Prima tranşă de vaccin de la Moderna va sosi miercuri în România
Publicat de , 12 ianuarie 2021, 09:26
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva noului coronavirus, dr. Valeriu Gheorghiţă, a declarat luni, pentru AGERPRES, că prima tranşă de vaccin de la Moderna este aşteptată să sosească miercuri în România.
Potrivit medicului militar, este vorba despre aproximativ 14.000 de doze de vaccin.
„Miercuri soseşte. În jur de 14.000 de doze prima tranşă. (…) Pe primul trimestru, din câte ştiu eu, 400.000 – 450.000 de doze maximum. Sunt foarte puţine doze de vaccin de la Moderna“, a spus Gheorghiţă.
El a precizat că vor sosi în România tranşe de vaccin Moderna o dată pe săptămână sau la două săptămâni.
„Tranşele vor fi o dată la o săptămână sau două săptămâni. Nu este un calendar încă stabilit. Sunt foarte puţine. Chiar dacă am vrea să lăsăm la alegerea persoanelor, nu poţi, pentru că vor fi centre care nu vor avea. Dar ele sunt la fel, nu există nicio problemă. Tot două doze, tot ARN mesager, au aceeaşi eficacitate, acelaşi profil de siguranţă“, a explicat medicul.
Decizia privind folosirea unui tip de vaccin din cele două aprobate în Uniunea Europeană – Pfizer sau Moderna – va fi luată de medic.
„Medicul va decide. Depinde câţi mai are pe lista de aşteptare, dacă mai are trei pacienţi, nu se va desface un flacon de zece doze“, a arătat medicul.