Ascultă Radio România Constanța Live

Victimele care au decedat în incendiul de la SJU sunt 7 bărbaţi şi 3 femei cu vârste între 67 şi 86 ani

Victimele care au decedat în incendiul de la SJU sunt 7 bărbaţi şi 3 femei cu vârste între 67 şi 86 ani

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 noiembrie 2020, 09:31

Persoanele care au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, sunt 7 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani, potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, de conducerea unităţii sanitare.

‘Ceilalţi 6 pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferaţi, sâmbătă noapte, către Spitalul modular din Leţcani. (…) Conducerea SJU Piatra-Neamţ a luat toate măsurile pentru a asigura o continuitate a activităţii de salvare a vieţilor pacienţilor care necesită ventilaţie mecanică. Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În acelaşi timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unităţii sanitare, a unui salon pentru ATI’, se arată în comunicatul de presă.

Conducerea spitalului a realizat o listă cu necesarul de materiale şi echipamente care va ajunge la Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Neamţ, astfel încât să fie găsite soluţii rapide pentru ca pacienţii în stare critică să primească îngrijirile de care au nevoie în unitatea medicală.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Voluntarii SMURD

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 18:08

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan

România participă, începând de miercuri, la Târgul de Turism din Kazahstan (KITF), care a ajuns la a 23-a ediție, în standul țării noastre...

România, prezentă în aceste zile la Târgul de Turism din Kazahstan
CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:38

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi

Președintele interimar Ilie Bolojan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc miercuri, 30 aprilie, la...

CSAT – convocat pe 30 aprilie; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale – pe ordinea de zi
Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:31

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement

La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârșova au fost sesizați cu privire la faptul că pe...

Două femei au fost rănite în urma unui accident pe Dunăre. Se pare că cel care conducea barca, nu avea certificat de conducător de ambarcațiune de agrement
Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 14:18

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR

Sorin Moranu, consilierul vicepreședintelui Consiliului Județean Tulcea, a participat, astăzi, la conferința de lansare a proiectului...

Investiții pentru decolmatarea lacurilor din Delta Dunării, prin fonduri PNRR
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor