Prima pagină » Ştiri » CONSTANŢA: Municipalitatea urmează să devină, în următorii ani, proprietarul unor hoteluri și restaurante din stațiunea Mamaia
CONSTANŢA: Municipalitatea urmează să devină, în următorii ani, proprietarul unor hoteluri și restaurante din stațiunea Mamaia
Publicat de ,
4 martie 2021, 16:38
Municipalitatea constănțeană urmează să devină, în următorii ani, proprietarul unor hoteluri și restaurante din stațiunea Mamaia, operate, în prezent, de agenți economici privați.
Este vorba despre unități ridicate, în urmă cu aproximativ 20 de ani, pe terenuri deținute de Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public și Privat Constanța, în cadrul unor contracte de asociere. Unele dintre acestea urmează să expire și, conform înțelegerii, tot ce s-a construit pe acele spații va intra în patrimoniul orașului. Stere Hira, directorul RAEDPP Constanța:
„Mă refer la tot ce înseamnă construcţie pe terenul municipalităţii, care prin contract trebuie să revină în proprietatea publică, prin RAEDPP – restaurante, inclusiv vile turistice, inclusiv hoteluri…Regia va urma să devină proprietar pe aceste bunuri. La acest moment am cunoştinţă de aproximativ 4 situaţii de acest gen, iar contractele, unele dintre ele ajung la maturitate până în 2024. În schimb, mai avem şi excepţii – până în 2032, până în 2040…“, a declarat Stere Hira, directorul RAEDPP Constanța.
Agenții economici care au construit pe terenurile RAEDPP achită o chirie de cel mult 10 dolari pe metru pătrat pe an. În mod normal, Primăria Constanța trebuia să primească și o parte din profitul societăților, însă acestea au ieșit constant pe pierdere, a mai declarat directorul RAEDPP.