Vreme rece, ninsori și vânt în Dobrogea și pe litoral
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 ianuarie 2021, 06:55
Vremea va fi rece în Dobrogea şi pe litoral, unde temperaturile se vor încadra miercuri, între -1 şi 2 grade Celsius.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla cu intensificări.
Până miercuri, la ora 23.00, Dobrogea este sub atenţionare cod galben de ninsori.
Local, în acest interval vor fi intervale cu ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă neuniform și consistent.
În Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei vântul va avea rafale în general de 55…70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității.