Covid – 19 | Care este situaţia în judeţul Tulcea
Publicat de , 23 noiembrie 2020, 10:23
Aproape 30% din angajaţii Primăriei Tulcea îşi desfăşoară activitatea în sistem telemuncă, în contextul creşterii numărului cazurilor de Covid. În plus, persoanele care merg la serviciu au programul decalat, astfel încât holurile Primăriei să nu se aglomereze.
De săptămâna trecută a fost suplimentat şi numărul de autobuze pe trei trasee importante din oraş.
Potrivit DSP, rata de infectare în municipiu se apropie de 6 şi au fost interzise mai multe activităţi. De vineri, interdicţii au fost impuse în localităţile tulcene Frecăţei, Mahmudia şi Turcoaia, iar în alte cinci – Crişan, Chilia Veche, Grindu, Nufăru şi Sarichioi – s-a decis limitarea activităţilor economice, după ce rata de infectare a trecut de 1,5 la mie.
La nivelul judeţului, incidenţa a trecut de 3 la mia de locuitori.