Calendarul zilei – 24 noiembrie
Publicat de Codrin RAITA, 24 noiembrie 2020, 05:00 / actualizat: 24 noiembrie 2020, 9:00
EVENIMENTE INTERNE
-Cercetare
*Microsoft România organizează, în perioada 24-26 noiembrie, cea de-a patra ediție a celui mai mare eveniment tech al anului – Microsoft Tech Day, care se va desfășura online. Evenimentul se adresează, în special, profesioniștilor din sectorul IT și pasionaților de tehnologie și va fi axat pe explorarea celor mai recente soluții tehnologice privind dezvoltarea aplicațiilor, inteligența artificială și securitatea cibernetică, precum și pe integrarea optimă a acestora în modelele de business
– Mass-media, Publicitate
* Paris: Cea de-a 72-a Adunare Generală URTI (International Radio and Television Union) va avea loc online, la ora 14:30 (ora Franței), fiind urmată de anunțarea câștigătorilor celui de-al 39-lea Grand Prix International URTI du Documentaire d’Auteur. Din România participă documentarul „My Father, Imre” (Andreea Stiliuc), TVR – Televiziunea Română
– Cultură
* O reafirmare a forței inovatoare și emancipatoare a cinematografului, Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine cu a 10-a ediție, programată în perioada 24-29 noiembrie. Organizat într-o formulă-hibrid, online și offline, evenimentul dedicat filmelor care depășesc barierele genului va fi accesibil spectatorilor de pe întreg teritoriul țării, pentru prima dată în istoria festivalului, pe platforma de streaming. O amplă selecție de experimente cinematografice temerare va aduce atmosfera sălilor de proiecție în casele iubitorilor de artă, iar o serie de expoziții audio-vizuale va provoca spectatorii din București să descopere noi forme de explorare a limbajului cinematografic în galeriile partenere: Rezidența BRD Scena9, Anca Poterașu Gallery și Pavilionul Goethe. Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București este organizată de Asociația Culturală Manekino în parteneriat cu PRINTOR COM și este co-finanțată de Ministerul Culturii și Centrul Național al Cinematografiei. Parteneri: Friedrich-Ebert-Stiftung, Institutul Francez, Institutul Goethe. Spații partenere: Rezidența BRD Scena9, Anca Poterașu Gallery, ETAJ Artist-run space, Institutul Goethe. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din programul manifestării:
- Sub umbrela tematică A Brave New World, două dintre programele tematice din Competiția Internațională vor reprezenta și subiectul unei expoziții audio-vizuale, prezentate la Rezidența BRD Scena9
- Una dintre cele mai populare secțiuni din programul festivalului, Berlinale Forum Expanded revine cu o serie de viziuni alternative asupra viitorului, sub forma unor experimentele formale radicale care răspund în maniere provocatoare la dilemele prezentului
* SUA: 16 scriitoare româno-americane și româno-canadiene sunt promovate în spațiul public american printr-o serie de evenimente virtuale originale și exclusive, create de reprezentanța Institutului Cultural Român la New York. Proiectul „Voci feminine românești în America de Nord” / „Romanian Women Voices in North America” se desfășoară în perioada 6 octombrie – 24 noiembrie, în mediul online, punând în evidență vocile feminine ale literaturii româno-americane. Din program:
- „Voci feminine românești în America de Nord” / „Romanian Women Voices in North America” le va avea ca invitate pe Andreea Scridon și Amanda O’Connor
– S-a întâmplat într-o zi de 24 noiembrie
* Cu 329 de ani în urmă (1691), prin „Diploma leopoldină”, principatul Transilvaniei era subordonat direct împăratului Austro-Ungariei şi beneficia de un statut separat, care confirma privilegiile celor trei naţiuni politice (maghiari, saşi, secui) şi drepturile celor patru religii recepte (catolică, luterană, calvină şi unitariană) (24.XI/4.XII)
* Acum 181 de ani (1839), la Paris, avea loc prima audiţie a simfoniei dramatice „Romeo şi Julieta”, de Hector Berlioz, dedicată lui Paganini şi cântată sub bagheta compozitorului (orchestra şi corul reuneau 200 de interpreţi)
* Acum 177 de ani (1843) Mihail Kogălniceanu, numit profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, a ţinut „Cuvântul de deschidere a celui dintâi curs de istorie naţională”, în care a definit istoria şi rolul acesteia în cristalizarea conştiinţei naţionale (24.XI/6.XII)
