Ascultă Radio România Constanța Live

Conferențiar universitar doctor Tudor Ciuhodaru: M-aș fi așteptat ca oficialitățile politico-sanitare să ne spună că au început testarea extinsă, nu simbolică

Conferențiar universitar doctor Tudor Ciuhodaru: M-aș fi așteptat ca oficialitățile politico-sanitare să ne spună că au început testarea extinsă, nu simbolică

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 decembrie 2020, 10:03

Numărul solicitărilor din UPU crește în perioada sărbătorilor de iarnă. Conferențiar universitar doctor Tudor Ciuhodaru, specializat în medicina de urgență, ne spune care sunt afecțiunile frecvente care aduc oamenii la Urgență de Crăciun și Revelion și ne face recomandări pentru a avea zile de sărbătoare lipsite de probleme de sănătate.

Va crește numărul urgențelor și în acest an?

Tudor Ciuhodaru : Colegii mei au un frumos colind: O, brad frumos/O, brad frumos/Tu ești mereu periculos! În fiecare an, la UPU ajung zeci de pacienți. Traumatismele prin cădere precum cele de pe scaun, masă, scară, cele din timpul aranjării bradului au dus la numeroase traumatismele toracice și de membre, soldate frecvent cu fracturi costale. Acestea necesită evaluare clinică, imagistică și biologică precum și măsuri terapeutice. Acestora li se adaugă pregătirea mesei de Crăciun. Pare banal, dar de fiecare dată s-a soldat și cu numeroase plăgi și arsuri ce au beneficiat de rezolvare chirurgicală. Atenție la animalele din apartament! Au o stare de agitație din cauz instalației electrice din brad. Pot zgâria și mușca stăpânii. Aceștia au ajuns și la servicii de urgență. Pe lângă evitarea suprapunerii consumului de alcool cu astfel de activități, le recomandăm în special persoanelor vârstnice să evite activitățile ce presupun urcarea pe obiecte mai mult sau mai puțin stabile întrucât orice traumatism poate reprezenta o cauză de imobilizare prelungită sau de intervenții chirurgicale. Sper ca românii să își amintească semnificația acestei sărbători de Crăciun, să petreacă cumpătat pentru a nu ajunge la urgență. Pe de o parte se simte un număr mare de cazuri de fiecare dată. Și activitatea în ambulator nu este la fel ca în cursul săptămânii. Anul trecut zeci de pacienți au avut nevoie de asistență medicală chiar din prima zi de Crăciun. Să știți că anul trecut pentru prima dată patologia etilico-traumatică și toxică a echilibrat și chiar depășit ca număr și gravitate patologia digestive, chiar dacă acestea cauzate de luarea bruscă a unei alimentații bogate în carne și grăsimi după perioada postului ocupă un segment important în patologia perioadei. Apar colicile biliare, gastritele, ulcerele, pancreatitele și hemoragiile digestive. Ele necesită evaluare clinică, imagistică și biologică și întotdeauna terapie de urgență. O parte dintre acești pacienți pot fi rezolvați doar chirurgical iar cazurile grave sunt rezolvate la terapie intensivă. Cei mai mulți pacienți preferă însă tratamentul în ambulator și eventual continuarea petrecerii la domiciliu. Excesul de alcool rămâne o constantă a sezonului, iar valorile alcoolemiei au depășit adesea 200, 300 sau chiar 500 de miligrame la sută. Iar intoxicațiile cu droguri de sinteză au mers de la agitația psiho-motorie la comă. Lor li se adaugă acea patologie traumatică de care vorbeam, adică neatenția, graba pregătirilor precum și asocierea consumului de alcool. Toate acestea au făcut ca în fiecare an pacienții să ajungă în UPU cu plăgi, cu arsuri, cu fractură deschisă iar agresiunile(bătuții și înjunghiații) nu au lipsit din păcate nici măcar în această perioadă. O altă categorie de pacienți o constituie cei intoxicați accidental sau cazurile de tentativă de suicid pe fondul consumului de alcool și în contextul conflictelor casnice sau al depresiei sezoniere. Iar de suport psihologic au avut nevoie multe paciente ce au recurs la gestul suicidal după ce au avut acea frustrare legată de dezechilibrul socio-economic al perioadei pandemiei sau de condițiile socio-economice precare.Le amintesc celor cu afecțiuni cronice digestive cum ar fi ulcerele, gastritele, pancreatitele, cirozele, colecistopatiile, le reamintesc celor cu afecțiuni cardiace : hipertensiune, cardiopatie ischemică , insuficiență cardiacă sau metabolice (diabet sau gută) că respectarea regimului igieno-dietetic este necesară și în această perioadă iar eventualele abateri se vor face doar după consultul medicului de familie. Excesul de alcool nu este benefic iar comele etilice sau tulburările de ritm cardiac pot fi letale. Așa că le recomand celor care vor consuma carne și grăsimi în exces să nu uite și de salatele din fructe și legume proaspete, pentru a asigura un regim echilibrat. Și plimbările în aer liber ne fac bine. E suficient de frumos afară pentru a compensa măcar puțin din excesul caloric pe care multe doamne, domnișoare dar și domni vor fi nevoiți, nevoite să îl contrabalanseze în zilele următoare.

