Ascultă Radio România Constanța Live

INTERVIU | Alina Dan, managerul Spitalului Municipal Mangalia: “Din fericire, există oameni cu suflete mari care ne-au ajutat şi ne-au sprijinit pentru a face faţă cu brio tuturor încercărilor”

INTERVIU | Alina Dan, managerul Spitalului Municipal Mangalia: “Din fericire, există oameni cu suflete mari care ne-au ajutat şi ne-au sprijinit pentru a face faţă cu brio tuturor încercărilor”

Publicat de Doina Sirbu, 29 decembrie 2020, 09:50

Aproape jumătate dintre angajații Spitalului Municipal Mangalia s-au infectat cu virusul SARS–CoV-2. Cazurile au fost înregistrate de la începutul pandemiei până în prezent, astfel că nu s-au semnalat focare mari.

Acum, la Spitalul Municipal Mangalia se fac pregătiri pentru introducerea tratamentului cu plasmă, dar și pentru campania de vaccinare anti-COVID. Câți angajați și-au dat acordul pentru imunizare și ce măsuri s-au luat pentru a trece mai ușor peste acest an dificil, aflăm la Interviul Dimineții, de la managerul Spitalului Municipal Mangalia, Alina Dan.

Cum se încheie acest an pentru angajaţii Spitalului Municipal Mangalia?

Alina Dan – A fost cel mai greu an din toată experienţa de până acum, atât a mea cât şi a colegilor mei. Suntem aproximativ bine. Obosiţi, ce-i drept. Din punct de vedere financiar am reuşit să le fac o surpriză şi să le acordăm voucherele de vacanţă pentru anul 2020.

A fost o perioadă dificilă atât pentru angajaţi, cât şi pentru pacienţi, dar şi o ocazie pentru mulţi de a-şi arăta solidaritatea. Ştiu că aţi primit donaţii la începutul pandemiei, iar copiii angajaţilor au făcut desene care au fost expuse în spital.

Alina Dan – Exact, da, pentru a-i încuraja pe pacienţi şi pentru a fi alături de părinţii lor, în a-i încuraja în activitate. Un gest foarte frumos. Din fericire, există oameni cu suflete mari care ne-au ajutat şi ne-au sprijinit pentru a face faţă cu brio tuturor încercărilor. Drept dovadă, am ajuns acum, la final de an, şi suntem cu o experienţă câştigată în acest domeniu. Suntem pe baricade. O parte dintre cadrele medicale şi personalul auxiliar sunt în concediu de odihnă. Parte dintre ele în concedii medicale, pozitivaţi fiind.

Aveţi o evidenţă câte cadre medicale au fost infectate?

Alina Dan – Orientativ să zic, jumătate din 380 de angajaţi au trecut prin experienţa asta.

Aţi fost şi dvs. infectată?

 Alina Dan – Am fost în luna septembrie, la sfârşit, am stat două săptămâni în izolare. Din fericire am fost un caz asimptomatic, mi-am revenit imediat şi am trecut cu bine.

După vindecare, ştiu că angajaţii au donat şi plasmă!

Alina Dan – Da, au început o campanie pentru că avem Terapia Intensivă funcţională, cu linia de gardă. Tratăm pacienţii critici ne-am înscris în programul de tratament cu plasmă ca să venim în ajutorul pacienţilor, am zis să fim primii care dăm un exemplu. Dintre colegii noştri, săptămânal se organizează cei care se încadrează ca şi condiţii de donare a plasmei şi ne ducem şi facem un bine.

Aţi început deja să trataţi pacienţii cu plasmă?

Alina Dan – Urmează. Toate formalităţile legale sunt îndeplinite. Vedem acum care este prima solicitare, dar urmează în cel mai scurt timp, suntem funcţionali şi pe această schemă de tratament.

Aţi fi al 3-lea spital după Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul Municipal Medgidia!

 Alina Dan – Da!

Aţi vorbit de infectarea a aproape jumătate din personal. Aţi avut focare de îmbolnăvire?

Alina Dan – Nu, au fost cazuri izolate. Nu au fost mai mult de 3 cazuri pe o secţie. În marea majoritate au fost exterior locului de muncă, ca să zic aşa. Fiecare ne-am contaminat şi pozitivat ori în sânul familiei, ori în perioada concediilor.

Zilele acestea începe şi vaccinarea anti-COVID! Cadrele medicale de la Spitalul Municipal Mangalia şi-au manifestat dorinţa de a se vaccina?

Alina Dan – S-a finalizat cartografierea personalului doritor. Suntem bună parte tot în proporţie de 50% din cei angajaţi care şi-au exprimat dorinţa de a se vaccina. Sunt întrebaţi fiecare în parte şi e opţiunea fiecăruia, oricare ar fi.

Dvs. vă vaccinaţi?

Alina Dan – Personal, da! Avem un centru de vaccinare organizat la nivelul spitalului, în cadrul Pavilionului A şi aşteptăm indicaţii şi proceduri. E o echipă formată dintr-un medic şi două asistente medicale şi ne vom plia după cerinţele şi procedurile organizatorice.

În acest an aţi fost nevoiţi să vă adaptaţi activitatea ca să puteţi trata pacienţi cu COVID! Ce investiţii s-au făcut?

Alina Dan – Iniţial am început cu 6 paturi dedicate COVID, după care am transformat un pavilion întreg. Astăzi avem 121 de locuri dedicate COVID. S-au făcut, pe linie de gardă, pe Terapie Intensivă şi a trebuit să ne dotăm cu ventilatoare, în număr de 7 achiziţionate de noi, de spital, pe un program cu fonduri europene. Am avut şi sprijinul celor de la Bucureşti şi ne-au trimis două ventilatoare, monitoare de funcţii vitale, injectomate. Am luat foarte multe echipamente reuşind să atragem focdurile acestea europene. Încă suntem în derulare cu proiectul şi sperăm să asigurăm tot ce este nevoie.

Ce proiecte aveţi pentru anul viitor?

Alina Dan – Sperăm să reuşim să demarăm construcţia extinderii ambulatoriului de specialitate a spitalului, tot într-un proiect de fonduri europene şi o reabiltare a clădirilor principale a spitalului.

Interviu realizat de Cătălina Radu / Foto – Spitalul Municipal Mangalia

 

Turcia, Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:44

Zona Gării a fost curățată de angajații SRCF Constanța

În zilele de 23 și 24 aprilie, peste 300 de angajați ai SRCF Constanța s-au mobilizat pentru acțiunea anuală de ecologizare și curățenie,...

Zona Gării a fost curățată de angajații SRCF Constanța
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:34

Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce a fost prins la volan, deși nu deține permis de conducere. Acesta nu este la prima abatere

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de...

Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce a fost prins la volan, deși nu deține permis de conducere. Acesta nu este la prima abatere
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:29

Tradiții de Sfântul Gheorghe

În data de 23 aprilie, în calendarul creștin este prăznuit Sfântul Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”. Născut în Cappadocia, din...

Tradiții de Sfântul Gheorghe
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:26

AUDIO | Reducerea valorii voucherelor de vacanță afectează sezonul estival? Cum văd hotelierii de pe litoral această situație

În ultimii ani, voucherele de vacanță au fost motorul industriei HoReCa. Având o valoare de 1600 lei, ele reprezentau un real beneficiu, mai...

AUDIO | Reducerea valorii voucherelor de vacanță afectează sezonul estival? Cum văd hotelierii de pe litoral această situație