Ascultă Radio România Constanța Live

Narcisa Lecuşanu își lansează cartea la Constanța

Narcisa Lecuşanu își lansează cartea la Constanța

Publicat de Catalin Donose, 29 martie 2021, 10:32

La Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universității Ovidius Constanța se va da startul caravanei naţionale de lansare a cărţii „Povestea vieții mele”, în prezenţa Narcisei Lecuşanu.

Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) şi Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Constanța, organizează miercuri, festivitatea de debut a caravanei naţionale pentru lansarea volumului memorialistic „Povestea vieții mele”, în prezenţa autoarei, Narcisa Lecușanu.

Potrivit decanului FEFS, prof. univ. dr. Ionel Melenco, la lansare au fost invitaţi membri ai comunităţii academice, sportivi şi reprezentanţi ai administraţiei publice.

„Facultatea de Educație Fizică și Sport din Constanța este onorată că poate găzdui un asemenea eveniment, alături de profesioniști din domeniul Știința Sportului și Educației Fizice. Suntem fericiți când oameni care au reușit în viață ne sunt oaspeți, vrem să beneficiem și noi de valoarea, experiența și expertiza doamnei Narcisa Lecușanu, un om și un sportiv de excepție!”, a declarat prof. univ. dr. Ionel Melenco.

La rândul său, directorul executiv al DJTS Constanţa, Mariana Solomon, cea care a avut iniţiativa organizării evenimentului într-un mediu universitar, a afirmat că „întâlnirea cu Narcisa Lecuşanu îi poate ajuta pe cei care o vor cunoaşte să-şi regăsească motivația de a reuși în visele lor”.

„De ce am ales să fim prezenţi la debutul caravanei naţionale pentru lansarea cărţii autobiografice a Narcisei Lecușanu? Pentru că este un om minunat, un sportiv împlinit – campioană mondială de tineret, vicecampioană mondială de senioare, la handbal, campioană națională a României, Macedoniei, Germaniei, câștigătoare de Cupe Europene; un om care înțelege administrația sportivă – membru al Comitetului Executiv al Federației Internaționale de Handbal şi Secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS), un model pentru societate, administrație şi mediul de afaceri”, a subliniat Mariana Solomon.

Conform organizatorilor, caravana națională de lansare a cărții „Povestea vieții mele”, este programată să debuteze miercuri, 31.03.2021, ora 11.00, la sediul Facultății de Educație Fizică și Sport, str. Cpt. Aviator Al. Șerbănescu nr.1, în prezenţa autoarei, Narcisa Lecuşanu. Dacă vremea este nefavorabilă, evenimentul va fi găzduit în Sala Senatului din Campusul UOC.

Născută la Bacău, pe 17 septembrie 1976, Narcisa Lecuşanu şi-a făcut debutul în handbal în anul 1988. Printre cele mai importante titluri obţinute se numără cel de campioană mondială de tineret cu naţionala României (1995), vicecampioană mondială cu România la Sankt Petersburg (2005), câştigătoare a Cupei Cupelor EHF cu formaţia Oltchim Râmnicu Vâlcea (2007) şi finalistă a Ligii Campionilor cu Oltchim (2010).

A reuşit să înscrie 129 de goluri pentru Oltchim, în Liga Campionilor, în 40 de partide, şi 302 goluri pentru naţionala României, în 116 partide. S-a retras în 2010, la 34 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi. În 2016 a fost aleasă membru component în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF).

Lansarea volumului memorialistic „Povestea vieții mele”, scris de Narcisa Lecuşanu a avut loc la București pe 13.02.2021, la Editura Coresi.

Cartea prezintă începutul şi ascensiunea autoarei în sportul de performanţă, dar şi problemele cu care s-a confruntat de-a lungul timpului.

Volumul conţine 251 de capitole, printre care 28 de impresii ale unor jurnalişti valoroşi, foşti colegi din handbal, antrenori, oameni cu care Narcisa Lecuşanu a interacţionat de-a lungul carierei, precum Radu Naum, Florentina Carcadia, Dr. Hassan Moustafa (preşedintele Federaţiei Internaţionale de Handbal), Michael Wiederer (preşedintele Federaţiei Europene de Handbal), Elisabeta Lipă (preşedinta Federaţiei Române de Canotaj) şi Cristian Gaţu (preşedinte de onoare FRH).

Cătălin Donose

Foto – Narcisa Lecușanu

Altfel de magie – Florin Ristei și Big Band-ul Radio
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 18:33

Altfel de magie – Florin Ristei și Big Band-ul Radio

Luna aprilie începe în forță pe scena Sălii Radio. Joi, 10 aprilie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio dirijat de Simona Strungaru vă...

Altfel de magie – Florin Ristei și Big Band-ul Radio
Actualizări privind solicitarea de viză temporară în Statele Unite ale Americii
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 18:31

Actualizări privind solicitarea de viză temporară în Statele Unite ale Americii

Ambasada SUA în România informează că din 7 aprilie, toți solicitanții de vize americane temporare trebuie să prezinte o copie tipărită a...

Actualizări privind solicitarea de viză temporară în Statele Unite ale Americii
La nivelul județului CONSTANȚA se desfășoară acțiunea Speed. Activitatea are ca scop verificarea respectării regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 17:59

La nivelul județului CONSTANȚA se desfășoară acțiunea Speed. Activitatea are ca scop verificarea respectării regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă

În perioada 7 – 13 aprilie 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), în...

La nivelul județului CONSTANȚA se desfășoară acțiunea Speed. Activitatea are ca scop verificarea respectării regimului legal de viteză și prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă
Ursula von der Leyen
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 17:15

Von der Leyen anunță că UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a...

Von der Leyen anunță că UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 17:11

Evenimente culturale, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”

În această săptămână, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” prezintă patru evenimente culturale. Biletele pot fi...

Evenimente culturale, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 17:04

Subvenție din partea statului pentru agenții economici care angajează ucenici

Agenții economici care doresc să angajeze și să pregătească ucenici cu vârsta de peste 30 de ani, primesc o subvenție din partea statului,...

Subvenție din partea statului pentru agenții economici care angajează ucenici
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 16:34

Medicii stomatologi atrag atenția asupra importanței integrării sănătății orale în politicile publice de sănătate

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) atrage atenția, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, asupra necesității unei integrări a...

Medicii stomatologi atrag atenția asupra importanței integrării sănătății orale în politicile publice de sănătate
Actualitate luni, 7 aprilie 2025, 16:31

MEDGIDIA: Începe campania de acordare a tichetelor sociale cu ocazia sărbătorilor pascale

Primăria Municipiului Medgidia, prin Direcția de Asistență Socială, începe pe 8 aprilie, campania de acordare a tichetelor sociale cu ocazia...

MEDGIDIA: Începe campania de acordare a tichetelor sociale cu ocazia sărbătorilor pascale