FC Farul joacă astăzi amicalul cu FC Viitorul II
Publicat de Claudiu Dobrescu, 3 februarie 2021, 06:38
Echipa din Liga a-II-a de fotbal, FC Farul, va disputa astăzi ultimul meci de pregătire înaintea continuării campionatului Ligii a-II-a după vacanța de iarnă.
Partida cu echipa din Liga a-III-a, FC Viitorul II, va avea loc la baza sportivă a Academiei “Gheorghe Hagi” de la Ovidiu, de la ora 15.00.
Acest meci de verificare este binevenit, mai ales pentru FC Farul, care va disputa la 10 Februarie partida cu formația din Liga I, Chindia Târgoviște, din optimile de finală ale Cupei României.
Formația antrenată de Ianis Zicu este pe locul 12 în clasamentul Ligii a-II-a, cu 20 de puncte, iar FC Viitorul II (antrenor Constantin Fălină) ocupă locul 4 în Liga a-III-a, Seria a-3-a.
Partida se va disputa la Constanța, de la ora 14.30.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK