Naționala României este în grupă cu Danemarca şi Austria, în preliminariile EURO 2022
Publicat de Catalin Donose, 25 martie 2021, 16:03
Reprezentativa feminină de handbal a României a fost repartizată în Grupa a 2-a, alături de Danemarca şi Austria, în preliminariile Campionatului European din 2022 – EHF EURO 2022, conform tragerii la sorţi efectuate joi, la Viena.
Cea de-a patra componentă a grupei va fi câştigătoarea unei grupe din prima fază a preliminariilor, din care fac parte Insulele Feroe, Israel şi Finlanda.
Primul tur al preliminariilor va avea loc în intervalul 31 mai-6 iunie 2021.
Faza a doua a campaniei de calificare se va desfăşura în octombrie, cu etape programate pe 1/2, 6/7 şi 9/10 octombrie, restul rundelor fiind programate în martie şi aprilie 2022.
Primele două clasate în grupele din faza secundă a calificărilor vor obţine biletele pentru turneul final, din noiembrie 2022.
Sunt calificate direct Norvegia, campioana europeană en titre, Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, gazdele turneului final.
Din cele 14 ediţii ale Campionatului European de handbal feminin, România a ratat o singură dată calificarea la turneul final, în 2006. Cel mai bun rezultat este medalia de bronz din 2010. La ultima ediţie, desfăşurată în 2020, în Danemarca, România s-a clasat pe locul al 12-lea.
Componenţa grupelor preliminare:
Prima fază a calificărilor
Grupa 1: Portugalia, Kosovo, Luxemburg, Cipru;
Grupa 2: Grecia, Italia, Bosnia-Herţegovina, Letonia;
Grupa 3: Insulele Feroe, Israel, Finlanda.
Faza a doua a calificărilor
Grupa 1: Rusia, Polonia, Elveţia, Lituania;
Grupa 2: Danemarca, România, Austria, câştigătoarea grupei 3 din prima fază a preliminariilor;
Grupa 3: Olanda, Germania, Belarus, câştigătoarea grupei 2 din prima fază a preliminariilor;
Grupa 4: Franţa, Croaţia, Cehia, Ucraina;
Grupa 5: Spania, Ungaria, Slovacia, câştigătoarea grupei 1 din prima fază a preliminariilor;
Grupa 6: Suedia, Serbia, Islanda, Turcia.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă