MEDGIDIA: Cristina Pascu, noul Administrator Public al municipiului
Publicat de Doina Sirbu, 10 noiembrie 2020, 12:59
Medgidia are, de ieri, Administrator Public. Prin dispoziția primarului 982 a fost numită în funcția de Administrator Public al municipiului Medgidia, Cristina Pascu. Într-un comunicat de presă se arată că aceasta are o vastă experiență de peste 13 ani în domeniul Administrației Publice Locale și a ocupat, în trecut, funcțiile de Șef Birou Proiecte și Șef Birou Achiziții Publice din Primăria Municipiului Medgidia.
Dispoziția și contractul sunt valabile pentru perioada mandatului primarului Valentin Vrabie.
Conform mandatului, Cristina Pascu va reprezenta instituția în raporturile cu terții, iar atribuțiile sale de coordonare au fost stabilite potrivit contractului de management pentru: Birou Proiecte, Achiziții Publice, Juridic dar și compartimentul Tehnic Investiții.
Redactor – Dana Malciu