiza pe baze noi, ca un institut modern de patologie; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1976) – 125 de ani
– 1908: S-a născut I.[on] C.[onstantin] Chiţimia, istoric literar şi folclorist; studii de slavistică şi de literatură română veche (m. 1996)
– 1913: S-a născut juristul Tudor R. Popescu; lucrări de drept civil, dreptul familiei şi drept internaţional privat; unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti români în drept internaţional; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 2004)
– 1919: S-a născut istoricul Gheorghe Matei, specialist în istoria modernă şi contemporană a României (m. 1976)
– 1924: S-a născut părintele Nicolae Bordaşiu, paroh al Bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti între anii 2003 şi 2010; fost deţinut politic (1955-1964); în colaborare cu Comunitatea Ecumenică de la Taizé (localitate situată în sudul Franţei), a organizat, începând din 1990, participarea a sute de grupuri de tineri români la întâlnirile de la Taizé ale tinerilor creştini din întreaga lume (m. 2018)
– 1927: S-a născut Otto Tellman, jucător şi antrenor de handbal; a cucerit în 1961 primul titlu mondial din istoria naţionalei de handbal (m. 2013)
– 1933: S-a născut economistul Emilian Dobrescu; lucrări consacrate problemelor dezvoltării economice: doctrine, metode de analiză şi predicţie; membru titular al Academiei Române din 1990
– 1933: S-a născut Octav Grigorescu, pictor, grafician, ilustrator de carte, profesor şi poet (m. 1987)
– 1933: A murit Ştefan Dimitrescu, pictor şi desenator (n. 1886)
– 1934: S-a născut actorul Constantin Rauţchi (m. 1984)
– 1935: S-a născut (la Hotin, azi în Ucraina) Nicolae Corjos, regizor de film şi scenarist
– 1939: S-a născut Răzvan Theodorescu, istoric al culturii, critic şi istoric de artă; preşedinte al Radioteleviziunii Române (februarie 1990 – iulie 1992); ministru al culturii şi cultelor în Cabinetul Năstase (2000-2004); senator social-democrat în mai multe legislaturi; membru titular al Academiei Române din 2000, vicepreședinte al acestui for din aprilie 2018
– 1942: S-a născut Vasile Andru (nume la naştere: Vasile Andrucovici), prozator, teoretician, eseist şi îndrumător spiritual (m. 2016)
– 1944, 22 (sau 24): A murit Nicolae Petraşcu, critic literar, prozator şi publicist; fratele pictorului Gheorghe Petraşcu (n. 1859)
– 1946: S-a născut Andrei Marga, filosof, politolog, om politic, profesor; ministru al educaţiei (1997-2000), ministru de externe (mai-august 2012), rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (1993-2004; 2008-2012) – 75 de ani
– 1956: A murit Ion Călugăru, prozator, dramaturg şi gazetar (n. 1902) – 65 de ani
– 1957: A murit poetul George Bacovia (pseudonimul lui Gheorghe Vasiliu); considerat cel mai important poet simbolist român şi unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai poeziei române moderne; membru post-mortem al Academiei Române din 2015 (n. 1881)
– 1964: S-a născut Marius Oprea, istoric, poet și eseist
– 1978: A murit Gheorghe Zane, economist şi istoric; lucrări în domeniul istoriei economice şi sociale şi al gândirii economice; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1897)
– 1985: A murit Ion Lotreanu, poet, prozator şi eseist (n. 1940)
– 2001: A murit graficianul şi gravorul Ştefan Iacobescu (n. 1937) – 20 de ani
– 2002: A murit cardinalul greco-catolic Alexandru Todea; deţinut politic între anii 1951 şi 1964 (anul graţierii deţinuţilor politici din România); mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1986-1992; ales clandestin, în martie 1986, de Conferinţa episcopilor, confirmat de Sfântul Scaun în martie 1990 şi recunoscut prin decret prezidenţial după căderea regimului comunist în România); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1912)
– 2007: A murit (la Los Angeles/SUA, unde se stabilise din 1954) istoricul de origine română Eugen Weber; considerat unul dintre cei mai buni specialişti în istoria modernă franceză şi o autoritate în istoria europeană modernă (n. 1925)
– 2007, 22/23: A murit ziaristul Ralu Filip, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în perioada decembrie 2002 – mai 2007 (n. 1959)
– 2008: A murit Gavril Matei (cunoscut sub pseudonimul de Gavril Matei Albastru), poet, prozator, traducător, editor, romancier şi jurist (n. 1943)
– 2018: A murit prof. univ. dr. Cabiria Andreian Cazacu, prima femeie conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, unul dintre reputaţii matematicieni români, cu o strălucită carieră în cercetare, având rezultate importante în domeniul analizei matematice; academicianul Solomon Marcus o numea „doamna matematicii româneşti”; membru de onoare al Academiei Române din 2006 (n. 1928)
EVENIMENTE EXTERNE
– Teritoriile palestiniene: Alegeri legislative
– Veneția, Italia: Cea de-a 17-a ediție a Bienalei de Arhitectură (22 mai – 21 nov.)
– Paris: Deschiderea pentru public a Muzeului de Artă Contemporană „Bourse de Commerce – Colecția Pinault”
– Pilton, Regatul Unit: Concert „Live At Worthy Farm” difuzat online, organizat de Festivalul Glastonbury
– SUA: Baschet – Începutul play-off-ului campionatului NBA (22 mai – 22 iul.)
– Londra: Finala Cupa Europei la Rugby, între La Rochelle (Franța) – Toulouse (Franța)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Biodiversităţii”; marcată iniţial la 29 decembrie (pe baza unei hotărâri a Adunării Generale a ONU din 1994), reprezenta ziua intrării în vigoare (29 decembrie 1993) a Convenţiei internaţionale a biodiversităţii, semnată la reuniunea la nivel înalt asupra mediului şi dezvoltării – Rio ’92; tot Adunarea Generală a ONU a decis, în decembrie 2000, ca ziua să fie marcată la data la care a fost adoptată Convenţia: 22 mai 1992. NOTĂ: România a semnat Convenţia privind diversitatea biologică la 5 iunie 1992 şi a ratificat-o la 13 iulie 1994
– Ziua naţională a Republicii Yemen; aniversarea unirii celor două state yemenite – 1990
– 337: A murit Constantin Cel Mare (Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus), împărat roman (306-337); după victoria obţinută prin inspiraţia Divinităţii în bătălia de la Pons Milvius (28 octombrie 312) Constantin a devenit protectorul creştinilor, ducând o politică imperială de răspândire a religiei creştine: a dat în anul 313 Edictul de la Milano, care marchează intrarea în legalitate a religiei creştine pe întreg cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie; a organizat Primului Sinod Ecumenic de la Niceea în anul 325; a construit o nouă capitală (inaugurată la 11 mai 330), transformând oraşul Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani a fost capitala creştină a Imperiului Roman; împăratul şi familia sa au construit numeroase lăcaşuri de cult (n. 272). NOTĂ: Pentru contribuţia adusă la legalizarea, sprijinirea şi organizarea Bisericii creştine, Constantin cel Mare şi mama sa Elena sunt cinstiţi ca sfinţi „întocmai cu Apostolii” în Biserica Ortodoxă şi în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, precum şi în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene)
– 1808: S-a născut poetul francez Gérard de Nerval (pe numele său adevărat Gérard Labrunie) (m. 1855)
– 1813: S-a născut Richard Wagner, compozitor, teoretician al artei, poet şi dramaturg german; unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai romantismului muzical (m. 1883)
