Când vor reveni suporterii în tribune la meciurile de fotbal din România?
Publicat de Claudiu Dobrescu, 24 februarie 2021, 14:06
Ministrul Tineretul și Sportului, Eduard Novak, a declarat că unul dintre principalele sale obiective îl reprezintă întoarcerea fanilor pe stadioanele din România.
De curând, secretarul general al Ligii Profesioniste de fotbal, Justin Ștefan, a venit cu o serie de precizări. Oficialul LPF a anunțat că beneficiază de tot sprijinul șefului MTS și urmează să aibă o discuție și cu Raed Arafat și cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru a lua o decizie.
„În ceea ce priveşte aducerea spectatorilor pe stadion trebuie să fac o precizare clară. Nu fac o propunere populistă, înainte trebuie să avem o discuţie cu MTS, cu Ministerul Sănătăţii, să evaluam situaţia, să vedem regulile de deschidere, capacitatea stadioanelor, blocarea scaunelor dezafectate, verificarea temperaturii. Există deja reguli de la UEFA şi asta vrem să discutăm cu MTS, mă bucur pentru deschiderea domnului Novak şi mă bucur că avem un dialog. Este un plan foarte bun. Suporterii trebuie să fie în stadioane, iar dacă facem o schemă foarte bine organizată, nu ar fi problemă de a pune în pericol sau de a alimenta pandemia.”, a declarat oficialul de la LPF, Justin Ștefan.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK