Protest al angajaţilor CFR, în faţa Prefecturii Constanţa
Publicat de , 18 februarie 2021, 07:36
Uniunea Teritorială a Sindicatelor Feroviare a organizat, miercuri, un protest în fața Instituiției Prefectului Constanța. La protest au participat peste 100 de sindicaliști care au reclamat condițiile de muncă și salarizarea:
„Suntem împotriva prorogării statutului feroviarului, în principal, falimentarea CFR Marfă şi dezastru în calea ferată, de la şină până la linia de contact. Condiţiile sunt vai de mama lor, salariile – foarte mici, guvernanţii ăştia nu-şi dau seama ce fac! Noi în secunda 1 intram în grevă generală totală, dar legea nu ne dă voie! Protestăm să-i punem în temă că nu fac bine ce fac!“
„Condiţiile la CFR sunt foarte proaste, întârzieri la trenuri – enorme, din cauza condiţiilor de infrastructură a vagoanelor şi a locomotivelor defecte, salariile sunt foarte mici, condiţiile – proaste, oameni pe funcţii care fac câte 2 – 3 funcţii, nu cum erau înainte, fiecare pe funcţia lui. Şi, la serviciul care se face, salariile sunt foarte mici! Nu sunt vagoane ca şi călătorii să circule în condiţii optime, nu se fac vagoane pentru a circula călătorii, aceştia merg în picioare…“
O delegație a protestatarilor a fost primită de subprefectul Ali Șenol care ne-a declarat:
„Motivele care au stat la baza ajungerii la acest protest sunt lipsa investiţiilor în infrastructura feroviară (un mare accent s-a pus pe acest lucru la discuţia cu reprezentanţii manifestanţilor), lipsa investiţiilor în materialul rulant, pentru tot ce înseamnă CFR. Mi-au înmânat un memoriu, conform procedurilor acestea vor fi aduse la cunoştinţa ministerelor de resort şi a Guvernului României. În plus, i-am invitat să fie prezenţi la Comisia de Dialog Social, unde nu prea vin sindicatele sau patronatele…“
Redactor – Dana Malciu / Foto – Dana Malciu