– 1844: S-a născut pictoriţa americană Mary Cassatt, influenţată de pictura impresionistă (m. 1926)
– 1859: S-a născut Sir Arthur Conan Doyle, scriitor britanic, „părintele” unui personaj celebru, detectivul Sherlock Holmes (m. 1930)
– 1868: A murit Julius Plücker, matematician şi fizician german, cunoscut mai ales pentru contribuţiile sale în domeniul geometriei analitice; a fost unul din pionierii cercetării în domeniul radiaţiei catodice (care ulterior a condus la descoperirea electronului) (n. 1801)
– 1873: A murit poetul şi nuvelistul italian Alessandro Francesco Tommaso Manzoni (n. 1785)
– 1885: A murit poetul, dramaturgul și romancierul francez Victor Hugo, unul dintre cei mai importanţi scriitori francezi romantici (n. 1802)
– 1891: S-a născut Johannes Robert Becher, poet, prozator şi dramaturg german (m. 1958) – 130 de ani
– 1907: S-a născut Sir Laurence Olivier, actor englez de teatru şi film, regizor şi producător; reprezentant de seamă al şcolii britanice de teatru, în primul rând al celei shakespeariene (m. 1989)
– 1910: A murit Jules Renard, romancier şi dramaturg francez (n. 1864)
– 1912: S-a născut Herbert C. Brown, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1979, alături de Georg Wittig (m. 2004)
– 1924: S-a născut Charles Aznavour (nume real: Shahnour Varenagh Aznavourian), cântăreţ, compozitor, actor și diplomat francez de origine armeană; numit „zeul muzicii pop franceze” de criticul muzical Stephen Holden (m. 2018)
– 1925: A murit Christian (Eduard Ludwig Wilhelm) Frőhner, arheolog şi numismat francez de origine germană; între 1871 şi 1875 a publicat cele cinci volume ale lucrării „Trajane, d’apres le surmoulage éxecuté à Rome en 1861-1862, reproduit en photographie par Gustave Arosa”, „o istorie plastică sugestivă a războaielor daco-romane, a naşterii poporului român”; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române (1871) (n. 1834)
– 1927: S-a născut Peter Matthiessen, scriitor, naturalist şi activist ecologist american, recompensat de trei ori cu National Book Award, cel mai prestigios premiu literar american; a înfiinţat, în 1953, celebra revistă literară „The Paris Review”, în colaborare cu Harold Humes şi George Plimpton (m. 2014)
– 1927: S-a născut chimistul american de origine maghiară George Andrew Olah (numele la naștere György Oláh), laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1994 (m. 2017)
– 1930: S-a născut britanicul Kenny Ball (numele real: Kenneth Daniel Ball), trompetist, vocalist şi şef de orchestră de jazz (Kenny Ball & His Jazzmen) (m. 2013)
– 1937: S-a născut cântăreţul argentinian de muzică folk Facundo Cabral (m. 2011)
– 1940: S-a născut actorul canadian de film Michael Sarrazin (Jacques Michel André Sarrazin) (m. 2011)
– 1948: A murit scriitorul american de origine jamaicană Claude McKay (n. 1889)
– 1970: S-a născut manechinul britanic (de origine jamaicană) Naomi Campbell, numită şi „Perla neagră” a podiumurilor de modă
– 2010: A murit Martin Gardner, scriitor american în domeniul matematicii și științei; specializat în matematică recreativă (n. 1914)
– 2013: A murit compozitorul francez Henri Dutilleux (n. 1916)
– 2018: A murit scriitorul american Philip Roth; laureat al premiului Pulitzer (1997) și câștigător a numeroase premii literare (n. 1933)
– 2019: A murit scriitoarea și ilustratoarea britanică Judith Kerr; autoarea seriei de cărţi pentru copii „Mog” (n. 1923 , în Germania)
– 2020: A murit Mory Kanté, cântăreţ din Guineea, care a ajutat la popularizarea muzicii africane; cunoscut ca interpret de kora (harpă vest-africană) (n. 1950) – 1 an