Debut cu egal pentru naționala României la EURO U21
Publicat de Catalin Donose, 25 martie 2021, 05:50
Reprezentativa de fotbal Under-21 a României a terminat la egalitate cu echipa similară a Olandei, 1-1 (1-1), în meciul său de debut în Grupa A a Campionatului European de tineret 2021, miercuri seara, pe Stadionul Uj Bozsik din Budapesta.
România a obţinut un rezultat foarte bun în faţa uneia dintre favoritele la câştigarea competiţiei.
Perr Schuurs a deschis scorul în min. 16, cu o lovitură de cap, în urma unui corner, iar România a egalat în min. 20, prin Andrei Ciobanu, dintr-o lovitură liberă de la circa 25 de metri.
În general, echipa antrenată de Adrian Mutu a fost dominată de selecţionata batavă, care uneori s-a aflat cu fundaşii centrali la 40 de metri de poarta sa, dar în repriza secundă jocul a fost mai echilibrat, iar ultimele zece minute au aparţinut tricolorilor.
România, deşi inferioară fizic, a arătat spirit de luptă, a făcut risipă de energie şi a încercat să acţioneze în ofensivă de oricâte ori a avut şansa.
Moruţan a fost activ în primele minute ale meciului, iar în min. 4 a reuşit o intercepţie şi a pătruns spre careul advers, şutând de la circa 20 de metri pe lângă poartă.
Olanda a avut prima ocazie în min. 8, când de Wit a reluat periculos cu capul din centrarea lui Kluivert, dar mingea a trecut pe lângă poartă.
Moruţan a fost din nou în prim plan în min. 10, dar şutul său a fost blocat, iar Ciobanu a trimis peste poartă.
”Jong Oranje” a deschis scorul în min. 16, prin Schuurs, care a trimis cu capul în plasă, la cornerul lui Kluivert.
România a egalat repede, în min. 20, prin Andrei Ciobanu, care a executat perfect la vinclu o lovitură liberă de la 25 de metri.
Olanda a fost periculoasă un minut mai târziu (21), când fiul celebrului Patrick Kluivert a fost blocat de Olaru în momentul şutului. Acelaşi Olaru a încercat să-l surprindă pe portar cu un şut de la 30 metri (32), dar mingea a trecut alături de ţintă. Olanda a mai avut o ocazie până la pauză, prin de Wit (36), mingea expediată cu capul de decar fiind reţinută de Vlad.
În repriza secundă, deşi a avut în continuare posesia, Olanda şi-a creat prima situaţie abia în min. 61, când şutul lui Lang de la 16 metri s-a dus în blocajul lui Paşcanu. Vlad a fost salvator (64) pentru şutul lui Koopmeiners de la 24 de metri.
Până la final, batavii nu au mai reuşit să creeze pericol veritabil la poarta lui Vlad, dar tricolorii au fost mai incisivi şi au avut două ocazii imense. În min. 66, Paşcanu a reluat la colţul scurt din 6 metri centrarea lui Ciobanu, dar portarul Scherpen a respins. În min. 81, Ciobanu a executat o lovitură liberă de la peste 25 de metri, dar Scherpen a fost la post. Itu a şutat slab şi pe centrul porţii (90+1) de la 17 metri. Ciobanu putea aduce victoria naţionalei de tineret a României, dar şutul său de la 16 metri a fost respins de sub transversală de Scherpen (90+2).
Olanda a revenit la un turneu final de tineret după o absenţă de opt ani, precedenta participare fiind în 2013.
România şi Olanda s-au mai întâlnit de trei ori la acest nivel (Under-21). În preliminariile ediţiei din 2006, fiecare echipă a obţinut victoria pe teren propriu cu 2-0. Andrei Prepeliţă şi Costin Curelea au marcat golurile României, Olanda câştigând apoi, greu, prin reuşitele lui Nicky Hofs (87) şi Klaas-Jan Huntelaar (90+4). Olanda a cucerit titlul continental ulterior, în Portugalia, iar înfrângerea în faţa României a fost singura din preliminarii.
La turneul final din 1998, găzduit de România, Olanda s-a impus în sferturi în faţa tricolorilor cu scorul de 2-1, goluri marcate de Nordin Wooter (16) şi John de Jong (79), respectiv Cosmin Contra (7). ”Jong Oranje” a terminat pe 4, iar România a pierdut toate cele trei meciuri şi a ocupat ultimul loc (8).
În cealaltă partidă a grupei, Germania, vicecampioana europeană de acum doi ani, a trecut miercuri seara de Ungaria cu 3-0.
Sâmbătă, în al doilea său meci la EURO U21, România va înfrunta echipa Ungariei, tot pe stadionul Uj Bozsik, de la ora 19:00, pentru ca pe 30 martie să întâlnească formaţia Germaniei, pe aceeaşi arenă (19:00).
Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie, iar primele două clasate în fiecare grupă se vor califica la turneul Final 8, care e programat între 31 mai şi 6 iunie, în aceleaşi ţări, Slovenia şi Ungaria.
România – Olanda 1-1 (1-1)
Au marcat: Andrei Ciobanu (20), respectiv Perr Schuurs (16).
Budapesta, Stadion Uj Bozsik
Campionatul European Under-21 din 2021 – Grupa A
Au evoluat echipele:
România: 1. Andrei Vlad – 16. Denis Haruţ, 13. Denis Ciobotariu, 4. Alexandru Paşcanu, 2. Radu Boboc – 22. Darius Olaru, 8. Marius Marin (căpitan), 11. Andrei Ciobanu – 10. Olimpiu Moruţan (18. Cătălin Itu, 88), 9. George Ganea (21. Adrian Petre, 80), 7. Alexandru Măţan (14. Răzvan Oaidă, 72). Selecţioner: Adrian Mutu.
Rezerve neutilizate: 12. Mihai Aioani, 23. Mihai Eşanu – 3. Raul Opruţ, 5. Radu Drăguşin, 6. Marco Dulca, 7. Alexandru Cîmpanu, 15. Andrei Chindriş, 17. Octavian Popescu, 19. Ştefan Vlădoiu.
Olanda: 1. Kjell Scherpen – 2. Deyovaisio Zeefuik, 3. Perr Schuurs, 12. Jordan Teze, 5. Mitchel Bakker – 22. Ludovit Reis, 10. Dani de Wit, 8. Teun Koopmeiners (căpitan) – 7. Justin Kluivert, 11. Noa Lang (19. Brian Brobbey, 80), 9. Myron Boadu (14. Cody Gakpo, 64). Selecţioner: Erwin van de Looi.
Rezerve neutilizate: 16. Justin Bijlow, 23. Maarten Paes – 4. Sven Botman, 6. Ferdi Kadioglu, 13. Danilho Doekhi, 15. Tyrell Malacia, 17. Jurgen Ekkelenkamp, 18. Lutsharel Geertruida, 20. Abderrahman Harroui, 21. Javairo Dilrosun.
Arbitru: Sandro Schaerer; arbitri asistenţi: Stephane De Almeida, Bekim Zogaj (toţi din Elveţia); al patrulea oficial: Maurizio Mariani (Italia)
Delegat UEFA: Elena Kobak (Rusia), observator UEFA pentru arbitri: Marc Batta (Franţa)
Cartonaşe galbene: Marin (45+1), Zeefuik (68), Ganea (68), Koopmeiners (77).
Cătălin Donose
Foto – FRF