Secretarul de stat Raed Arafat a spus că nu modificăm regulile în noaptea de Revelion. Ne-a recomandat de Crăciun să stăm acasă cu familia, cu puține persoane iar la cumpăna dintre ani să ieșim pe balcon. Iar dacă ieșim afară… la ora 23 trebuie să fim înapoi în case. Sunteți de acord cu aceste restricții?

Tudor Ciuhodaru : Regulile de igienă trebuie respectate, cu sau fără pandemie. Dar într-un context extrem de complicat, în care vedem că se pot face alegeri și întruniri electorale, mă gândesc că românii vor fi suficient de înțelepți și așa cum au respectat regulile stricte din Starea de Urgență, cum îi văd că poartă măști, vor fi cei mai în măsură să respecte regulile de igienă în așa fel încât riscul de transmitere a coronavirusului să scadă. M-aș fi așteptat ca oficialitățile politico-sanitare să ne spună că au început testarea extinsă, nu simbolică. Că pot începe vaccinarea extinsă, nu simbolică. Aceste sferturi de măsură nu au niciun fel de relevanță și de efect asupra acestei pandemii. Spun acest lucru în contextul în care au băgat reguli extrem de severe cum nu au fost în nicio țară europeană, reguli de carantină severă prin diverse localități. Aplicarea lor defectuoasă și niciun fel de viziune în ceea ce privește o strategie corectă fac ca numărul de cazuri să crească chiar și în zonele unde există carantină. Eu spun de mult timp că această strategie este eșuată și că e nevoie de o altă abordare: testare extinsă, testare gratuită, utilizarea testelor rapide, Și ați văzut și dumneavoastră că în Slovacia rata de infectare a scăzut cu 60% după ce au făcut testare națională în două weekenduri succesive, că Austria face același lucru, urmând ca pe 8 ianuarie să repete testarea extinsă, că Franța face același lucru și că tot ceea ce înseamnă țară europeană care chiar vrea să aibă succes în combaterea acestei pandemii pune pe primul loc viața oamenilor și știința. Nu amenzile, restricțiile și dosarele penale. Și schimbarea de strategie să fie soluția sănătoasă pentru controlul acestei pandemii. Nu știu cum o să reușim noi să facem 70.000 de vaccinări zilnic cînd nici măcar 50.000 de testări nu putem face în fiecare zi.

Dumneavoastră vă veți vaccina?

Tudor Ciuhodaru : În momentul în care va apărea un vaccin, fără discuție, da! Sunt cel care susține Programul Național de Vaccinare și deschiderea Institutului Cantacuzino. Dar evident fiecare dintre noi are dreptul la un consimțământ informat. Trebuie să știm și noi despre ce vaccin vorbim, care sunt efectele secundare, riscurile pentru fiecare dintre noi. În plus, să ne întrebăm a cui responsabilitate va fi în cazul apariției riscurilor secundare, cine va răspunde în cazul unui astfel de efect. Trebuie să avem o discuție cu medicul nostru, ținând cont de patologia fiecăruie dintre noi. Și să nu uităm că în continuare există pacienți care au nevoie de asistență medicală și pentru alte patologii: neurochirurgicale, oncologice, metabolice, hipertensiunea, diabetul. Ele nu au dispărut din România doar pentru că este coronavirus și știți foarte bine că există mari dificultăți în ceea ce priveșște accesul la sănătate al acestor pacienți. Iar acum vorbim despre o perioadă în care virozele respiratorii continuă să existe. România nu a reușit ca măcar în acest an sp avem vaccin antigripal produs în țar noastră. Cred că era momentul ca aeste Consiliu Suprem de Apărarea a Țării să aibă o altă abordare, să pună pe primul plan și strategia de testare în masă și de creștere a numărului de paturi la terapie intensivă. Dacă nu testăm, suntem condamnați. Și lucrul acesta se vede în fiecare zi prin numărul mare de cazuri de la terapie intensivă și numărul mare de decese. Numărul de cazuri la terapie si de decese s-a dublat în luna noiembrie față de cele înregistrate în octombrie.

Ce le recomandați ascultătorilor noștri pentru a avea sărbători departe de UPU?

Tudor Ciuhodaru : Să fie cumpătați! Cred că moderația este cheia de boltă a acestor sărbători. E o perioadă în care trebuie să fim atenți la divinitate și la cei dragi. Dacă vom face aceste lucruri, sărbătorile vor trece cu bine pentru fiecare dintre noi. În plus, eu spun de fiecare dată: noi, împreună, facem România bine!


Realizator – Larisa Calistru

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 18:08

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan

România participă, începând de miercuri, la Târgul de Turism din Kazahstan (KITF), care a ajuns la a 23-a ediție, în standul țării noastre...

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:38

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi

Președintele interimar Ilie Bolojan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc miercuri, 30 aprilie, la...

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:31

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au fost sesizați cu privire la faptul că pe...

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:18

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR

Sorin Moranu, consilierul vicepreședintelui Consiliului Județean Tulcea, a participat, astăzi, la conferința de lansare a proiectului...

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor