BC Athletic va disputa la Constanța două meciuri restante
Publicat de Claudiu Dobrescu, 29 ianuarie 2021, 06:55
BC Athletic Neptun Constanţa va juca pe teren propriu două meciuri restante dintre cele trei, în cadrul Ligii Naționale de baschet masculin.
Partidele programate inițial în luna Decembrie nu s-au disputat din cauza infectării cu Covid 19 a unor jucător din lotul constănțenilor, astfel încât acestea au fost reprogramate.
Astăzi de la ora 16.00, echipa constănțeană se va confrunta în Sala Sporturilor cu CSA Steaua Bucureşti, iar mâine de la aceeași oră va întâlni formația CSO Voluntari.
BC Athletic este pe locul 14, ultimul în clasament, fără victorie, în timp ce adversarele sale din cele două meciuri ocupă poziții destul de bune: CSA Steaua este pe locul 10, iar CSO Voluntari se află pe locul 5.
Partidele de la Sala Sporturilor din Constanța vor fi transmise în direct prin FRB TV.
Text-Claudiu Dobrescu / Foto FACEBOOK BCATHLETIC