Calendarul zilei – 18 mai
Publicat de Codrin RAITA, 18 mai 2021, 05:00 / actualizat: 19 mai 2021, 11:43
EVENIMENTE INTERNE
-Senat
*ora 9:00 – Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
*Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 12:00 – Comisia pentru administraţie publică – online și la sediul Senatului
- ora14:00 – Comisia pentru mediu
-Camera Deputaților
*ora 10.00 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)
*ora 12:00 – şedinţa în plen (prezență fizică și online) – Dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea
*ora 14:30 – Vot final
*ora 15:30 – Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)
- Comisia pentru sănătate şi familie – sala: cam 2 și online
-Ministere
* Fundaţia Cosmonaut Dumitru Dorin Prunariu organizează între 14 și 22 mai o serie de evenimente ştiinţifice şi culturale, prin care România celebrează 40 de ani de la primul zbor al unui român în spaţiul cosmic – dr. ing. Dumitru Prunariu. În cadrul acestora, personalităţi internaţionale şi astronauţi din SUA, Rusia, Japonia şi ţări europene vor transmite mesaje aniversare, inclusiv de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Printre invitaţi, pe lângă cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, vor fi şi Ioan-Aurel Pop – preşedintele Academiei Române şi Marius-Ioan Piso – preşedintele Agenţiei Spaţiale Române. Evenimentele vor avea loc atât fizic, în Bucureşti, Braşov şi Timişoara cât şi online, pe canalele de social media ale Fundaţiei şi ale partenerilor. Cu ocazia aniversării Romfilatelia a emis o emisiune filatelică specială şi Monetăria Statului a emis o medalie aniversară şi insigne dedicate evenimentului. Programul zilei:
- Conferinţă cu reprezentanţi ai corpului diplomatic la sediul MAE, Sala Gafencu, şi recepţie pe bază de invitaţii la Clubul Diplomatic, oferită de MAE cu ocazia evenimentului
* Ministerul Culturii organizează o întâlnire privind dezbaterea publică a Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată. Dezbaterea publică va avea loc, începând cu orele 11:00, și se va desfășura în cadrul unei ședințe online pe Google Meet. Persoanele care sunt interesate să participe în cadrul acestei dezbateri publice, sunt invitate să se înscrie la această întâlnire prin intermediul unui formular, care poate fi accesat pe: https://forms.gle/bDigyvFVYMz3crjC9. Informații suplimentare, privind proiectul de act normativ care urmează a fi supus dezbaterii publice, pot fi regăsite pe site-ul ministerului, www.cultura.ro, la următoarele adrese: http://www.cultura.ro/anunt-dezbatere-publica-2, http://www.cultura.ro/proiect-de-lege-12
-Juridic
* Dezbaterea cu tema „Suspendarea executării silite în lumina RIL nr. 2/2021” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitați:Jud. Andrei-Radu Dincă, Tribunalul Teleorman, Exec. Ofelia Dobra, Dobra & Căliman, Jud. dr. Ioan Ilieș Neamț, Tribunalul Maramureș, Exec. Dragoș-Theodor Ivanovici, Vicepreședinte UNEJ, Av. lect. univ. dr. Nicolae-Horia Țiț, Prodecan Facultatea de Drept, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, Director INPPA-Iași. Moderatori:Jud. drd. Roxana Dan, Președinte Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, Jud. Ioana-Anamaria Filote-Iovu, Judecătoria Rădăuți
– Economic
* Iași/ Londra: Blue Air lansează primul serviciu ultra low-cost direct, între Iaşi şi Londra Heathrow Terminalul 2, introducând trei zboruri pe săptămână
* Cea de-a V-a ediție Bucharest Tech Week, festivalul care transformă de cinci ani Bucureștiul în capitala tehnologiei, se va desfășura anul acesta în perioada 18-23 mai, online, live, pe platforma MyConnector. Adaptarea la mediul online nu a schimbat structura din anii anteriori: Business Summits (Innovation, HR Masters, FinTech, Future Retail, Java și Software Architecture), conferințe online orientate spre teme de actualitate, susținute de experți internaționali și locali și expoziția de tehnologie și inovații ce se adresează publicului larg, Tech Expo. Ediția online a Bucharest Tech Week permite socializarea și networking-ul între toți participanții, organizatorii punând la dispoziția tuturor participanților o serie de instrumente, precum un Chat public, Chat-uri personalizate pentru fiecare stand din expoziție sau camere online private, prin intermediul cărora publicul poate interacționa în mod direct cu reprezentanții companiilor, cu speakerii, se pot face schimb de cărți de vizită, se pot descărca prezentări, imagini și multe altele. Participarea la Business Summits se face pe baza unui bilet de acces ce poate fi achiziționat direct de pe https://www.techweek.ro/bussinesssummits. Din program:
- Unul dintre cei mai cunoscuți speakeri internaționali din domeniul Inovației, de două ori câștigător al titlului Bestseller Author oferit de publicația New York Times, laureat al prestigiosului premiu prezidențial United States Presidential Champion of Change, Josh Linkner, va participa astăzi la cea de-a V-a ediție a Festivalului tehnologiei, Bucharest Tech Week, în cadrul Innovation Summit
– Învățământ, Cercetare
* Are loc proba la Limba română din cadrul Evaluării Naționale pentru clasa a IV-a, desfășurate în perioada 18 – 20 mai
* Bucharest International School of Management – BISM, cunoscut anterior ca Maastricht School of Management Romania, organizează evenimentul online „Întrebări și răspunsuri – Studiază în București un program de licență britanic”, ce va avea ca teme de discuție particularitățile sistemului de învățământ britanic, curricula, profesorii și programul celor 3 ani de studii, partenerii din program – BISM și Abertay University, experiența studenților sau informații organizatorice – ora 19:30, pe Zoom. Detalii: https://www.facebook.com/events/307440194092108 sau https://bism.ro/event/intrebari-si-raspunsuri-studiaza-in-bucuresti-un-program-de-licenta-britanic/. Amfitrioni vor fi Denisa Nuber, Academic Director, si Radu Atanasiu, Associate Dean of Academic Affairs. La eveniment vor participa atât elevii de liceu, cât și părinții lor
– Cultură
* În perioada 12 – 23 mai, are loc Faza a doua a Concursului Internațional „George Enescu” 2020-2021, la Ateneul Român din București. Semifinalele, finalele şi recitalurile extraordinare vor putea fi vizionate în direct, online, pe platforma Concursului Enescu: https://www.festivalenescu.ro/concurs-2020/. Accesul la Semifinale va fi gratuit, iar cel la Finale şi restul concertelor se va face pe bază de bilet sau de abonament plătit. Fiecare concert este disponibil pentru vizionare, în baza codului, 12 ore de la începerea acestuia, dar nu pe mai multe dispozitive simultan.Programul zilei:
- ora 19:00 – Recital Victoria Vassilenko, la Ateneul Român
* Țările de Jos: Piesa „Amnesia”, interpretată de Roxen, va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2021, desfășurat sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai – la Ahoy Rotterdam. La ediţia cu numărul 65 a concursului, alături de România, participă alte 40 de ţări. Atât semifinalele, cât şi finala internaţională a ESC 2021 vor fi transmise live pe TVR. Reprezentanta României la concursul Eurovision va fi cel de-al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală a evenimentului. Alături de interpreta din România, în prima semifinală Eurovision 2021, care va avea loc astăzi, vor mai concura soliști din Lituania, Slovenia, Rusia, Suedia, Australia, Macedonia de Nord, Irlanda, Cipru, Norvegia, Croaţia, Belgia, Israel, Azerbaidjan, Ucraina şi Malta. În finala care va avea loc pe 22 mai se vor califica zece concurenţi
– S-a întâmplat într-o zi de 18 mai
* Cu 633 de ani în urmă (1388) era sfinţită biserica mare a Mănăstirii Cozia (Vâlcea), importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti între anii 1368 şi 1418. Cozia (a cărei zidire a început în primăvara anului 1387) a fost principalul model al arhitecturii religioase din Ţara Românească vreme de patru secole
* Acum 217 ani (1804) avea loc proclamarea lui Napoleon Bonaparte (1769-1821) ca împărat al francezilor, sub numele de Napoleon I (1804-1814 şi 1815). A fost unul dintre cei mai străluciţi comandanţi militari din istorie. De numele său se leagă Codurile civil (1804), comercial (1808) şi penal (1810), ce au dat o nouă bază relaţiilor juridice. Politica sa externă s-a bazat pe un lung şir de războaie („războaiele napoleoniene”) pentru hegemonie în Europa. După prima abdicare (1814) şi primul exil, revine în Franţa la 1.III.1815 („cele 100 de zile”), dar este înfrânt de armata anglo-prusacă şi silit din nou să abdice. A fost exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic, unde a şi murit
* În urmă cu 98 de ani (1923) Hermann Oberth (1894-1980), fizician german originar din România, susţinea examenul de diplomă la Universitatea din Cluj, cu lucrarea „Racheta spre spaţiile planetare” (editată, în acelaşi an, la München), care avea să devină o operă de bază în tehnica rachetelor şi teoria zborului cosmic. În acelaşi an Oberth proiecta, pentru prima dată în lume, o rachetă meteorologică şi geofizică în două trepte
* Acum 47 de ani (1974), în deșertul Rajahstan (provincie la graniţa cu Pakistanul) din provincia Pokhran, India detona cu succes prima sa armă nucleară, devenind a şasea ţară care posedă arma nucleară. Înainte de asta, India se numărase printre cele mai importante 10 state neposesoare de arme nucleare care refuzaseră obligaţiile Tratatului de neproliferare şi deciseseră să păstreze deschisă opţiunea atomica militară (acest grup mai includea Pakistanul, Brazilia, Argentina, Africa de Sud, Israelul, Algeria, Arabia Saudită şi Egiptul). Primul test nuclear indian s-a desfăşurat în subteran, în concordanţă cu Tratatul de interzicere a experienţelor nucleare, la care guvernul indian era parte
* Acum 44 de ani (1977), la Geneva, era deschisă spre semnare, Convenţia internaţională privind interzicerea utilizării tehnicilor de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare sau în orice alte scopuri ostile, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10.XII.1976 (a intrat în vigoare la 5.X.1978)
* Se împlinesc 20 de ani (2001) de când reveneau la Palatul Elisabeta Regele Mihai I al României (1921 – 2017) şi Regina Ana (1923 – 2016), reşedinţă pusă la dispoziţia Familiei Regale pentru timpul şederii la Bucureşti, de către Guvernul român. Palatul Elisabeta a fost construit în 1936, pentru Principesa Elisabeta, fostă regină a Greciei şi sora regelui Carol al II-lea. De când palatul a fost dat în folosinţa Regelui Mihai, ca fost şef de stat în 2001, acesta găzduieşte evenimentele publice şi private ale Familiei Regale. Aici au loc ceremoniile de decorare, audienţele, petrecerile de grădină, recepţii diplomatice şi dineurile de stat prezidate de membrii Familiei Regale. Regele Mihai I al României a decis, în martie 2016, să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României
Aniversări – Comemorări
– 1822: S-a născut (la Mamorniţa, azi în Ucraina) Gheorghe Sion, poet, dramaturg, traducător şi memorialist; membru titular al Academiei Române din 1868 (m. 1892). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 22.V.1822
– 1886, 18/30: S-a născut Mircea Djuvara, filosof şi jurist; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1945) – 135 de ani
– 1887: A murit (la Hanau, Germania) Karl Storck, sculptor român de origine germană; s-a stabilit în România în 1849; a fost primul profesor de sculptură al Şcolii de Belle-Arte (fondată de pictorul Theodor Aman în 1864); este autorul primelor sculpturi monumentale din Bucureşti; fiii săi, Carl (1854-1926) şi Frederic (1872-1942), au fost şi ei sculptori (n. 1826). NOTĂ: Alte surse (Tribuna României 30.III.1987 sau www.answers.com) dau ca dată a morţii 30.III.1887
– 1888: S-a născut poetul şi eseistul Eugeniu Speranţia (m. 1972)
