CONSTANŢA: Aleșii locali municipali au aprobat astăzi rectificarea bugetului RADET
Publicat de , 27 noiembrie 2020, 14:20
Aleșii locali municipali constănțeni au aprobat, astăzi, în ședință ordinară a Consiliului Local Constanța rectificarea bugetului RADET.
Conform primarului Vergil Chițac municipalitatea a plătit, în avans, 20,4 milioane de lei Regiei pentru asigurarea căldurii în acest sezon hibernal, bani care trebuie evidențiați în buget. Totodată au fost plătiți 900.000 de lei, cheltuieli rezultate în urma preluării rețelelor de transport a agentului termic (cheltuieli materiale și umane, deoarece pe lângă țevi a fost preluat și personalul care le deservește):
„Am introdus 20,4 milioane de lei la veniturile obţinute prin subvenţie şi am scăzut aceeaşi valoare de la cheltuielile de exploatare. Al doilea punct major al acestei rectificări bugetare pentru astăzi este că am adăugat 900.000 de lei la cheltuieli rezultate din cauza preluării reţelei de transport“, a declarat primarul Vergil Chiţac.
Redactor – Dana Malciu / Foto – Arhivă