Calendarul zilei – 9 aprilie
Publicat de Codrin RAITA, 9 aprilie 2021, 05:00 / actualizat: 9 aprilie 2021, 6:26
EVENIMENTE INTERNE
– S-a întâmplat într-o zi de 9 aprilie
* Acum 289 de ani (1732) episcopul Ioan Inocenţiu Micu (Klein) adresa Curţii de la Viena un prim memoriu în care cerea să fie respectate drepturile acordate românilor transilvăneni greco-catolici prin cele două Diplome Leopoldine (din 1699 şi 1701), fapt ce a declanşat lupta de emancipare naţională a românilor ardeleni
* Cu 171 de ani în urmă (1850), la Teatrul Naţional din Iaşi se juca, în premieră, „Chiriţa în Iaşi” (sau „Două fete ş-o neneacă”) de Vasile Alecsandri; în rolul Chiriţei, actorul Matei Millo
* În urmă cu 156 de ani (1865) se încheia Războiul Civil American (început la 12.IV.1861), prin capitularea generalului sudist Robert Lee (la Appomattox/Virginia) în faţa generalului unionist Ulysses S. Grant
* Acum 107 ani (1914), la Holborn Empire, din Londra, a avut loc premiera primului film artistic color din lume „The World, the Flesh and the Devil”, în regia lui Martin Thornton
* Se împlinesc 105 ani (1916) de când avea loc prima audiţie, la Ateneul Român, a „Suitei a II-a” de George Enescu (dirijor, compozitorul) (9/22)
* Cu 103 ani în urmă (1918) apărea Decretul regal de unire a Basarabiei cu România, semnat de Ferdinand I, regele României, şi contrasemnat de Alexandru Marghiloman, preşedintele Consiliului de Miniştri, şi Dem. Dobrescu, ministrul de justiţie. La 27.III/9.IV.1918 Sfatul Ţării de la Chişinău (organul legislativ reprezentativ), întrunit în şedinţă solemnă, a hotărât, prin majoritatea absolută a votului, unirea Basarabiei cu România (după 106 ani de dominaţie rusă) (9/22)
* Acum 81 de ani (1940) Germania a invadat Danemarca şi Norvegia (în cel de-Al Doilea Război Mondial)
* Radio România Cultural aniversează 55 de ani de difuzare a emisiunii „Revista Literară Radio”. Emisiune literară fanion a radioului public, „Revista Literară Radio” a fost iniţiată de scriitorul Vasile Voiculescu în 1929. Suspendată apoi vreme de peste trei decenii, emisiunea a fost reluată la data de 9 aprilie 1966 şi difuzată săptămânal. „Revista Literară Radio” prezintă, duminică de duminică, cele mai recente apariţii editoriale, dezbateri literare, interviuri şi reportaje, precum şi ediţii speciale de la cele mai interesante festivaluri de literatură din ţară şi târguri internaţionale de carte
* Acum 47 de ani (1974) era inaugurat stadionul de fotbal „Steaua” din Bucureşti, cu ocazia meciului amical cu echipa OFK Belgrad (scor 2 – 2). Este stadionul unde au fost obținute cele mai mari performanțe ale fotbalului românesc, fosta câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni, Steaua București, cât și naționala României disputând aici majoritatea meciurilor. Primul meci jucat de echipa națională pe Ghencea a fost pe 23 martie 1977 împotriva Turciei (scor 4-0), în cadrul unui meci contând pentru Cupa Balcanică
* Se împlinesc 30 de ani (1991) de când Republica Georgia (denumită uneori și Gruzia) îşi proclama independenţa de stat. Georgia şi-a proclamat prima dată independenţa la 26 mai 1918. Statul a avut o existenţă efemeră, fiind ocupat de Armata Roşie în martie 1921 şi încorporat ca republică unională în URSS un an mai târziu. Georgia şi-a redobândit independenţa la 9 aprilie 1991, în contextul destrămării URSS. Primii ani de independenţă au fost marcaţi de conflictele declanşate în regiunile separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, confruntările armate încheindu-se prin armistiţiile din 1992 şi, respectiv, 1994. Acordurile nu au condus însă şi la reglementarea celor două conflicte, ci la „îngheţarea” acestora
* Cu 14 ani în urmă (2007) începea să emită Antena 2 (actualmente Antena Stars), al patrulea post de televiziune al grupului Intact Media
Aniversări – Comemorări
– 1654: A murit Matei Basarab, domn al Ţării Româneşti (septembrie 1632-aprilie 1654); a consolidat politic şi economic ţara, a tipărit primele legiuiri, a asigurat o mare înflorire culturală şi artistică; a fost unul dintre cei mai mari ctitori ortodocşi români (n. ~1580)
– 1803: A murit Samuel Brukenthal, om politic sas din Transilvania, guvernator al acesteia între anii 1777 şi 1787; a iniţiat un şir de măsuri care vizau reformarea administraţiei, fiscalităţii, jurisdicţiei, precum şi viaţa economică şi culturală din Transilvania; colecţionar de artă; palatul lui din Sibiu, azi „Muzeul Brukenthal” (inaugurat în 1817, cel mai vechi din România), adăposteşte colecţia sa de artă (n. 1721)
