ATENȚIE: Aplicațiile care generează declații pe propria răspundere NU sunt recunoscute de autorități
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 noiembrie 2020, 11:54
Instituția Prefecturii Constanța a adus lămuriri în privința declarațiilor pe propria răspundere care trebuie completate în perioada de carantină.
”În ultimele ore, în mediul online au apărut mai multe aplicații care generează declarații pe proprie răspundere. Facem precizarea că astfel de aplicații nu sunt recunoscute de forțele de ordine, nu respectă prevederile ordinului de carantinare și nu există garanția faptului că dezvoltatorii aplicațiilor au dreptul să fie operatori de date cu caracter personal. Reiterăm faptul că poate fi folosită declarația pe proprie răspundere tipizată sau poate fi redactată și de mână, cu respectarea tuturor câmpurilor obligatorii din declarația tip (numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării), necesitând totodată semnătura olografă a titularului.”
Declația poate fi descărcată AICI.
Redactor – Daniel Țăndăreanu / Foto – Arhivă