Ascultă Radio România Constanța Live

Lege promulgată: Zile libere pentru părinţi, dacă sunt suspendate cursurile şcolare fizice

Lege promulgată: Zile libere pentru părinţi, dacă sunt suspendate cursurile şcolare fizice

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 29 noiembrie 2020, 14:22

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă prin care se acordă zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, dacă se limitează sau suspendă activităţile didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-COV-2.

Legea extinde această facilitate şi în cazul părinţilor ai căror copii suferă de o boală cronică, chiar dacă nu sunt suspendate cursurile.

Actul normativ are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARSCOV-2, precum şi părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat, ori care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere o persoană adultă încadrată în grad de handicap grav sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

Prevederile se aplică părinţilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară; b) celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere. Deputaţii au introdus şi condiţia ca locul de muncă ocupat să nu permită munca la domiciliu sau telemunca.

De asemenea, prin excepţie, „beneficiază de aceste prevederi şi părintele sau reprezentantul legal al cărui copil, cu vârsta de până la 12 ani, înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară, suferă de o boală cronică, indiferent dacă activităţile didactice au fost sau nu au fost limitate ori suspendate”, cu condiţia ca celălalt părinte să nu beneficieze de aceste zile libere.

Angajatorul este obligat să acorde zilele libere, dacă angajatul solicită acest drept. Prin excepţie, însă, este nevoie de acordul angajatorului în cazul angajaţilor din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din reţeaua de transport feroviar, din unităţile care asigură transportul în comun şi serviciul de salubrizare a localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, din unităţile de comerţ alimentar, servicii financiare, distribuţie de carburanţi, producţie şi distribuţie de medicamente şi echipamente sanitare, precum şi în cazul personalului din unităţile farmaceutice.

Angajaţii sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, angajaţii din penitenciare şi personalul din unităţile sanitare publice nu beneficiază de zilele libere. În situaţia în care unul dintre părinţi îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, are dreptul la o majorare acordată suplimentar drepturilor salariale cuvenite, în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcţie/solda de funcţie corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada prevăzută. În cazul în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea în aceste domenii, doar unul dintre aceştia are dreptul la majorarea acordată.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 12:41

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor

Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor, în cadrul unei acțiuni organizate de asociațiile Constanța Restart...

CONSTANȚA: Peste 140 de arbori au fost plantați astăzi în incinta Palatului Copiilor
CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:59

CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor

Salvatorii constănțeni au avut parte de o intervenție mai puțin obișnuită, dar plină de emoție, în acest weekend. De data aceasta, nu...

CONSTANȚA: Intervenție mai puțin obișnuită a pompierilor
Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 11:35

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța

În acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța fac escală două nave fluviale de pasageri. Astăzi, 12 aprilie, ajunge în...

Două nave fluviale de pasageri acostează în portul Constanța
Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 10:10

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025

Câștigul salarial mediu net a crescut la 5.351 lei în luna februarie 2025, fiind mai mare cu 23 lei (+0,4%) față de luna anterioară, conform...

Câștigul salarial mediu net a crescut peste 5000 de lei, în luna februarie 2025
Actualitate sâmbătă, 12 aprilie 2025, 09:30

CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți

Polițiștii din județul Constanța nu au fost informați, până la această oră, cu privire la reducerea fondurilor pentru carburanții auto,...

CONSTANȚA: Polițiștii nu au fost informați cu privire la o posibilă reducere a fondurilor pentru carburanți
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 21:14

AEP a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse oficiale

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat o nouă campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse...

AEP a lansat o campanie prin care îi îndeamnă pe cetățeni să se informeze corect și doar din surse oficiale
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 19:45

IGPR respinge informațiile unui sindicat al polițiștilor potrivit cărora autospecialele Poliției vor rămâne pe ‘dreapta’

Poliția Română a respins vineri informațiile transmise de un sindicat al polițiștilor, conform cărora autospecialele vor rămâne ‘pe...

IGPR respinge informațiile unui sindicat al polițiștilor potrivit cărora autospecialele Poliției vor rămâne pe ‘dreapta’
Actualitate vineri, 11 aprilie 2025, 18:49

CONSTANȚA: Accident grav în oraș. O persoană a fost încarcerată

Un accident rutier între două autoturisme s-a produs vineri seară pe strada Baba Novac, lângă sediul CERONAV. Accidentul s-a soldat cu două...

CONSTANȚA: Accident grav în oraș. O persoană a fost încarcerată