Modificări în traficul rutier din stațiunea Mamaia
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 aprilie 2021, 12:24
Se modifică traficul rutier din stațiunea Mamaia
Măsurile vor intra în vigoare având în vedere debutul sezonului estival și creșterea numărului de turiști care vor tranzita stațiunea Mamaia.
Astfel, începând de luni, 26 aprilie, traficul la intersecția bulevardul Aurel Vlaicu cu bulevardul Mamaia va fi redirijat, după cum urmează:
– din direcția Pescărie spre Năvodari: strict înainte pe 3 benzi de circulație (banda nr. 1 cu prioritate iar banda nr 2 și 3 fără prioritate). Se anulează posibilitatea de a efectua virajul la stânga către bulevardul Aurel Vlaicu;
-din direcția Năvodari spre Constanța: toate cele 3 benzi vor efectua viraj la dreapta spre bulevardul Aurel Vlaicu. Se anulează posibilitatea de a vira la stânga de pe banda 3 spre zona Pescărie;
– din direcția bulevardul Aurel Vlaicu spre Năvodari: înainte pe cele doua benzi de circulație, cu prioritate față de autovehiculele care se deplasează dinspre Pescărie spre Năvodari;
-din direcția bulevardul Aurel Vlaicu spre Pescărie: posibilitatea efectuării virajului la dreapta pe două benzi de circulație.
Pe întreaga perioadă a sezonului estival, viteza maximă admisă în stațiunea Mamaia este de 50 km/oră, semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere la cele trei intrări în staţiunea Mamaia.