* În urmă cu 161 de ani (1859) era publicată „Originea Speciilor”, controversată lucrare a naturalistului britanic Charles Robert Darwin. Baza materialului a fost adunată în călătoria efectuată în jurul lumii pe vasul „Beagle” între 27 decembrie 1831 (când corabia, încărcată până la refuz, a ridicat ancora din Golful Plymouth) și 2 octombrie 1836, când s-a întors, după aprope 5 ani, din nou în Anglia. În timpul vieții lui Charles Darwin au mai fost redactate încă șase ediții, ultima, ediția a VI-a a „Originii speciilor”, fiind mult lărgită comparativ cu cele anterioare. De remarcat că prima ediție, apărută într-un tiraj de 1250 de exemplare, s-a epuizat într-o singură zi. Lucrarea a stârnit încă de la apariție polemici imense între susținătorii teoriei și adversarii ei
* Se împlinesc 155 de ani (1865), de când, în cadrul Dietei Transilvaniei de la Cluj (ale cărei lucrări au început la 8/20.XI.1865), s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (potrivit decretului imperial emis în august acelaşi an). Autonomia principatului era, astfel, desfiinţată, urmând ca interesele acestui teritoriu locuit majoritar de români să fie discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta (24.XI/6.XII)
* Acum 143 de ani (1877) Mihai Eminescu a început colaborarea la ziarul „Timpul”, cu articolul „Bălcescu şi urmaşii lui”
* Cu 141 de ani în urmă (1879) Italia recunoaştea independenţa României şi hotăra numirea unui ministru plenipotenţiar la Bucureşti. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, relaţiile diplomatice dintre cele două ţări nu au fost întrerupte. La 9 martie 1964, guvernele României şi Italiei au adoptat hotărârea de a ridica misiunile diplomatice de la Roma şi Bucureşti la rang de ambasadă. În perioada postbelică, relaţiile româno-italiene au cunoscut, în ansamblu, o evoluţie pozitivă. Au avut loc vizite la nivel de şefi de stat, de guvern, membri ai guvernului, conduceri ale celor două parlamente. În ultimii ani ai dictaturii comuniste, dialogul la aceste niveluri a fost întrerupt. Oficialităţile italiene au urmărit cu interes şi simpatie evenimentele care au avut loc în decembrie 1989 în România. După Revoluţia din 1989, Guvernul italian a sprijinit procesul de reforme democratice din ţara noastră, precum şi eforturile de integrare a României în organismele europene şi euro-atlantice
* Acum 16 ani (2004) avea loc inaugurarea, la Bucureşti, a Muzeului Costumelor Populare din România. Conform Hotărârii Guvernului nr. 655 din 31/07/2014, privind reorganizarea Muzeului Costumelor Populare din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 19 iulie 2005, instituţia s-a mutat la sediul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Şos. Kiseleff, nr. 28-30, sectorul 1
* Cu 7 ani în urmă (2013) era semnat un acord încheiat la Geneva între reprezentanţii ţărilor din Grupul 5+1 (China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, Statele Unite şi Germania) şi Iranului asupra unui plan de acțiune cu privire la controversatul program nuclear iranian
* Se împlinesc 5 ani (2015) de când armata turcă a doborât un bombardier rus (SU-24), la frontiera dintre Turcia şi Siria, pe care Rusia îl trimisese în căutarea piloţilor dispăruţi la graniţa dintre cele două ţări. Cei doi piloţi ai avionului s-au catapultat, unul fiind împuşcat mortal de insurgenţii sirieni de etnie turcă, celălalt fiind salvat într-o operaţiune specială. Potrivit unei înregistrări audio prezentate la reuniunea NATO convocată după incidentul de la graniță, avioanele Turciei au avertizat bombardierul rusesc de 21 de ori în 5 minute înainte să-l doboare, Moscova susţinând, însă, că avionul se afla în spaţiul aerian sirian
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Martiri din Vietnam (Calendarul Romano-Catolic 2020)
– 1796: S-a născut pastorul Stefan Ludwig Roth, istoric şi gânditor german din Transilvania; participant la Revoluţia de la 1848-1849, a susţinut cauza românilor transilvăneni (m. 1849, executat, după ce fusese condamnat la moarte de un tribunal militar maghiar)
– 1814, 24/25: S-a născut Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc (m. 1896)
– 1816: S-a născut pictorul Barbu Iscovescu; participant la Revoluţia din 1848-1849 din Ţara Românească, a realizat stindardul acesteia (m. 1854, în exil, la Izmir, Turcia)
– 1878: S-a născut pictoriţa și graficiana Maria Ciurdea Steurer (m. 1967)
– 1889: S-a născut Constantin I. Karadja, istoric, bibliograf, bibliofil (căutător de rarităţi şi editor de izvoare istorice) şi diplomat român; a fost unul dintre cei care s-a implicat în salvarea evreilor cu cetăţenie română aflaţi pe teritoriul Germaniei naziste sau pe teritoriile controlate de Reich; membru de onoare al Academiei Române din 1946 (m. 1950). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003, Dorina Rusu menționeează naşterea la 12.X.1889, iar site-ul http://archive.today/JTuYp menționează ca dată a naşterii 12/24.XI.1889
