ANM – informare meteorologică de vânt, zăpadă și polei
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 decembrie 2020, 12:51
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 07 decembrie, ora 14:00 – 08 decembrie, ora 10:00, care vizează toată țara.
În intervalul menționat, în Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, precum și în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă.
Mai ales în Oltenia și sud-vestul Munteniei acesta va depăși pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15 – 20 cm.
Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem și la munte și 45 – 55 km/h în regiunile sudice și sud-estice.
Îndeosebi în vestul Carpaților Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită.
În Moldova și Transilvania vor fi ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie și lapoviță.
În sudul și sud-estul țării, precum și la munte, pe alocuri, se va depune polei.