Când începe vaccinarea anti-Covid în cabinetele medicilor de familie și cine are prioritate. Interviu cu dr. Raluca Zoițanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie
Publicat de , 1 aprilie 2021, 11:19
Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie va începe după sărbătorile pascale, la începutul lunii mai, spune președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie, dr. Raluca Zoițanu. Aproape două treimi dintre medicii de familie din România și-au exprimat dorința de a vaccina în cabinetele lor și o treime dintre pacienți așteaptă deschiderea cabinetelor pentru imunizare. Acest lucru ar dubla, practic, numărul de vaccinări și ar duce, implicit, la încetinirea răspândirii virusului SARS COV 2.
Se discută mult, în ultima vreme, în spațiul public, de începerea vaccinării în cabinetele medicilor de familie. Cum este privită această mutare a campaniei de vaccinare, în cabinete, de către un medic de familie?
Dr. Raluca Zoițanu: O parte destul de însemnată dintre medicii de familie privesc cu bucurie această decizie. Sigur, condițiile logistice nu au permis până acum, pentru că primele vaccinuri aprobate trebuia ținute la o temperatură foarte joasă, ceea ce nu era posibil în cabinetele noastre, dar acum, odată cu noile vaccinuri aprobate, acest lucru este posibil.
Cu ce seruri se va face vaccinarea în cabinetele de medicină de familie?
Dr. Raluca Zoițanu: Din informațiile primite de la coordonatorul campaniei de vaccinare, în cabinetele noastre se va vaccina cu seruri de la AstraZeneca și Johnson & Johnson.
Când credeți că va ajunge serul de la Johnson & Johnson în România și, ulterior, în cabinetele medicilor?
Dr. Raluca Zoițanu: În Europa, am înțeles că va veni pe 19 aprilie, deci, probabil că și în România tot pe 19 – 20 aprilie, oricum, înainte de sfârșitul lunii, iar în cabinetele medicilor de familie, probabil că într-o săptămână sau două, pentru că de distribuție se va ocupa, din câte am înțeles, tot Armata.
Serul de la AstraZeneca este deja aici, când ar putea începe efectiv vaccinarea?
Dr. Raluca Zoițanu: Vaccinarea va începe spre sfârșitul lunii aprilie, poate chiar în luna mai, pentru că trebuie puse la punct toate detaliile logistice. Pentru a asigura un flux continuu al vaccinării este nevoie să se știe câte cabinete vor vaccina, repartiția lor geografică pe județe, pentru a ști cum să ne aducă dozele de vaccin. Noi, medicii de familie, trebuie să știm cum să ne programăm pacienții, pentru că vaccinarea, desigur, se va realiza cu programare.
Practic, orice pacient, care se află pe lista unui medic de familie și își exprimă dorința că vrea sa fie vaccinat, se va putea vaccina sau va exista o lista de priorități?
Dr. Raluca Zoițanu: Lista de priorități este cea dată de etapele de vaccinare. Cu prioritate sunt, în continuare, pacienții din etapa a doua, deci cei cu vârsta peste 65 de ani și cei mai tineri, dar cu boli cronice, următorii pe lista priorității fiind populația generală din etapa a III-a, iar programarea se va realiza la fel ca la vaccinul gripal, adică fiecare pacient își va contacta medicul de familie și va solicita vaccinarea. Nu se va mai folosi acea platforma digitală de programare, pentru cabinetele de medicină de familie.
De ce ar fi mai bine ca vaccinarea să se întâmple în cabinetele de medicină de familie și nu în centrele de vaccinare?
Dr. Raluca Zoițanu: Dacă doar jumătate dintre medicii de familie vor decide să vaccineze, vorbim de 5.000 de cabinete și dacă vom vaccina cel puțin 10 pacienți pe zi, vorbim deja de 50.000 de vaccinuri administrate zilnic numai prin cabinetele medicilor de familie, ceea ce deja dublează capacitatea de vaccinare actuală, prin centrele de vaccinare. În plus, repartiția cabinetelor de medicină de familie este și în urban și în rural și astfel este mult mai ușor să aducem vaccinul la populație, decât să mutăm populația în centrele de vaccinare.
Numărul de persoane, care se află înscrise pe listele de aşteptare, la vaccinare, este de circa 760.000. Cum comentați acest număr?
Dr. Raluca Zoițanu: Este destul de mult, ne bucurăm că există liste de așteptare, asta înseamnă că există dorință de vaccinare în rândul populației, vom vedea cum vor evolua lucrurile și în continuare, dacă vor dispărea aceste solicitări sau nu.
Când ar putea România atinge gradul optim de imunizare, care să ne ofere certitudinea întoarcerii la o viață fără atât de multe restricții?
Dr. Raluca Zoițanu: Depinde foarte mult și de capacitatea de vaccinare, câte centre de vaccinare există, câte cabinete vor vaccina și de disponibilitatea dozelor, dacă se va păstra acest flux de aducere a dozelor da vaccin în țară, dar și de opinia generală privind vaccinarea. Vedem în fiecare zi, la televizor, tot felul de proteste sau de alte informații, mai mult sau mai puțin verificate, și asta va crea, cu siguranță, fluctuații în dorința populației generale de a se vaccina.
Se discută despre scăderea vârstei de vaccinare, între 12 și 15 ani, ar ajuta acest lucru la oprirea răspândirii virusului?
Dr. Raluca Zoițanu: Cu siguranță, cu cât sunt vaccinate mai multe persoane de toate vârstele, cu atât șansele de transmitere a virusului scad, pentru că și copiii pot transmite și ei se pot îmbolnăvi, iar această grupă de vârstă, 12 – 15 ani, este și o grupă foarte mobilă. Sigur, copiii stau acum în case, fac școală online, dar în mod normal, în vacanțe, vara, copiii merg, se întâlnesc, se joacă împreună și astfel pot deveni vector de transmitere a infecției.
Un sondaj al federației, pe care o conduceți, arată că aproape două treimi dintre medicii de familie din România doresc să administreze vaccinul împotriva COVID-19 în cabinetele de medicină de familie. Care este procentul în rândul pacienților?
Dr. Raluca Zoițanu: Din discuțiile fiecăruia dintre noi, în cabinet, cu pacienții, cam o treime dintre pacienți ne spun că ar dori să se vaccineze la noi și că vor aștepta până când vaccinul va veni la noi, iar acest feedback îl primim încă din luna ianuarie. Noi, de atunci, le-am spus că abia din vară este posibil să se vaccineze în cabinete și, totuși, ei au spus că ar dori să aștepte cu toate riscurile până când vaccinul va veni la noi, fiind vorba și de pacienți vârstnici, care se deplasează greu și se gândesc că nu știu cum să ajungă până la centrul de vaccinare, chiar și în București sau în alte orașe mari.
Interviu realizat de Cristina Ghelasie / Foto – Arhiva personală