– 1889: S-a născut prozatorul Ionel Pop (m. 1985)
– 1900: S-a născut Maria Cernovodeanu, pianistă şi profesoară (m. 1968) – 120 de ani. NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 11.XI.1900 (stilul vechi)
– 1902: S-a născut N. Crevedia (pseudonimul lui Nicolae Ion Cârstea), poet, prozator şi publicist (m. 1978)
– 1909: S-a născut poetul Ion Sofia Manolescu (m. 1993)
– 1912: S-a născut regizorul Victor Iliu, unul dintre maeştrii filmului românesc (m. 1968, la Roma)
– 1920: S-a născut poetul Nicolae Tăutu (m. 1972) – 100 de ani. NOTĂ: Dicţionarul de literatură română (1979) dă ca an al naşterii 1919
– 1920: A murit Alexandru Macedonski, poet, prozator şi dramaturg; promotor al simbolismului în poezia română; membru post-mortem al Academiei Române (2006) (n. 1854) – 100 de ani
– 1927: A murit Ion (Ionel) I. C. Brătianu, om politic liberal, preşedinte al Partidului Naţional Liberal (din 1909 până la încetarea sa din viaţă); ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri (între anii 1908 şi 1927); de numele său se leagă Războiul de întregire naţională, Marea Unire de la 1918, Constituţia României din 1923 ş. a.; membru de onoare al Academiei Române din 1923 (n. 1864)
– 1932: S-a născut Dumitru Carabăţ, scenarist, teoretician de film, autor de cărţi de specialitate şi profesor; considerat fondatorul şcolii româneşti de scenaristică (m. 2020)
– 1941: S-a născut actorul Emil Hossu (m. 2012)
– 1953: S-a născut Ilie Stepan, cantautor (reprezentant al folkului şi rockului românesc), compozitor, instrumentist şi orchestrator, pionier al muzicii fusion; realizator de emisiuni de radio şi de televiziune; fondatorul grupului „Pro Musica”; compozitorul piesei „Timişoara”, imnul Revoluţiei Române din oraşul de pe malul Begăi
– 1962: A murit poetul George Gregorian; a scris şi texte pentru spectacolele de revistă ale lui Constantin Tănase (n. 1886)
– 1967: A murit actorul de teatru şi film Niki Atanasiu (n. 1907)
– 1967: A murit istoricul literar G.[heorghe] C.[onstantin] Nicolescu (n. 1911)
– 1974: A murit Nina Façon, istoric literar şi eseist; ca specialistă în limba şi literatura italiană a realizat dicţionare (în colaborare), o „Istorie a literaturii italiene” (1969), numeroase traduceri (n. 1909)
– 1987: A murit juristul Eugen Barasch; lucrări de drept civil şi de dreptul familiei; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905)
– 1994: A murit poetul George Almosnino (n. 1936)
– 1999: A murit istoricul Dan Cernovodeanu, specialist în heraldică şi genealogie (n. 1921). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 25 noiembrie 1999
– 2004: A murit interpretul de muzică uşoară Ionel Miron (n. 1932)
– 2007: A murit actorul Radu Panamarenco (n. 1938)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, comisarul european pentru promovarea modului de viață european prezintă strategia farmaceutică a blocului. De asemenea, oficialul european va vorbi despre pregătirea și reziliența UE în situații de urgență de sănătate
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, comisar european pentru era digitală, susține o conferință de presă cu privire la planul de acțiune al UE privind proprietatea intelectuală
– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, comisarul european pentru relații interinstituționale și prospectivă, Maroš Šefčovič, vorbește cu presa cu privire la o mai bună reglementare în UE
– Stockholm, Suedia: Intrarea în vigoare a unei limite privind adunările de numai opt persoane, în contextul pandemiei de Covid-19
– Hong Kong, China: Audieri în procesul de apel privind interdicția de a purta o mască în timpul protestelor (24 – 25 nov.)
– Petrozavodsk, Rusia: Audierea în procesul în apel al istoricului Yuri Dmitriev, condamnat pentru violență sexuală asupra copiilor
– Varșovia: Summit-ul virtual al strategiei și inovării CFO
– Edinburgh, Scoția, Regatul Unit al Marii Britanii: Audierea în apel a familiei libianului Abdelbaset Ali Mohamed al-Megrahie, singura persoană condamnată pentru atacul de la Lockerbie
– Londra: Compass prezintă rezultatele anuale 2020
– Istanbul, Turcia: Reluarea procesului în lipsă a 20 de persoane, pentru asasinarea jurnalistului saudit Khashoggi
– Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite: A patra ediție a târgului industrial FinTech (24 – 26 nov.)
– Harare, Zimbabwe: Procesul fostului cancelar al Universității suspectat că i-a acordat un doctorat fals lui Grace Mugabe
– Budapesta: Cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Film Evreiesc şi Israelian de la Budapesta va fi organizat, în acest an, în sistem online. În perioada 24 noiembrie – 6 decembrie, în cadrul festivalului vor fi proiectate 17 filme şi vor avea loc mai multe programe complementare
Aniversări – Comemorări
– 1632: S-a născut Baruch (latinizat Benedictus de) Spinoza, filosof raţionalist olandez; unul dintre iniţiatorii filosofiei moderne (m. 1677)
– 1713: S-a născut Laurence Sterne, scriitor englez (m. 1768)
– 1784: S-a născut Zachary Taylor, om politic american, al 12-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, în funcţie între anii 1849 și 1850 (m. 1850)
– 1826: S-a născut scriitorul italian Carlo Collodi, autorul „Aventurilor lui Pinocchio” (m. 1890)
– 1848: S-a născut soprana germană Lilli Lehmann (m. 1929)
– 1849: S-a născut (în Marea Britanie) scriitoarea americană de literatură pentru copii Frances Eliza Burnett (m. 1924)
– 1864: S-a născut Henri de Toulouse-Lautrec, pictor şi litograf francez (m. 1901)
– 1864: A murit geologul şi chimistul american Benjamin Silliman (n. 1779)
– 1874: S-a născut medicul francez Gustave Roussy; o atenţie aparte a acordat studiului cancerului, scop în care a înfiinţat primul Institut de oncologie din Franţa (la Ville-Juif); a fost un apropiat al României, în laboratoarele sale lucrând numeroşi specialişti români; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934 (m. 1948)
– 1908: S-a născut regizorul polonez de film Aleksander Ford; în timpul războiului a trăit în URSS, apoi, în Israel, Danemarca şi, după 1968, în SUA (m. 1980)
– 1913: S-a născut Geraldine Fitzgerald, actriţă americană de origine irlandeză (m. 2005)
– 1914: S-a născut sculptorul britanic Lynn Chadwick (m. 2003)
– 1925: S-a născut autorul şi comentatorul american William F. Buckley, Jr.; a fost un precursor şi cel mai cunoscut susţinător public al conservatorismului american modern; fondatorul revistei „National Review” (cea mai cunoscută revistă conservatoare americană, publicată începând din 1955), animatorul emisiunii TV de dezbateri politice „Firing Line” (1966-1999, 1540 de episoade), autor a peste 50 de cărţi (m. 2008) – 95 de ani
– 1929: A murit Georges Clemenceau, om politic şi ziarist francez; prim-ministru (1906-1909, 1917-1920); preşedinte al Conferinţei de pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de pace de la Versailles (n. 1841)
– 1934: S-a născut compozitorul rus Alfred Schnittke (m. 1998)
– 1939: S-a născut soprana italiană Maria Chiara
– 1943: S-a născut Alexandrina Cernov, filolog de origine română din Ucraina; încă din anii studenţiei s-a dedicat redactării şi regizării emisiunilor în limba română la Televiziunea din Cernăuţi; membră (din 1971) a Catedrei de Filologie Română a Universităţii din Cernăuţi; angajată în politica de promovare a culturii române în Bucovina de Nord, îndeosebi în cadrul Societăţii pentru Cultură Românească ”Mihai Eminescu” din Cernăuţi, al cărei membru fondator este; redactor şef al revistei de istorie și cultură „Glasul Bucovinei” din Cernăuţi; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992)
– 1954: S-a născut Emir Kusturica, regizor de film, actor şi muzician sârb de origine bosniacă
– 1957: A murit pictorul mexican Diego Rivera, figură importantă a culturii latino-americane a secolului al XX-lea (n. 1886)
– 1991: A murit Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), cântăreţ, compozitor şi textier britanic; lider al formaţiei de muzică rock „Queen” (n. 1946, în Zanzibar)
– 2004: A murit (la Nassau/Bahamas) scriitorul canadian de origine britanică Arthur Hailey (n. 1920)
– 2015: A murit actriţa armeană Varduhi Varderesian (n. 1928, în România) – 5 ani
– 2018: A murit magicianul şi actorul american Ricky Jay (nume real: Richard Jay Potash); devenit celebru graţie apariţiilor sale în filme regizate de David Mamet (n. 1946)