Ascultă Radio România Constanța Live

A murit actriţa Draga Olteanu Matei

A murit actriţa Draga Olteanu Matei

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 18 noiembrie 2020, 06:54

Actriţa Draga Olteanu Matei a decedat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf Spiridon” din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu.

„Deşi echipa medicală din Spitalul ‘Sf Spiridon’ a făcut toate eforturile să o trateze, pacienta a decedat în această noapte (marţi spre miercuri n.r.), la ora 2,11”, a declarat dr. Cimpoeşu.

Draga Olteanu Matei a fost transferată, vineri seara, de la Spitalul din Piatra-Neamţ la UPU a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi, după ce a suferit o hemoragie digestivă superioară. Aflată în stare gravă, actriţa a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratamentul pe care îl urmează, apoi a fost supusă unor investigaţii medicale. După ce a fost stabilizată, Draga Olteanu Matei a fost sedată şi internată la Terapia Intensivă din cadrul Clinicii de Gastroenterologie şi Hematologie a unităţii medicale.

Draga Olteanu Matei a împlinit vârsta de 87 de ani pe data de 24 octombrie.

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, potrivit volumului ”Cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, 1996).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ”Ziariştii” de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra-Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ”Teatrul Vostru”. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra-Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra-Neamţ.

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care: Premiul ACIN 1975 (”Ilustrate cu flori de câmp”, ”Filip cel Bun”), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: „După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”.

În 2014, i-a fost înmânat, de către principesa Margareta, Ordinul „Coroana României” în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.

Pe 3 mai 2018, actriţa a fost internată în secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, unde a fost supusă mai multor investigaţii medicale.

Sursa – Agerpres / foto – Wikipedia

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 18:08

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan

România participă, începând de miercuri, la Târgul de Turism din Kazahstan (KITF), care a ajuns la a 23-a ediție, în standul țării noastre...

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:38

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi

Președintele interimar Ilie Bolojan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc miercuri, 30 aprilie, la...

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:31

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au fost sesizați cu privire la faptul că pe...

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:18

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR

Sorin Moranu, consilierul vicepreședintelui Consiliului Județean Tulcea, a participat, astăzi, la conferința de lansare a proiectului...

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor