Doar o româncă a trecut de turul inaugural al calificărilor pentru AO
Publicat de Catalin Donose, 12 ianuarie 2021, 06:07
Mihaela Buzărnescu a învins-o pe Lara Arruabarrena din Spania cu 6-4, 6-3, la Dubai, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Buzărnescu (32 ani, 137 WTA), cap de serie numărul 22, a trecut de Arruabarrena (28 ani, 165 WTA) după o oră şi 19 minute, deşi a comis 6 duble greşeli.
Românca are acum 3-1 în meciurile directe, după ce câştigase şi precedentul duel, în februarie 2018, la Budapesta, în primul tur.
Următoarea adversară a Mihaelei Buzărnescu va fi o reprezentantă a Statelor Unite, Claire Liu (20 ani, 218 WTA), care a învins-o în primul tur pe olandeza Indy de Vroome cu 7-6 (5), 6-2.
Celelalte românce au părăsit competiţia încă din primul tur, Monica Niculescu, Laura Paar, Jaqueline Cristian, Irina Bara şi Gabriela Talabă.
România va avea cinci jucătoare calificate direct pe tabloul principal la Melbourne, Simona Halep (2 WTA), Patricia Ţig (56 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA), Irina Begu (78 WTA) şi Ana Bogdan (92 WTA).
Calificările au loc în perioada 10-13 ianuarie, la Dubai, iar turneul Australian Open se va desfăşura între 8 şi 21 februarie, la Melbourne.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă