Calendarul zilei – 8 noiembrie
Publicat de Codrin RAITA, 8 noiembrie 2020, 05:19 / actualizat: 9 noiembrie 2020, 8:19
EVENIMENTE INTERNE
– S-a întâmplat într-o zi de 8 noiembrie
* Cu 227 de ani în urmă (1793) era deschis, pentru public, Muzeul Luvru din Paris (Musée du Louvre), cu toate că evenimentul fusese prevăzut iniţial pentru 10 august a aceluiaşi an, în baza unei legi date la 23 iulie 1793. Iniţial palat al regilor Franţei, astăzi este unul dintre cele mai mari muzee ale lumii, care la început conţinea picturi din colecţiile regale (cea mai veche a aparţinut lui Francisc I), pentru ca ulterior să se îmbogăţească prin achiziţionarea de obiecte antice
* Se împlinesc 155 de ani (1865) de la deschiderea, la Cluj, a Dietei Transilvaniei. Potrivit decretului imperial emis în august acelaşi an, s-a votat încorporarea Transilvaniei la Ungaria (la 24.XI/6.XII.1865). Autonomia principatului a fost desfiinţată, interesele acestui teritoriu locuit de români urmând a fi discutate şi hotărâte de Dieta de la Budapesta (8/20)
* În 1874, acum 146 de ani, era dezvelită, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, statuia domnitorului Mihai Viteazul, realizată de sculptorul francez Albert-Ernest Carrièr-Belleuse
* Se împlinesc 125 de ani (1895), de când, la această dată, fizicianul german Wilhelm Conrad Röntgen (n. 1845 – m. 1923), a descoperit radiaţiile X (denumite şi „radiaţiile R”), făcând nişte experienţe privind descărcările electrice în gaze, realizare care i-a adus un Premiu Nobel pentru Fizică, în anul 1901
* În urmă cu 97 de ani a avut loc „Puciul de la Berărie”. Declanşat la 8 noiembrie 1923, acesta a reprezentat prima încercare a naziştilor de a prelua puterea în Germania. Adolf Hitler a încercat să ajungă la putere printr-o lovitură de stat. Această încercare a rămas cunoscută în istorie sub numele de „Puciul de la Berărie”, din cauza faptului că principalii complotişti şi-au pus la cale planul într-o berărie din München, numită „Bürgerbraukeller”. În seara zilei de 8 noiembrie 1923, Hitler a intrat în berărie, a tras un foc de revolver în aer, întrerupând o adunare şi declarând că a început revoluţia naţional-socialistă şi că armata şi poliţia s-au alăturat svasticii. În fapt, nici armata, nici poliţia nu se alăturaseră mişcării naziste, dimpotrivă, au acţionat de urgenţă în sensul înăbuşirii puciului. Adunaţi în berăria bavareză, complotiştii şi-au declarat intenţiile, în faţa unei mulţimi de trei mii de partizani ai lor. Spre seară, clădirea a fost înconjurată de armată şi, în momentul în care Hitler a început să strige că guvernul de la Berlin a fost demis şi că el va forma un alt guvern având sprijinul armatei şi al poliţiei, s-a pornit imediat un schimb de focuri. Conspiratorii au încercat să obţină sprijinul generalului Ludendorff, considerat un erou al Primului Război Mondial, şi al studenţimii bavareze. În ciuda discursurilor patriotarde ale lui Hitler, puciul a părut, de la început, sortit eşecului. O ultimă tentativă de a străpunge cordonul militar impus de autorităţi a eşuat, la primele ore ale dimineţii de 9 noiembrie 1923
* Se împlinesc 75 de ani (1945) de când, cu prilejul zilei onomastice a regelui Mihai, a avut loc la Bucureşti, în Piaţa Palatului, prima mare demonstraţie anticomunistă organizată de PNL, PNŢ şi organizaţiile lor de tineret şi studenţi, în timpul căreia au avut loc provocări armate împotriva participanţilor, autorităţile comuniste procedând apoi la arestări masive în rândul acestora
* Acum 74 de ani (1946) se înfiinţa Institutul de Endocrinologie „C. I. Parhon”. Prin Decretul-lege nr. 895 emis de Regele Mihai, se aproba raportul ministrului Sănătăţii, neurochirurg prof. dr. Bagdasar, de înfiinţare şi organizare a Institutului de Endocrinologie. La început, noua instituţie a funcţionat în localul Clinicii de Dermatologie a Spitalului Colentina, pentru ca din 1948 să îşi găsească locul în clădirea Sanatoriului Saint Vincent de Paul. Dacă iniţial, a funcţionat în sistemul Ministerului Sănătăţii, ulterior a trecut sub tutela Academiei Române, ca apoi să funcţioneze sub auspiciile Academiei de Ştiinţe Medicale. Încă de la început, ca o recunoaştere a personalităţii savantului la dezvoltarea ştiinţei naţionale şi internaţionale, institutul s-a numit „Prof. dr. C. I. Parhon”. În prezent, Institutul Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon” se află sub conducerea directă a Ministerului Sănătăţii
* Se împlinesc 70 de ani (1950) de la prima luptă a unor avioane de vânătoare (jet fighter), în timpul războiului coreean (1950 – 1953), când un F-80 aparținând SUA a doborât două MiG-15 nord-coreene, de origine rusească. Primul locotenent Russell J. Brown, din cadrul Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, a 16-a escadrilă de interceptare a luptătorilor, este creditat cu doborârea unui avion de vânătoare Mikoyan-Gurevich MiG-15, construit în Rusia, lângă râul Yalu, în timp ce zbura cu un Lockheed F-80C-10-LO Shooting Star