– 1907: S-a născut Nicu Stănescu, violonist, dirijor şi interpret de muzică populară (m. 1971)
– 1911: A murit prozatorul Ioan Adam, autorul mai multor nuvele şi romane de orientare sămănătoristă (n. 1875) – 110 ani
– 1916: S-a născut Constantin Bugeanu, dirijor, compozitor, muzicolog şi profesor (m. 1998) – 105 ani
– 1928: S-a născut Domokos Géza, scriitor şi publicist de naţionalitate maghiară, primul preşedinte al UDMR (25.XII.1989-17.I.1993) (m. 2007)
– 1936: S-a născut Florin Bucescu, preot, etnomuzicolog, bizantinolog, paleograf și profesor; membru fondator al Arhivei de Folclor a Moldovei și Bucovinei; fondator (1992) și conducător (1992-2008) al Specializării „Muzică religioasă” de la Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie muzicală și Teatru a Universității de „Arte George Enescu” din Iași (m. 2019) – 85 de ani
– 1937: S-a născut Aladár Lászlóffy, scriitor de naţionalitate maghiară; membru corespondent al Academiei Române din 2003 (m. 2009)
– 1947: S-a născut regizorul şi animatorul de teatru Gheorghe (Goange) Marinescu, organizatorul unor evenimente artistice care au impus, după 1990, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea pe harta artistică a ţării (m. 2000)
– 1948: S-a născut Dana Tomiţă, actriţă a Teatrului din Bârlad (m. 2016)
– 1952: S-a născut actorul Sorin Medeleni; şi-a dedicat 37 de ani din carieră scenei Teatrului Mic din Bucureşti (m. 2015)
– 1957: S-a născut Michael Creţu, compozitor, aranjor şi producător român, stabilit din 1975 în Germania
– 1964: A murit organistul român de origine poloneză Victor Bickerich (n. 1895)
– 1983: A murit Alexandru Bădăuţă, prozator, memorialist şi eseist; se numără printre întemeietorii cinematografiei documentare româneşti şi ai Oficiului Naţional de Turism (a fost unul dintre cei 20 de membri ai Consiliului Superior al Turismului care funcţiona pe lângă ONT, creat în 1936); a organizat numeroase expoziţii româneşti în străinătate (n. 1901)
– 1993: A murit traducătorul Aurel Covaci; cunoscător a 13 limbi, a tradus din William Yeats, Giambattista Basile, Torquato Tasso, John Keats, Marina Ţvetaeva, Corrado Alvaro, John Milton, Ernesto Sábato, José Martì, Carl Sandburg ş.a. (n. 1932)
– 1995: A murit Valentin Teodorian, tenor, compozitor de muzică vocală, poet şi scriitor (n. 1928)
– 2007: A murit jurnalista Jeana Gheorghiu, moderator şi realizator de emisiuni de televiziune; a lucrat la Televiziunea Română şi înainte de 1989, dar a devenit foarte cunoscută după Revoluţie, tocmai datorită reportajelor referitoare la aceasta; a lucrat o perioadă şi în SRR (n. 1946)
– 2011: A murit prozatorul, publicistul şi eseistul Mircea Horia Simionescu (n. 1928) – 10 ani
– 2014: A murit Radu Florescu, istoric şi profesor american de origine română; autor a numeroase articole şi cărţi despre România (printre acestea, şi bestsellerul „În căutarea lui Dracula”, publicat în 1972, scris împreună cu Raymond McNally, bestseller care a făcut din Dracula un adevărat brand în Statele Unite); Radu Florescu se numără printre primele persoane care au pus bazele industriei publicităţii româneşti, la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea; consul onorific al ţării noastre pentru regiunea New England din SUA între anii 1996 şi 2004 (n. 1925)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare al UE
-Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, susține o conferință de presă privind abordarea globală a cercetării și inovării
-Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene și Comisar pentru Comerț, Valdis Dombrovskis, susține un discurs cu privire la impozitarea afacerilor pentru secolul 21
-Coimbra, Portugalia: Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu politica de coeziune din cadrul UE
– Bruxelles: Dezbatere privind politica externă a UE: Turcia, politica de migrație
-Dearborn, SUA: Președintele american, Joe Biden, vizitează o fabrică Ford care are producție de mașini electrice
