Noua structură a anului şcolar, publicată în Monitorul Oficial
Publicat de , 30 martie 2021, 11:18
Noua structură a anului școlar 2020-2021 a fost publicată în Monitorul Oficial. Cea mai importantă modificare se referă la reducerea numărului de săptămâni de cursuri de la 34 la 33 pentru toți elevii și de la 37 la 36 pentru cei din învățământul tehnic și profesional.
Semestrul II va avea 16 săptămâni iar anul școlar se încheie pe 25 iunie. Elevii din clasele a VIII-a vor intra în vacanță mai devreme, pe 11 iunie, iar cei din ultimul an de liceu, pe 4 iunie. Evaluarea Națională este programată să înceapă pe 22 iunie, iar din 28 iunie probele scrise la Bacalaureat.
Redactor – Valentin Lungeanu / Foto – pixabay.com