Ascultă Radio România Constanța Live

Octavian Bellu împlinește astăzi 70 de ani

Octavian Bellu împlinește astăzi 70 de ani

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 februarie 2021, 08:48

Octavian Bellu este tehnicianul cu cel mai impresionant palmares din istoria gimnasticii feminine românești. A coordonat activitatea lotului naţional feminin de gimnastică în perioadele 1981-2005 şi 2010-2015; a intrat în „Cartea Recordurilor” drept „cel mai de succes antrenor din lume”, cu un palmares de 16 medalii olimpice de aur şi cu un total de peste 300 de medalii la Campionatele Europene, Mondiale şi la Jocurile Olimpice. A condus echipa României, împreună cu antrenoarea Mariana Bitang, la câştigarea a cinci titluri mondiale şi două titluri olimpice, precum şi câştigarea a numeroase titluri individuale.

La împlinirea vârstei de 70 de ani, Octavian Bellu a acordat un interviu în exclusivitate postului nostru de radio, în care a punctat aspectele importante din viața sa. Una dedicată gimnasticii și performanței.

Astăzi împliniți o vârstă frumoasă. O viață dedicată gimnasticii și performanței…

Octavian Bellu : Putem să luăm această vârstă din punct de vedere statistic, este un „70” care îți dă dreptul și la nostalgii, îți dă dreptul să faci și un bilanț. Eu nu consider că sunt la momentul bilanțului și că mai am multe de făcut și de realizat. Așa privesc lucrurile din punct de vedere statistic. Din punct de vedere genetic…iată că am avut o genă bună care m-a ajutat să ating această vârstă. Nu îmi simt vârsta nici din punct de vedere biologic. Nu numai spiritul îmi este tânăr, dar chiar și fizic mă simt foarte bine. Multumesc lui Dumnezeu că nu am avut probleme de sănătate grave care să impieteze și asupra activității mele de antrenor și în general asupra vieții mele. Mulți consideră că nu este vârsta senectuții ci a maturității, treci în “zona înțelepților”. Avem alte preocupări din păcate: să ne vaccinăm. Am făcut și rapelul, deci nu mi-a fost gândul la a sărbători într-un fel sau altul această vârstă ci am avut alte preocupări care trebuiau duse până la capăt. Inclusiv această vaccinare care ne creează fiecăruia o stare de neliniște. Dar eu am făcut ambele doze de vaccin și sper că lucrurile vor merge spre bine la modul general. Dacă aș trage o linie (dar nu e cazul să trag o linie acum) aș spune că punând în balanță lucrurile bune pe care le-am făcut și pe cele mai puțin bune… dacă balanța înclină către cele bune este un lucru pozitiv și sunt foarte mulțumit și împlinit. Pentru că oricum restul este filozofie. Dacă ne-am întoarce nu știu ce am rezolva sau dacă regretăm ce am făcut oricum nu mai poți rezolva nimic. Călătoria în timp rămâne o himeră deocamdată. Eu zic că e bine să gândești așa: „Ce am făcut eu ca persoană?” În general mă includ într-o generație de antrenori care într-adevăr au făcut istorie în gimnastica românească și mondială. Poate ar fi momentul să privesc în urmă și să le mulțumesc celor care au fost alături de mine și care au muncit și ei la devenirea acestor sportive : antrenori la club, antrenori la loturi de junioare sau colegi de la lotul mare. A fost o muncă extraordinară de interesantă și fiecare dintre colegii mei a pus câte o cărămidă la acest edificiu și cred că privind în urmă fiecare dintre noi se poate mândri că nu a trecut prin viață „ca rața prin apă”, lăsând în urmă niște performanțe greu imaginabile la un moment dat : lupta cu niște coloși ai gimnasticii și ai sportului mondial, cu alte posibilități financiare, cu altă abordare din punct de vedere organizatoric al sportului. Eu zic că e bine și mă întorc la balanța mea. Dacă bate un pic spre plus înseamnă că pot să fiu mulțumit.

Au fost foarte multe rezultate pe care le-ați obținut pentru România prin sportivele pe care le-ați antrenat. Care vă este cel mai aproape de suflet și care este „rețeta succesului”?

Octavian Bellu : Cel mai aproape de suflet mi-a fost… medalia următoare! Sau privind în urmă toate medaliile pe care le-au obținut fetele în această perioadă cât am activat eu la lotul olimpic(din 1981) au fiecare în parte o încărcătură emoțională fantastică. Medaliile au în spate niște istorioare de care ne amintim cu mare plăcere atunci când ne reîntâlnim. Iată că am avut o surpriză extraordinară: Federația Română de Gimnastică a organizat o întâlnire virtuală cu niște gimnaste fabuloase. Am putut schimba câteva vorbe și am depănat câteva amintiri cu Ecaterina Szabo, Aurelia Dobre, Daniela Silivaș, Cristina Bontaș, Lavinia Miloșovici, Simona Amânar.Și lângă mine acolo au fost câteva fete : Cătălina Ponor, Andreea Răducan, Corina Ungureanu, Larisa Iordache și Diana Bulimar. Pur și simplu nu poți decât să ai o satisfacție imensă că te vezi înconjurat de fostele tale sportive și că totuși acele fetițe, acele copile la care ai contribuit și tu din punct de vedere al performanței și al educației sunt oameni pe picioarele lor, femei împlinite, realizate, mame cu de la 4 copii (Aurelia Dobre) la viitoare mame (Corina Ungureanu). Sau uite, Monica Roșu a născut recent. Sunt niște lucruri și niște sentimente pe care nu poți să le uiți oricât ai încerca să le treci într-un sertăraș și să nu revii la ele ca să nu cazi în reverie și în nostalgie. Aceste lucruri care se petrec din când în când, fie la ziua mea de naștere sau a Marianei Bitang sau a fostelor noastre gimnaste ne dau posibilitatea să ne reîntâlnim și să depănăm amintiri. Și vă spun… în proporție de 100% ne amintim de lucrurile plăcute. A fost o muncă fantastică, grea, cu multă suferință,cu durere. Dar performanță nu se poate face altfel. Lucrurile care au uimit pur și simplu lumea. Vă dați seama, România să fie pe podium la Olimpiadă 10 ediții consecutive și la fiecare din cele 10 să ia cel puțin o medalie de aur. Nu mai spun de celelalte: 5 titluri mondiale consecutive…nu știu câte țări se pot lăuda cu aceaste performanțe. Un ziarist italian spunea : România a câștigat la echipe ultima Olimpiadă a secolului trecut și prima Olimpiadă din secolul acesta. Sunt niște lucruri care te impresionează. Poate nu le dai importanță sau nu le consideri ceva ieșit din comun. Eu chiar vă spun cu mare sinceritate : am rămas același profesor de educație fizică (pentru că asta sunt la bază) de la Valea Călugărească de unde am început și unde am învățat foarte multe lucruri. Performanțele acestea nu mi-au făcut să explodeze egoul și nici să devin de o trufie insuportabilă și să consider că am un răspuns la toate, că sunt cel mai grozav și că în jurul meu se învârte întregul univers. Performanță pentru mine a însemnat probabil mare răbdare, nu am făcut niciodată compromisuri și poate cel mai important este că nu am avut niciodată complexe față de nimeni. Am considerat că indiferent cât este contribuția financiară , care sunt condițiile de pregătire și de refacere la țările la care mă refeream mai devreme și cu care mă luptam de la egal la egal în competiție, practic gimnasta are tot 2 mâini și 2 picioare, are aceeași conformație.Poate unele dintre ele tipic pentru gimnastică, altele mai puțin. Dar tot oameni sunt și dacă muncești și ai și viziune, să anticipezi cam ce se întâmplă în viitor, dacă ai vocație (și sportivul și antrenorul) rezultatele apar. Probabil antrenorul își descoperă vocația mai târziu iar sportivului trebuie să i-o descopere antrenorul ceva mai repede. Chiar dacă par ani întregi de pregătire (o gimnastă începe pregătirea de la 6 ani și la 16 devine senioară) nu poți spune că ai 10 ani. Pentru că sunt concursuri de junioare, sunt concursuri care premerg Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice. Ce să zic…probabil este și destinul, există și o doză de noroc. Exact ca la orice activitate umană. Ați văzut că și cele mai mari descoperiri au fost făcute întâmplător și au schimbat fața lumii. Dar eu zic că este destul material și pentru generația mea(eu și colegii mei care am ajuns la această vârstă) dar și pentru aceste gimnaste care pur și simplu au marcat gimnastica mondială. Numai dacă înșiruim câteva nume nu am face decât o nedreptate pentru că ar trebui să umplem câteva volume cu istoria acestor gimnaste fabuloase care fiecare pe vremea ei, pe codul de punctaj de la vremea respectivă, cu condițiile și cu aparatura pe care le avea la dispoziție, a reușit să domine gimnastica mondială.