– Moscova, Rusia: Discurs al ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe despre relațiile cu Africa
-Moscova: Prima lectură în Parlamentul rus, referitoare la un proiect de lege care exclude susținătorii lui Aleksei Navalnîi de la alegeri
– Bruxelles: Curtea de Apel de la Bruxelles examinează cadrul legal al restricțiilor anti-Covid impuse de statul belgian
– Lucerna, Elveția: Reuniune anuală a Forumului Economic Mondial (18 – 21 mai)
– Paris: Summit-ul privind finanțarea economiilor africane
– Bombay, India: Tata Motors – rezultate trimestriale
– Hong Kong, China: Baidu – rezultatele primului trimestru 2021
– Frankfurt, Germania: Începerea procesului unui ofițer al armatei germane, Franco Albrecht, suspectat că a planificat un atac, dându-se drept refugiat sirian
– Londra: Royal Dutch Shell – adunare generală
– Londra: Vodafone – rezultate anuale
– Principatul Monaco: Deliberarea Camerei Consiliului sesizată de judecătorii care investighează cazurile în care Dmitri Rybolovlev este acuzat sau citat
– Paris: Société Générale – adunarea generală a acționarilor
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Muzeelor”, stabilită în anul 1977, la iniţiativa Consiliului Internaţional al Muzeelor (ICOM), având ca obiectiv promovarea și aducerea la cunoștința publicului a rolului acestor instituții de cultură în dezvoltarea societății; tema din acest an este „Viitorul muzeelor: recuperare și recreare”
– 1048: S-a născut Omar Khayyam, poet, matematician şi astronom persan (m. 1131)
– 1525: A murit filosoful italian Pietro Pomponazzi, cunoscut mai ales pentru critica adusă ideii nemuririi sufletului (n. 1462)
– 1711: S-a născut Rudjer Iosip Bóškovič (cunoscut şi sub numele Roger Joseph Boscovich), matematician, fizician, astronom şi diplomat croat (m. 1787) – 310 ani
– 1781: A murit Tupac Amaru (José Gabriel Condorcanqui), cunoscut ca ultimul „inca”; a condus puternica răscoală a amerindienilor (1780-1781) împotriva dominaţiei spaniole; prins, prin trădare, a fost ucis; descendent al lui „inca” Felipe Tupac Amaru, conducătorul răscoalei incaşilor împotriva coloniştilor spanioli din anul 1571 (n. ~1740) – 240 de ani
– 1799: A murit Pierre-Augustin de Beaumarchais, dramaturg, editor, inventator, ceasornicar, muzician și politician francez; părintele literar al celebrului Figaro, personajul central al trilogiei „Bărbierul din Sevilla”, „Nunta lui Figaro” şi „Mama vinovată” (n. 1732)
– 1850: S-a născut fizicianul britanic Oliver Heaviside; contribuţii în teoria electricităţii; a descoperit, în 1910, ionosfera (numită „stratul lui H.”), care reflectă undele electromagnetice (m. 1925)
– 1872: S-a născut Bertrand Russell, filosof, logician, matematician, scriitor, critic social şi om politic englez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1950 (m. 1970)
– 1883: S-a născut Walter Gropius, arhitect şi urbanist german, stabilit în 1937 în SUA; reprezentant al funcţionalismului; a întemeiat, în 1919, la Weimar, „Bauhaus”-ul (şcoală de arhitectură şi artă aplicată, mutată la Berlin, în 1925, şi la Dessau, în 1932); unul dintre iniţiatorii arhitecturii moderne, ai designului, urbanismului şi esteticii industriale (m. 1969)
– 1889: S-a născut Gunnar Gunnarsson, scriitor islandez; a scris mai mult în daneză, scrierile sale fiind de factură moralistă sau autobiografică, inspirate din vechile saga islandeze sau din realitate (m. 1975)
– 1891: S-a născut filosoful american de origine germană Rudolf Carnap (m. 1970) – 130 de ani
– 1892: S-a născut basul italian Ezio Pinza, stabilit din 1926 în SUA (m. 1957)
– 1897: S-a născut (în Sicilia, Italia) regizorul american de film Frank Capra (m. 1991)
– 1901: S-a născut biochimistul american Vincent du Vigneaud; a realizat (1953) sinteza în laborator a unor hormoni (vasopresina şi ocitocina); Premiul Nobel pentru chimie pe 1955 (m. 1978) – 120 de ani
– 1907: S-a născut Sir Clifford Curzon, pianist englez (m. 1982)
– 1909: A murit scriitorul englez George Meredith (n. 1828)
– 1909: A murit Isaac Albeniz, compozitor şi pianist spaniol (n. 1860)
– 1910: A murit Pauline Garcia-Viardot, pianistă, compozitoare şi cântăreaţă de operă franceză de origine spaniolă; a fost şi o portretistă de talent; fiica tenorului Manuel Garcia şi sora renumitei mezzosoprane Maria Malibran (n. 1821, la Paris)
– 1911: A murit Gustav Mahler, compozitor şi dirijor austriac (n. 1860) – 110 ani
– 1912: S-a născut Richard Brooks, regizor şi scenarist american (m. 1992)
– 1913: S-a născut cântăreţul şi compozitorul francez Charles Trenet (m. 2001)
– 1914: S-a născut cântăreaţa basarabeancă Alla Baianova, considerată regina romanţelor ruseşti şi ţigăneşti (m. 2011)
– 1914: S-a născut basul bulgar Boris Christoff (m. 1993)
– 1918: S-a născut actorul italian de film Massimo Girotti (m. 2003)
– 1920: S-a născut Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea (cardinalul polonez Karol Józef Wojtyła); beatificat la 1 mai 2011(când a primit titlul de „Fericit”) şi sanctificat pe 27 aprilie 2014, celebrarea lui făcându-se în fiecare an pe 22 octombrie, data când a urcat în Scaunul Pontifical (22 octombrie 1978); cardinalul Karol Józef Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, a fost ales papă la 16.X.1978; alegerea sa a fost considerată un eveniment de excepţie, fiind vorba de primul papă neitalian începând din anul 1522, când a fost desemnat olandezul Hadrian al VI-lea. A fost papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei şi suveran al Vaticanului timp de 26 de ani şi 168 de zile, pontificatul său fiind considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani); membru de onoare străin al Academiei Române (2001) (m. 2005)
– 1922: A murit medicul militar şi parazitologul francez Charles-Louis-Alphonse Laveran; cercetări asupra bolilor tropicale; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1907, pentru cercetările efectuate asupra rolului protozoarelor ca agenţi patogeni; membru de onoare străin al Academiei Române din 1914 (n. 1845)
– 1924: S-a născut pianistul francez Samson François (m. 1970)
– 1927: S-a născut scriitorul şi jurnalistul francez François Nourissier (m. 2011)
– 1939: S-a născut fizicianul german Peter Grünberg; activitatea sa de cercetare a dat startul domeniului spintronicii; Premiul Nobel pentru fizică pe 2007, împreună cu francezul Albert Fert, pentru descoperirea efectului de magnetorezistență gigant, care a dus, printre altele, la dezvoltarea hard disk-urilor cu mare capacitate de stocare (m. 2018)
– 1941: A murit Werner Sombart, economist şi sociolog german; a fost cel care a introdus studiile sociale în universităţile germane; lui îi aparţine cunoscutul „tablou” al evoluţiei societăţii europene de la economia autarhică la cea artizanală şi capitalistă; membru de onoare străin al Academiei Române (1931) (n. 1863) – 80 de ani
– 1944: S-a născut Justus Frantz, muzician, dirijor, pianist și profesor polonez; una dintre cele mai proeminente personalităţi ale vieţii artistice contemporane, fiind totodată şi un neobosit promotor al tinerelor generaţii de muzicieni
– 1962: S-a născut cântăreaţa germană Sandra (Ann Lauer), supranumită regina muzicii pop a anilor ’80
– 1981: A murit William Saroyan, scriitor american de origine armeană (n. 1908) – 40 de ani
– 1995: A murit Aleksander Godunov, balerin şi actor rus; stabilit, din 1979, în SUA (n. 1949)
– 2012: A murit bas-baritonul german Dietrich Fischer-Dieskau (n. 1925)
– 2013: A murit Aleksey Balabanov, regizor de film, scenarist, actor şi producător rus (n. 1959)
– 2014: A murit Jerry Vale (numele la naştere: Genaro Louis Vitaliano) cântăreţ şi actor american (n. 1930)
– 2017: A murit cineastul sud-coreean Kim Ji-Seok, membru fondator şi director adjunct al festivalului internaţional de film de la Busan (BIFF), cel mai mare din Asia (n. 1960)