Un fotbalist de la Dinamo a fost depistat pozitiv la cocaină
Publicat de Catalin Donose, 10 martie 2021, 10:30
Atacantul senegalez al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, Magaye Gueye, a fost depistat pozitiv la cocaină în urma controlului efectuat de Agenţia Naţională Anti-Doping la finalul partidei cu FCSB, din Cupa României.
Jucătorul senegalez în vârstă de 30 de ani urmează să fie audiat de membrii comisiei de primă instanţă din cadrul ANAD.
Gueye a fost titular în partida câştigată de Dinamo cu 1-0 în faţa FCSB, în optimile de finală ale Cupei României, fiind schimbat în minutul 46 cu Jonathan Morsay.
Gueye a mai fost implicat la mijlocul lunii ianuarie a acestui an într-un scandal după ce pe reţelele de socializare apărea într-un clip video alături de două tinere într-un jacuzzi şi jignea formaţia pentru care evoluează. Ulterior el a transmis public scuzele sale clubului, acţionarilor şi suporterilor.
Gueye a semnat un contract valabil pentru doi ani cu gruparea bucureşteană, la 7 octombrie 2020, fiind adus de la echipa azeră Qarabag FK.
În cele 5 luni, atacantul a evoluat în 19 partide pentru Dinamo, înscriind 3 goluri.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă