Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea la Dubai
Publicat de Catalin Donose, 8 martie 2021, 13:22
Sorana Cîrstea s-a calificat, luni, în runda a doua a turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 1.835.490 dolari, după ce a trecut cu 6-4, 6-4 de ucraineanca Lesia Ţurenko.
Cîrstea (30 ani, 67 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 24 de minute în faţa unei adversare venite din calificări (31 ani, 142 WTA).
Sorana a reuşit să se desprindă în primul set la 5-2, dar Ţurenko a câştigat două ghemuri la rând şi a servit pentru a egala la 5-5, însă românca a încheiat setul cu un break (6-4). În actul secund, Cîrstea a avut 3-1, a fost egalată, 3-3, s-a desprins la 5-3, dar şi-a pierdut serviciul (5-4) şi a încheiat meciul cu un break.
Cîrstea a reuşit a treia victoria cu Lesia Ţurenko în tot atâtea dueluri, după ce a mai învins-o în 2013 la Washington şi în 2016 la Istanbul.
Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 13.300 dolari şi 60 de puncte WTA. Următoarea sa adversară va fi estoniana Anett Kontaveit, cap de serie numărul 15, care a dispus de Timea Babos (Ungaria) cu 6-2, 6-1. Kontaveit (25 ani, 24 WTA) s-a impus în ambele dueluri directe de până acum, cu 6-4, 6-4, în 2016, la Poitiers, în primul tur, şi cu 6-1, 6-3, anul trecut, chiar la Dubai, în primul tur.
Tot luni, Ana Bogdan a fost învinsă în primul tur la Dubai cu 6-4, 6-4 de cehoaica Marketa Vondrousova. Alte două românce sunt programate să joace luni în prima rundă: Irina Begu – Garbine Muguruza (nu înainte de ora 17:00) şi Patricia Ţig – Jelena Ostapenko.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă