Credincioşii catolici celebrează mâine, Vinerea Sfântă
Publicat de Doina Sirbu, 1 aprilie 2021, 17:00
Credincioșii catolici vor celebra, mâine, Vinerea Sfântă, comemorând ziua în care a fost jertfit Hristos pe cruce. După o tradiţie foarte veche în biserica catolică, nu se elebrează Liturghia, iar Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar.
“Este ziua în care Mântuitorul a murit pe cruce. Celebrăm la apusul soarelui, pătimirea Domnului. Întâi de toate, facem calea Sfintei Cruci. În bisericile noastre sunt 14 staţiuni, icoane, statui, basoreliefuri şi preotul împreună cu un grup de credincioşi se opreşte la fiecare staţiune şi meditează un moment, fiind ultimul drum al Mântuitorului. În această zi este şi o colectă pentru Ţara Sfântă şi dacă Sfântul Paul se îngrijea de colectă pentru comunităţile care duceau lipsă, cu atât mai mult noi, cu toate lipsurile, încă nu suntem la limită, încă mai putem oferi, e bine să ne gândim la fraţii noştri creştini din Ţara Sfântă, o colectă pentru ei”, spune Monseniorul Ieronim Iacob, parohul basilicii Sf. Anton din Constanța.
Vinerea Sfântă este zi de post, rugăciune și abstinență în biserica catolică.
Redactor – Dana Malciu / Foto – unsplash.com