Ne lipsesc acum rezultatele pe care gimnastele din România le aveau pe când erați la coordonarea lotului României. Așteptăm să apară rezultatele micuțelor gimnaste pe care „le creșteți” în proiectul „Țară, țară vrem campioane!”

Octavian Bellu : Vreau să clarific un lucru : ideea a fost a Marianei Bitang iar eu i-am fost alături în a demara acest proiect privat în anul 2014. Am avut și sprijinul unui sponsor generos : OMW Petrom. Noi practic am asigurat și am pornit cadrul în care să se dezvolte acest proiect. A fost acea selecție mamut. 11.000 de fetițe au fost vizionate de către antrenorii pe care i-am cuprins în proiect în cele 11 centre (inclusiv Constanța) . Am avut o cerință de la început : să poată fi asigurată masă, casă, sală, școală. Cluburile care nu aveau un spațiu de cazare au făcut un spațiu de cazare cu o mică sală de mese. Antrenorii au fost susținuți financiar. S-au cumpărat aparate, s-au asigurat medicația, tratamentele, mijloacele de refacere. S-a alcătuit o programă de clasificare proprie acestui proiect. Proiectul are și o competiție proprie “OMW Petrom”. S-a pornit cu un grup mare de sportive, idea a fost ca fiecare întâlnire cu acești copii să reprezinte un moment de selecție. Noi am ajutat, am intervenit în partea metodică numai când aceste fete erau prezente la stațiile de pregătire fie la Izvorani, fie unde au mai fost organizate. Atunci interveneam și noi în pregătire. Mai ales după ce s-au concentrate cele mai valoroase la Deva. Ținta acestui proiect au fost Jocurile Olimpice de la Paris 2024, dar iată că fetele din proiect (multe dintre ele și din Constanța) au reușit să obțină performanțe anul trecut și acum doi ani la competiții individuale din Europa. Un rezultat cu totul și cu totul deosebit (chiar dacă ne gândim la conjunctura în care s-au desfășurat aceste campionate europene de junioare ) s-a obținut la Mersin în decembrie 2020, acolo unde gimnastele s-au luptat cu ele însele. Eu întotdeauna am privit competiția ca o verificare a etapei în care se află sportivul în drumul lui către Jocurile Olimpice. Iată că ele au dovedit (și este meritul antrenorilor de acolo: Sandu Lucian, Cătălin Meran de la Constanța, Gina Gogean și a tuturor celorlalți care s-au ocupat de ele și au reușit să le prezinte în concurs cu ce puteau să facă la momentul acesta bine, sigur și performanța este de subliniat).

Ce își dorește antrenorul Octavian Bellu de ziua de naștere?

