Podul ruter Cernavodă va fi reabilitat, fără impunerea unor restricții de circulație în perioada sezonului estival
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 februarie 2021, 13:59
Podul ruter Cernavodă va fi reabilitat, fără impunerea unor restricții de circulație în perioada sezonului estival.
În prezența ministrului Cătălin Drulă, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și ai MARISTAR COM SRL au semnat contractul pentru „Realizarea Lucrărilor de Reabilitare a Podului de la Cernavodă”, situat pe Autostrada A2, la km 157+600”.
Contractul este în valoare de 66,847,689.39 de lei fără TVA. Are finanțarea asigurată din fonduri europene nerambursabile și o perioadă de execuție de 24 de luni și de garanție de 60 de luni.
În timpul sezonului estival se vor executa doar lucrări la infrastructură, fără a se institui restricții de circulație.
”Prin semnarea acestui contract îmi doresc ca în cel mai scurt timp să nu ne mai confruntăm, când mergem spre litoral, cu problemele de pe partea carosabilă a Podului de la Cernavodă. I-am cerut antreprenorului să își facă treaba eficient, deoarece CNAIR va verifica în permanență calitatea lucrărilor. Nu ne permitem să mai fie făcute lucrări de mântuială, iar, după prima ploaie sau ninsoare, să ne trezim cu gropi în carosabil.
Totodată, i-am cerut antreprenorului să aibă în vedere ca, în perioada sezonului estival, să facă doar lucrări la partea de infrastructură, astfel încât să evităm impunerea de restricții de circulație și îngreunarea traficului”, a precizat ministrul Cătălin Drulă.
În cadrul contractului de reabilitare a părții rutiere vor fi realizate o serie de lucrări, printre care: înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuirea sistemului rutier, înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – guv.ro