Cer acoperit și precipitații în Dobrogea și pe litoral
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 aprilie 2021, 07:29
Vreme cu cer variabil, mai mult acoperit, în Dobrogea și pe litoral.
Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile zilei de sâmbătă, se vor încadra între 7 şi 10 grade Celsius.
Sunt anunţate şi ploi.