Octavian Bellu : Cea mai mare dorință a antrenorului dar și a omului Octavian Bellu este de a fi sănătos și de a trece cu bine peste această etapă a vieții noastre pe care nu o prevedeam și care arată atât de neașteptat inclusiv pentru specialiști. Îmi doresc ca atata vreme cât mai am potențial fizic și psihic să pot da o mână de ajutor acolo unde sunt solicitat și unde experiența mea de atâția ani și a atâtor ediții ale Jocurilor Olimpice poate veni cu un plus. Dar nu încerc să îmi dau cu părerea sau să vin eu cu sfaturi pe care să le impun unora sau altora pentru că eu știu ce muncă este acolo.La un moment dat numai de sfătuitori nu ai vreme sau nu ai chef. Și eu eram deranjat când intra cineva în sală în februarie și mai intra apoi în octombrie și venea să dea sfaturi despre cum să se desfășoare prefătirea sau referitoare la alte aspecte. M-am convins pe propria piele că în sportul de performanță, în gimnastică ori te implici total ori nu te implici deloc. „Implicarea de anumite grade” nu poate duce la rezultate și mai mult se încurcă lucrurile. Eu sunt pregătit și deschis să colaborez cu oricine care dorește să învețe pentru că și eu am învîțat de la antrenori care nu aveau performanțe ieșite din comun dar care mă impresionau prin tenacitatea lor, prin insistența lor chiar. Sunt țări care nu aveau tradiție, doreau să obțină rezultate. Am văzut exerciții de pregătire fizică, chiar și metodice. După ce acei antrenori au crescut și au reușit să obțină titluri mondiale sau medalii olimpice am considerat că am avut un ochi bun să mă uit la acel antrenor care a crescut odată cu sportivul și care a reușit la un moment dat să se lupte cu noi de la egal la egal și cu celelalte puteri mondiale. Acest lucru dovedește că în rucsacul fiecărui antrenor de află bastonul de mareșal. Și cred eu că bine ar fi a toți antrenorii din România, mai ales cei care au lansat copii foarte bine pregătiți în acest proiect să își dorească (fiecare la ce nivel crede că poate) să ajungă la competiții de mare anvergură : europene, mondiale sau jocuri olimpice pentru că altfel nu ai acea împlinire care să îți dea satisfacție că ai muncit cu copil acela și ai văzut ce înseamnă competițiile puternice., ce înseamnă emoțiile. Cred că depinde de noi, de cei care suntem pe aici (mulți nu mai sunt prințară de ani de zile), de cei care gestionează problemele gimnasticii să reușim să punem cu toții la punct un plan pe termen mediu și lung în așa fel încât la un moment dat gimnastica românească să revină acolo unde a stat atâția ani de zile și unde cred eu că îi este locul. Pentru că inclusiv „marile puteri” din gimnastica mondială au trecut și ele printr-o criză de confuzie.

Domnule Bellu, Radio Constanța vă mulțumește pentru toate rezultatele minunate pe care ni le-ați adus! Vă urăm „La mulți ani !” Să fiți sănătos! Vă mai așteptăm pe frecvențele noastre și cu altă ocazie!

Octavian Bellu : Să dea Dumnezeu! Vă urez și eu mult succes iar ascultătorilor dumneavoastră le doresc să aibă un an mult mai bun decât 2020 și poate încet-încet ne revenim așa cum spun eu la “aproape normal” pentru că la “normalul” acela dinainte nu știu când și nu știu dacă vom reveni vreodată! Să avem speranță și optimism și să încercăm să facem tot ce depinde de noi pentru a ne feri de această boală surprinzătoare pentru toată lumea și – de ce nu? – să reușim la un moment dat ca sportul să revină la forma lui care i-a asigurat progresul. Și aici mă refer în special la competițiile cu spectatori, la antrenamente și cantonamente normale .Vom vedea Jocurile Olimpice și vom vedea ce înseamnă o astfel de problemă medicală să dea peste cap o formă de organizare centenară care aduna la un loc aproape de fiecare dată 12-15 mii de sportive tocmai de aceea se duceau la olimpiadă : ca să socializeze. Ei, acum cine se va duce la olimpiadă va mderge ca să evite socializarea. Deci este aproape incredibil!

Sportivi de renume, antrenori și personalități ale sportului constănțean i-au adresat antrenorului Octavian Bellu câteva urări la ceas aniversar:

Daniela Sofronie, campioană olimpică și europeană: “Astăzi este o zi specială, motiv pentru care doresc să transmit mesajul meu de urări de bine domnului Bellu, antrenorul care m-a ajutat să devin sportiva care și-a văzut visul cu ochii. Rezultatele noastre, ale celor care am fost antrenate de domnul Bellu, sunt meritul dânsului în mare parte. Sunt onorată că am fost eleva celui mai titrat antrenor din lume, cel care a crescut multe generații la rând de campioane. Multă lume știe sacrificiile pe care le fac sportivii, însă nu se cunosc sacrificiile făcute de antrenori de-a lungul vieții. Cu recunoștință vă urez un călduros La mulți ani!, să fiți sănătos, să vă sărbătorim mulți ani de-acum înainte! ”

Camelia Voinea, campioană olimpică, mondială și europeană : “ Doresc în această zi specială să îi urez marelui antrenor Octavian Bellu multă sănătate, fericire și ani minunați înainte. Bunul Dumnezeu să vă călăuzească pașii vieții. Vă pup cu drag și mii de mulțumiri pentru ceea ce am construit împreună în această frumoasă carieră. La mulți ani, domnul Bellu!”

Sabrina Voinea, gimnastă : “La doar 13 ani am reușit să cuceresc multe titluri naționale și internaționale, având viitorul în față. Acest mesaj vreau să i-l transmit celui mai titrat antrenor, domnului Octavian Bellu, spunându-i La mulți ani sănătoși, frumoși înainte! Mulțumesc pentru sprijinul acordat în performanțe!”

Simona Amânar, campioană olimpică, mondială și europeană : “În primul rând multă multă sănătate. Să trăiască mulți ani de-acum înainte, să împartă din cunoștințele sale și altor generații și -de ce nu? – să pună umărul și mintea la formarea unor noi generații de excepție a gimnasticii românești. Îmi doresc ca atunci când va împlini 100 de ani să îi urez din nou La mulți ani! Și multă sănătate. Domnul Bellu a fost alături de noi , de mine și de alte generații și ne-a ajutat să aducem multe medalii și să fim pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.”

Elena Frîncu, vicecampioană mondială cu echipa României de handbal: “O vârstă frumoasă pentru tine, o zi minunată! Îți doresc din suflet, prieten bun, iubire în credință și mereu să fim la nivelul valorii și al performanțelor pe care tu, alături de soția ta le-ai obținut pentru noi, românii. La mulți ani, Tavi Bellu!”

Olga Didilescu , antrenoare și arbitră internațională de gimnastică : “Sunt născută în aceeași zi cu Octavian Bellu. E și frumos dar și dificil. De exemplu noi doi o avem prietenă comună pe Elena Frîncu iar ei îi este foarte greu să se împartă și atunci anul trecut am sărbătorit împreună. Mi-au făcut surpriză mie, Elena Frîncu și finii mei, m-au invitat în Poiana Brașov. Anul acesta mi-a zis să nu mă supăr, dar se duce să sărbătorească alături de Tavi. La așa un mare antrenor recunoscut pe plan mondial urarea mea este de multă ,multă sănătate, să petreacă ani frumoși alături de cei dragi, de familia lui frumoasă și ne întâlnim cu drag să bem o cupă de șampanie atunci când vom putea, când nu vom fi la aniversare, în aceeași zi.”


Realizator – Larisa Calistru

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 20:33

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători

Cu o oră înainte de închiderea urnelor, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 9.219.336 de alegători, reprezentând...

Prezidențiale 2024 | Până la ora 20,00, au votat 51,19% dintre alegători
TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 17:21

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre

Echipe de comisari din cadrul Comisariatului General, Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi Comisariatului Judeţean Galaţi din...

TULCEA, CONSTANȚA: Acțiuni de combatere a faptelor ilegale din domeniul piscicol în Deltă și pe Dunăre
CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:56

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%

În județul Constanța, până la ora 16.00, au votat, la primul tur al prezidențialelor, 218.215 de cetățeni, reprezentând 35,60% din numărul...

CONSTANȚA: Prezența la vot în județ, la ora 16.00, a fost de 35.60%
Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:21

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători

Până la ora 15,00, au votat, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 32,02% din numărul alegătorilor înscrişi în listele...

Prezidenţiale 2024 | BEC: Până la ora 15.00, au votat 32,02% dintre alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 16:03

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%

În județul Tulcea, prezența la vot, înregistrată la ora 15.00, a fost de 28,9%, iar în municipiul reședință, de 31,8%. Trei comune tulcene,...

TULCEA: În trei localități, prezența la vot a depășit 40%
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:39

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători

Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15.00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit...

Prezidenţiale 2024 | AEP: Până duminică la ora 15,00 au votat în diaspora aproape 493.000 de alegători
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 15:12

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării

Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare...

MAI: Poliţia a înregistrat 80 de posibile incidente electorale de la începerea votării
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 14:32

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă

Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța și-a prelungit programul de lucru cu publicul, sâmbătă și duminică, în vederea...

CONSTANȚA: Peste 200 de cărți de identitate noi au fost eliberate sâmbătă