CONSTANŢA: Autoritățile au anunțat că vor fi intensificate controalele, pentru ca măsurile anti-Covid să fie respectate
Publicat de , 7 decembrie 2020, 15:05
Incidența îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în Constanța este în creștere astăzi. Prefectul Constanței, Silviu Coșa, este de părere că de la mijlocul săptămânii vom vedea o diminuare a îmbolnăvirilor.
„Este o uşoară creştere, ne menţinem în acelaşi palier în care, din păcate sau din fericire, ne-am obişnuit toată săptămâna – 10,5, 10,6, 10,7, este un plafon, aşteptăm, în a doua parte a săptămânii, începând de miercuri încolo, să înceapă să se observe şi scăderea“, a declarat prefectul.
Autoritățile au anunțat că vor fi intensificate controalele pentru ca măsurile anticovid să fie respectate. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că de astăzi vor fi amplasate mai multe filtre ale organelor de ordine:
„Vor fi intensificate controalele, din această după-amiază vor începe filtrele şi controalele în trafic, pentru verificarea respectării măsurilor legate de carantinare. Filtrele vor fi mixte, atât la intrările şi ieşirile din municipiul Constanţa, dar şi dinamice, în sensul în care se patrulează într-o anumită zonă, se opreşte într-un anumit loc, se creează un filtru ad-hoc şi acolo mai sunt opriţi participanţii la trafic.“
Prefectul spune că este conştient că aceste măsuri vor crea şi nemulţumiri: „Este normal, important este să rămânem cât mai sănătoşi cu toţii!“