Ascultă Radio România Constanța Live

Ce soluţii au autorităţile pentru persoanele cu dizabilități, apte de muncă și care vor să se angajeze

Ce soluţii au autorităţile pentru persoanele cu dizabilități, apte de muncă și care vor să se angajeze

Publicat de Doina Sirbu, 6 mai 2021, 19:05

Persoanele cu dizabilități, apte de muncă și care vor să se angajeze, își găsesc foarte greu un loc de muncă potrivit. În județul Constanța sunt înregistrate oficial aproximativ 25.400 de persoane cu diferite grade de  handicap și numai 1.300 dintre acestea lucrează, adică puțin peste 5% – ușor peste media națională de 4 procente.

Maria Turza, consilier al premierului și fost președinte al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție, spune că cea mai mare parte din vină o poartă statul, care, în afara unui ajutor financiar pentru angajatori, nu face mai mult pentru persoanele cu handicap.

Ministerul Muncii a anunțat că vor fi accesate fonduri europene pentru finanțarea serviciilor deficitare, respectiv recuperarea medicală și educația complementară, care să faciliteze angajarea persoanelor cu dizabilități.

În acest condiții, un ajutor consistent vine din partea societății civile, în completarea serviciilor specializate, oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

În ultimii ani, doar în județul Constanța, 50 de persoane cu dizabilități, în general tineri, și-au găsit un loc de muncă potrivit cu ajutorul fundației Health Action Overseas. Specialiștii fundației pot fi contactați la numărul de telefon  0213 203 068 sau la adresa de email office@hao.org.ro.

Redactor – Bogdan Comşa / Foto –

Județul TULCEA: Bărbat cercetat pentru ucidere din culpă
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 16:06

Județul TULCEA: Bărbat cercetat pentru ucidere din culpă

Polițiștii tulceni au identificat cadavrul unui bărbat, în vârstă de 56 de ani, din localitatea Revărsarea, care se afla poziționat pe un...

Județul TULCEA: Bărbat cercetat pentru ucidere din culpă
Molly, o cățelusă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, își caută o familie
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 15:02

Molly, o cățelusă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, își caută o familie

Molly este doar unul dintre sufletele care visează la o familie! Are 3 ani, este vaccinată, sterilizată, microcipată și înregistrată în RECS...

Molly, o cățelusă de la Adăpostul Public pentru Animale Abandonate Constanța, își caută o familie
politia masina ilustrativ
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:45

Județul CONSTANȚA: Sute de angajați M.A.I. au acționat în minicavanța de Paște

Peste 400 de polițiști constănțeni s-au aflat la datorie în timpul minivacanței de Paște. Oamenii legii au aplicat 846 de sancțiuni...

Județul CONSTANȚA: Sute de angajați M.A.I. au acționat în minicavanța de Paște
Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 14:00

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni

La data de 21 aprilie a.c., în jurul orei 20.50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 24 de ani, care...

Șoferi băuți, fără permis de conducere sau cu numere de înmatriculare false, scoși din trafic de polițiștii constănțeni
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 13:51

Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce

La data de 21 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe...

Un bărbat din Năvodari, reținut de polițiști. Nu a oprit la semnalul oamenilor legii și avea suspendat dreptul de a conduce
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:52

IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”

La data de 20 aprilie 2025, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au fost sesizați prin numărul unic pentru apeluri de...

IPJ Tulcea despre cazul câinilor uciși în Luncavița: „Bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent”
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 12:39

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței

Asociația The Voice for the Voiceless – Vocea Necuvântătoarelor a postat pe o platformă de socializare detalii despre cazul șocant petrecut...

Caz șocant în Luncavița. În ziua de Paște, un bărbat a ucis cu cruzime doi căței
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 11:56

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești

Lucrările de înnisipare a plajei Costinești sunt în grafic, iar termenul de finalizare este sfârșitul anului viitor. În final vor fi 25 de...

În ce stadiu sunt lucrările de înnisipare a plajei Costinești