Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Cultivatorii de viţă de vie spun că 2021 are premisele unor producţii bune

Publicat de Doina Sirbu, 10 martie 2021, 10:34

Micii producători de vinuri din comuna Niculiţel susţin că 2021 ar putea fi unul dintre cei mai buni pentru societăţile care au supravieţuit anului trecut, unul foarte greu în condiţiile în care, pe fondul pandemiei cu noul coronavirus, restaurantele şi unităţile de cazare au avut activitatea restricţionată.

Membru al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR), Ion Vlad, din comuna Niculiţel, spune că a terminat tăiatul viei şi speră ca plantaţia pe care o îngrijeşte să nu fie afectată de îngheţul târziu de primăvară.

„Anul a început foarte bine pentru noi. Plecăm de la o toamnă foarte bogată în precipitaţii, faţă de anul trecut când am pornit fără nicio rezervă de apă în sol. Iarna aceasta a fost relativ uşoară, n-am avut fenomene de îngheţ şi nu avem motive să spunem că nu vom avea producţie”, a declarat, pentru AGERPRES, Ion Vlad, în vârstă de 61 de ani.

El a adăugat că anul 2020 a fost unul dintre cei mai dificili pentru micii producători, în contextul în care aceştia nu au putut concura cu marii furnizori de vinuri.

„Producătorii mari care au cantităţi enorme de vin au vrut să scape de ele şi au lăsat din preţ până au ajuns la un nivel care ne-a scos pe noi din restaurante. Nouă nu ne-a convenit să vindem la preţurile lor. Aşa că am scurtat lanţul de distribuţie şi ne-am dus direct către consumatori, în pieţe”, a mai spus Ion Vlad.

În opinia lui, vinuri mai bune ca în ultimii ani nu s-au produs niciodată în România, iar drept dovadă sunt premiile obţinute la concursurile internaţionale de profil.

„Cramele deţin acum tehnologia necesară uniformizării calităţii, astfel încât consumatorul să fie învăţat cu o anumită calitate, iar tehnologia a fost achiziţionată cu fonduri europene”, a menţionat Vlad.

Potrivit sursei, podgoria Sarica-Niculiţel este cea mai veche din Dobrogea, iar dezvoltarea cea mai mare a cunoscut-o din anii 1950, atunci când s-a înfiinţat şi Staţiunea de cercetare viti-vinicolă din Murfatlar, judeţul Constanţa.

„Dintr-o statistică de la 1903, ţinutul nord-dobrogean pe locul al doilea în ceea ce priveşte producţia de vin, după ţinutul Putnei din Vrancea. Se cultiva cam 5.800 de hectare de viţă de vie din care se obţineau cam 305.000 de hectolitri de vin. O cantitate foarte mare, ţinând cont că la începutul secolului trecut populaţia era mult mai puţină”, a afirmat Ion Vlad.

El a mai spus că Sarica-Niculiţel este singura podgorie din România cu expunere în totalitate nordică, iar acest specific, coroborat cu vecinătatea lacurilor de pe malul Dunării şi cu vecinătatea pădurilor de foioase, atenuează arşiţa puternică din timpul verii. În plus, solul nu permite băltirea apei, iar acest fapt contribuie la calitatea vinului.

Sursă – AGERPRES / Foto – unsplash.com

Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 20:18

AUDIO | Misterele vieții în mediile toxice din peșterile sulfuroase

Cum poate exista viața în condiții de iad? Cum se pot hrăni viețuitoarele din peșterile sulfuroase, în medii extreme, toxice, total lipsite de...

AUDIO | Misterele vieții în mediile toxice din peșterile sulfuroase
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 18:53

TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local

Primăria municipiului Tulcea a anunţat, miercuri, deschiderea sesiunii de finanţări nerambursabile pentru activităţile nonprofit de interes...

TULCEA: Sesiune de finanțări pentru activitățile nonprofit de interes local
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 18:30

CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri

Un tânăr bănuit de trafic de droguri, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, în urma a două percheziţii...

CONSTANȚA: Tânăr reținut pentru trafic de droguri
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 17:51

Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii

Astăzi, la Casa de Cultură „Mihai Vasile” din Agigea, a avut loc festivitatea de premiere a participanţilor la Festivalul de Teatru pentru...

Festivalul de Teatru pentru Copii „Arlechino” și-a desemnat câștigătorii
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 17:01

Barcă pescărească, răsturnată în Dunăre, la Vadu Oii

Astăzi, în zona localității Vadu Oii din județul Constanța, o barcă în care se aflau doi pescari s-a răsturnat în Dunăre. La fața...

Barcă pescărească, răsturnată în Dunăre, la Vadu Oii
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 16:37

TULCEA: Exerciţiul multinaţional Sea Shield 25 în Poligonul Babadag

Aproape 250 de militari români şi spanioli au participat, joi, în Poligonul Babadag, la un antrenament cu muniţie de război desfăşurat în...

TULCEA: Exerciţiul multinaţional Sea Shield 25 în Poligonul Babadag
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 16:24

Acțiunea Speed Marathon la Constanța: 12 permise reținute pentru viteză excesivă

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat, miercuri, 9 aprilie, acțiunea Speed Marathon, o...

Acțiunea Speed Marathon la Constanța: 12 permise reținute pentru viteză excesivă
Actualitate joi, 10 aprilie 2025, 15:26

Tentative de fraudă în numele BNR

În ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, –  apeluri telefonice, mesaje și site-uri...

Tentative de fraudă în numele BNR