Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Administratori de localuri amendați de polițiști

CONSTANȚA: Administratori de localuri amendați de polițiști

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 martie 2021, 12:52

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța, împreună cu jandarmi ai I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. Tomis, pompieri din cadrul I.S.U. Dobrogea și polițiști din cadrul Poliției Locale Constanța au organizat, în cursul zilei de ieri, acțiuni pe linia verificării respectării măsurilor impuse prin Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

La activități au participat peste 80 de forțe de ordine, fiind verificate aproximativ 100 de societăți comerciale și fiind legitimate peste 300 de persoane.

În urma activităților, au fost aplicate 192 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 59.000 de lei.

Totodată, pompierii au constatat 17 abateri, pe linia apărării împotriva incendiilor, fiind aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000 de lei.

Polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unui restaurant, situat pe strada Aprodu Purice, se desfășoară acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se prevederile Legii 55/202.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 2.000 de lei.

Polițiștii Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că 3 localuri de pe raza de competență (strada Mircea cel Bătrân, bulevardul Tomis și Piața Ovidiu) desfășoară acte de comerț în spațiu închis, încălcându-se prevederile Legii 55/202.

Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 6.000 de lei.

Precizăm faptul că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Reactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – IPJ Constanța

AUDIO | Minivacanța de 1 Mai deschide sezonul estival. Ce îi așteaptă pe turiștii care vin pe litoral sau aleg Delta Dunării
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 08:23

AUDIO | Minivacanța de 1 Mai deschide sezonul estival. Ce îi așteaptă pe turiștii care vin pe litoral sau aleg Delta Dunării

Și în acest an, nordul litoralului va fi la mare căutare printre turiștii care vor veni în minivacanța de 1 Mai. Pentru aceeași perioadă se...

AUDIO | Minivacanța de 1 Mai deschide sezonul estival. Ce îi așteaptă pe turiștii care vin pe litoral sau aleg Delta Dunării
Din cauza ceții, pe Autostrada A2 se circulă cu vizibilitate redusă. Mai multe localități din județele Constanța și Tulcea se află sub atenționare nowcasting de ceață
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 07:56

Din cauza ceții, pe Autostrada A2 se circulă cu vizibilitate redusă. Mai multe localități din județele Constanța și Tulcea se află sub atenționare nowcasting de ceață

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau...

Din cauza ceții, pe Autostrada A2 se circulă cu vizibilitate redusă. Mai multe localități din județele Constanța și Tulcea se află sub atenționare nowcasting de ceață
oameni, multime - foto - pexels
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 07:44

Peste 1 milion de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe

Peste 1 milion de români își sărbătoresc miercuri onomastica de Sfântul Mucenic Gheorghe. Potrivit Direcției Generale de Evidența...

Peste 1 milion de români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Gheorghe
lumina, bec - foto - unsplash
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 07:36

Constanța, Cumpăna și Olimp, printre localitățile afectate de întreruperile de curent

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

Constanța, Cumpăna și Olimp, printre localitățile afectate de întreruperile de curent
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 07:20

TULCEA: Restricții în activitatea carierelor de piatră din Munții Măcinului

Niciuna din cele 11 cariere de piatră din vecinătatea Parcului Național Munții Măcinului (PNMM) nu va mai executa, începând de vineri,...

TULCEA: Restricții în activitatea carierelor de piatră din Munții Măcinului
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 20:12

TULCEA: Poliția „Delta Dunării” a descoperit peste o tonă de scrumbie pescuită în perioada prohibiției

În cadrul acțiunilor și controalelor privind respectarea regimului pescuitului în Marea Neagră, Delta Dunării, precum și în județul Tulcea,...

TULCEA: Poliția „Delta Dunării” a descoperit peste o tonă de scrumbie pescuită în perioada prohibiției
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 19:34

Atenție! Scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliției Române și BNR

Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui tip de fraudă în creștere, în care sunt folosite apeluri...

Atenție! Scenariu de fraudă în care sunt folosite numele Poliției Române și BNR
Actualitate marți, 22 aprilie 2025, 17:08

Prețul aurului a atins un nou maxim istoric – leul s-a depreciat ușor față de euro

Gramul de aur s-a scumpit marți cu 13,5413 lei (2,89%), ajungând la o cotație de 480,8399 lei, de la 467,2986 lei, cât anunțase joi Banca...

Prețul aurului a atins un nou maxim istoric – leul s-a depreciat ușor față de euro