– 1882: S-a născut basul George Niculescu-Basu (m. 1964)
– 1894: S-a născut Camil Petrescu, prozator, dramaturg, cronicar dramatic, regizor, poet, eseist, filosof și gazetar; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1957)
– 1924: S-a născut Francisc Munteanu, scriitor, scenarist şi regizor de film (m. 1993)
– 1930: S-a născut mezzosoprana Martha Kessler (m. 2000)
– 1931: S-a născut compozitoarea, pianista şi profesoara Myriam Marbé; după 1990 s-a stabilit în Olanda (m. 1997) – 90 de ani
– 1931: A murit prozatorul Nestor Urechia; unul dintre predecesorii literaturii turistice româneşti; fiul istoricului şi scriitorului V. A. Urechia (n. 1866) – 90 de ani
– 1936: S-a născut Dorin (Mircea Stelian) Poenariu, fizician nuclearist, inginer și profesor; contribuții fundamentale la studiul teoretic al radioactivității prin emisie de particule grele (radioactivitate cluster); membru de onoare al Academiei Române din 2017 – 85 de ani
– 1939: S-a născut actriţa de teatru şi film Anda Caropol; a avut peste 50 de ani de prezență neîntreruptă pe scena Teatrului Nottara
– 1941: S-a născut (la Timişoara) sculptorul şi scriitorul Ingo Glass, stabilit la München, Germania – 80 de ani
– 1941: S-a născut Gheorghe Emil Săsărman, dramaturg, nuvelist, romancier, jurnalist şi arhitect, stabilit, din 1983, în Germania – 80 de ani
– 1947: S-a născut Horia Alexandrescu, jurnalist, publicist şi moderator TV; director-fondator al cotidianului „Independent” (2005), Cronica Română (1993-2001), „Curierul naţional” (1990-1993)
– 1948: S-a născut pictorul şi profesorul Ioan Sbârciu; de numele lui se leagă fenomenul numit „Şcoala de pictură de la Cluj”
– 1950: S-a născut Cassian Maria Spiridon, poet, eseist, publicist și editor
– 1961: A murit Alexandru Kiriţescu, dramaturg şi traducător, cunoscut mai ales pentru piesa scrisă în 1929, „Gaiţele” (n. 1888) – 60 de ani
– 1962: S-a născut fostul fotbalist Mircea Rednic; din decembrie 2020, este antrenorul echipei FC Viitorul Constanța
– 1964: A murit Mihu Dragomir (pseudonimul lui Mihail C. Dragomirescu), poet, prozator şi traducător (n. 1919)
– 2011: A murit Anton Groman, jucător de rugby, antrenor, publicist şi comentator (considerat mult timp „vocea de aur” a rugbyului românesc), mulţi ani colaborator al Secţiei Sport a Radioului Naţional (n. 1926) – 10 ani
– 2014: A murit Î.P.S. Gherasim Cristea (prenumele la naştere: Gheorghe), arhiepiscop al Arhiepiscopiei Râmnicului (din septembrie 1984) (n. 1914)
– 2015: A murit Constantin Drăghici, interpret de muzică uşoară, compozitor şi orchestrator (n. 1932)
– 2018: A murit filologul, eseistul, traducătorul și profesorul Horváth Andor; a fost mai mulţi ani de zile colaborator al Redacţiei Minorităţi din cadrul societăţii Române de Radiodifuziune (n. 1944)
EVENIMENTE EXTERNE
– Washington: Primul ministru japonez, Yoshihide Suga, urmează să se întâlnească cu președintele american, Joe Biden
– Djibouti: Alegeri prezidențiale
– Samoa: Alegeri legislative
– Melbourne, Australia: Audiere în procesul lui Malka Leifer, fost director al unei școli evreiești ultraortodoxe, acuzat de agresiune sexuală asupra fetelor tinere
– Viena: Prima audiere în cazul grupului de turiști infectați cu noul coronavirus, din stațiunea de schi Ischgl, care a devenit un simbol al contagierilor necontrolate. Sute de turişti s-au infectat acolo între sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie 2020, înainte de intrarea în vigoare a unor măsuri stricte de izolare, adoptate pentru a opri pandemia. Turiştii străini au dus apoi cu ei virusul în ţările lor de origine, unde au provocat mii de noi infecţii, mai ales în Germania şi în ţările scandinave. Focarul din Ischgl a generat un val de nemulţumire în multe ţări, precum Germania, Norvegia şi Islanda, ca urmare a reacţiei întârziate a autorităţilor tiroleze, inclusiv atunci când acestea au fost informate că mulţi turişti s-au întors în ţările lor şi erau deja infectaţi cu noul coronavirus. Peste 5.000 de persoane din 40 de ţări, care au fost expuse la focarul de infecţie din Ischgl, au depus o plângere colectivă împotriva autorităţilor din Tirolul austriac
– Buffalo, SUA: Audiere în cererea de extrădare a lui Harvey Weinstein de la New York la Los Angeles
– Baikonur, Kazahstan: Plecarea a doi cosmonauți și a unui astronaut NASA, pe Stația Spațială Internațională (ISS)
Aniversări – Comemorări
– 1553: A murit François Rabelais, scriitor renascentist, călugăr şi medic francez; una dintre cele mai reprezentative personalități ale Renașterii (n. ~1494)
– 1626: A murit Francis Bacon, om politic şi filosof englez (n. 1561) – 395 de ani
– 1754: A murit filosoful german Christian von Wolff, reprezentant al idealismului (n. 1679)
– 1791: S-a născut George Peacock, matematician englez (m. 1858) – 230 de ani
– 1806: S-a născut Isambard Kingdom Brunel, om de știință englez, specializat în inginerie civilă şi navală; a revoluţionat transporturile publice şi ingineria modernă; a rămas celebru şi prin seria de vapoare proiectate, printre cele mai mari din acea epocă (m. 1859) – 215 ani
– 1821: S-a născut Charles Baudelaire, poet, estetician, critic literar, plastic şi muzical francez (m. 1867) – 200 de ani
– 1830: S-a născut fotograful britanic Eadweard Muybridge; este primul fotograf care a studiat mişcarea cu ajutorul fotografiei (s-a realizat animarea galopului unui cal după un set de fotografii făcute de acesta) (m. 1904)
– 1846: S-a născut compozitorul italian Francesco Paolo Tosti (m. 1916) – 175 de ani
– 1855: S-a născut Joseph Hellmesberger jr., compozitor, violonist şi dirijor austriac (m. 1907)
– 1889: A murit chimistul francez Michel-Eugène Chevreul (n. 1786)
– 1898: S-a născut Paul Robeson, cântăreţ (bas) afro-american; actor de teatru şi film (m. 1976)
– 1905: S-a născut politicianul american William Fullbright; senator democrat între anii 1945 şi 1974; fondatorul unui important program internaţional educaţional şi de schimburi culturale, care-i poartă numele (m. 1995)
– 1906: S-a născut Antal Dorati, dirijor şi compozitor american de origine ungară (m. 1988) – 115 ani
– 1906: S-a născut Victor Vasarely, pictor, grafician şi sculptor francez de origine maghiară, reprezentant al artei cinetice (m. 1997) – 115 ani. NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1908
– 1912: S-a născut (la Kiev, Ucraina) Lev Kopelev, scriitor disident rus (m. 1997, la Köln; urna a fost înhumată la Moscova, la 18.VII.1997)
– 1919: S-a născut inginerul american John Presper Eckert, inventator (în 1946), împreună cu John. W. Mauchly, al computerului ENIAC, primul computer digital (m. 1995)
– 1926: S-a născut publicistul american Hugh Marston Hefner, fondatorul revistei „Playboy” (1953) (m. 2017) – 95 de ani
– 1932: S-a născut Ágnes Ágai, scriitoare, poetă, traducătoare maghiară
– 1932: S-a născut chitaristul american Carl Perkins, pionier al muzicii rockabilly (unul dintre primele stiluri de muzică rock ‘n’ roll ce a apărut la începutul anilor 1950 în Statele Unite, o combinaţie între muzica cântată de negrii şi muzica country, respectiv stilul blues şi ritmul country) (m. 1998)
– 1932: S-a născut dirijorul elveţian Armin Jordan (m. 2006)
– 1933: S-a născut actorul francez de film Jean-Paul Belmondo
– 1933: S-a născut Gian Maria Volontè, actor italian de film (m. 1994)
– 1934: A murit Oskar von Miller, inginer constructor german, pionier al energiei hidroelectrice, care a rămas cunoscut îndeosebi ca fondator al celui mai mare muzeu tehnico-ştiinţific din lume – „Deutsches Museum” (n. 1855)
– 1936: S-a născut Grigore Rusu, actor, regizor, profesor universitar și istoric teatral din R. Moldova (m. 2020) – 85 de ani
– 1954: S-a născut actorul american de film Dennis Quaid
– 1959: A murit Frank Lloyd Wright, considerat cel mai important arhitect american al secolului al XX-lea; promotor al arhitecturii „organice”; autor de scrieri teoretice şi memorii (n. 1867)
– 1961: S-a născut creatoarea cubanezo-americană de modă Isabel Toledo (m. 2019) – 60 de ani
– 1963: S-a născut Marija Pejčinović Burić, politiciană croată, secretar general al Consiliului Europei (din 2019); ministru al afacerilor externe și europene și vicepremier al Croației (2017 – 2019)
– 1998: A murit Mihail Grecu, artist plastic din Republica Moldova; a fondat modernismul plastic basarabean şi a contribuit la formarea Şcolii Naţionale de Pictură (n. 1916)
– 2001: A murit soprana italiană Graziella Sciutti (n. 1927) – 20 de ani
– 2011: A murit regizorul de film american Sidney Lumet, unul dintre cei mai prolifici regizori ai erei moderne, conform „Encyclopedia of Hollywood” (n. 1924) – 10 ani
– 2013: A murit Zao Wou-Ki, pictor chinez naturalizat francez, maestru al abstracţiei lirice (n. 1921)