* În urmă cu 62 de ani (1958) Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti, prin Sentinţa nr. 125, îi condamna pe cei care au făcut parte din mişcarea duhovnicească a „Rugului Aprins al Maicii Domnului” de pe lângă Mănăstirea Antim din Bucureşti. Lotul „Rugului Aprins” îi cuprindea pe preoţii Teodorescu Alexandru (poetul Sandu Tudor), Făgeţeanu Alexandru, Ghiuş Vasile Benedict, Braga Roman, Boghiu Serghie Sofian, Dubneac Felix, Papacioc Anghel Arsenie, pe studenţii Văsîi Gheorghe, Mironescu Şerban, Rădulescu Nicolae, Pistol Grigore Dan şi Mihăilescu Emanoil. Pe lângă grupul de la Antim, au mai fost incriminaţi, în cadrul aceluiaşi lot, medicul Dabija Gheorghe, preotul Stăniloaie Dumitru, profesorul Mironescu Alexandru şi poetul Voiculescu Vasile
* România obţinea, acum 27 de ani (1993), din partea SUA, clauza naţiunii celei mai favorizate, cadru de facilitare şi promovare a relaţiilor economice bilaterale. Cu câteva zile înainte, la 2 noiembrie, preşedintele Bill Clinton semnase textul Rezoluţiei comune a Camerei Reprezentanţilor şi Senatului SUA privind ratificarea Acordului comercial româno-american, care includea şi procedura de reacordare a clauzei naţiunii celei mai favorizate ţării noastre (la 17.VII.1996 autorităţile americane au decis permanentizarea clauzei). României i s-a acordat clauza naţiunii celei mai favorizate în anul 1975, pe baza Acordului privind relaţiile comerciale dintre ţara noastră şi SUA, semnat la 2 aprilie şi ratificat de Congresul SUA (Senatul, respectiv Camera Reprezentanţilor) în iulie acelaşi an. Prin declaraţia Guvernului SUA din 26.II.1988 se anunţa hotărârea de a retrage, începând din 3 iulie acelaşi an, clauza
* În urmă cu 27 de ani (1993) era înfiinţată Misiunea permanentă a României pe lângă Consiliul Europei, la Strasbourg
* Acum 26 de ani (1994) de la inaugurarea oficială a Complexului „World Trade Center” din Bucureşti (actualul Hotel Pullman)
* Cu 21 de ani în urmă (1999) era înfiinţat Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, în urma unui acord între Guvernul României şi cel al Republicii Federale Germania privind colaborarea în domeniul cultural. Acesta este unul dintre cele 15 Institute Culturale Române care funcţionează în momentul de faţă la Budapesta, Viena, Praga, Varşovia, Paris, Roma, Veneţia, Londra, Istanbul, Tel Aviv, Madrid, Lisabona, Stockholm, New York și Beijing. Toate aceste institute se aflau sub o dublă coordonare: aceea a Ministerului Afacerilor Externe (care le administrează) şi cea a Institutului Cultural Român din Bucureşti – centrala care asigură susţinerea proiectelor culturale propriu-zise. Ţelurile prioritare ale ICR sunt exportul de cultură românească în lume şi asistenţa identitară culturală pentru românii care trăiesc în afara ţării. În data de 6 octombrie 2015, a avut loc inaugurarea noului sediu ICR Berlin, în Reinhardtstr. nr. 14
* Acum 7 ani (2013) Taifunul Haiyan lovea arhipelagul Filipine, provocând moartea a peste 6.000 de oameni, fiind una dintre cele mai mari catastrofe naturale din istoria recentă a ţării
* Acum 4 ani (2016) Donald John Trump (n. 14 iunie 1946), magnat imobiliar, vedetă de televiziune şi politician, a devenit al 45-lea președinte al Statelor Unite, candidând din partea Partidului Republican şi învingând-o pe Hillary Clinton, propusă din partea Partidului Democrat. A preluat oficial mandatul de președinte pe 20 ianuarie 2017, succedându-l în această funcţie pe Barack Obama
Aniversări – Comemorări
– Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri (Calendarul Creştin-Ortodox 2020)
– Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavril şi toate cetele Puterilor Cereşti (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)
– „Ziua Martirilor Români de la Beliș”, amintește de evenimentul petrecut la această dată în 1918 pe moșia baronului maghiar János Urmánczy, în zona comunei Beliș din districtul Huedin al comitatului Cluj, când, între 41 și 50 de civili – în majoritate români – au fost împușcați mișelește și aruncați în foc de către o unitate de militari înarmați aflată sub comanda căpitanului k.u.k. Antoniu Dietrich
– 1857: S-a născut Alexandru C. Cuza, profesor, publicist şi om politic de extremă dreapta, creatorul doctrinei naţionaliste creştine; în 1923 înfiinţează, împreună cu Corneliu Zelea Codreanu, Liga Apărării Naţionale Creştine (din care, în 1927, Codreanu se desprinde, formând Legiunea Arhanghelului Mihail, devenită, ulterior, Garda de Fier, principala grupare fascistă din România); în 1935 LANC fuzionează cu Partidul Naţional Agrar condus de Octavian Goga, formând Partidul Naţional Creştin; în intervalul decembrie 1937 – februarie 1938 O. Goga şi A. C. Cuza conduc ultimul guvern format de partide înaintea instaurării dictaturii personale a regelui Carol al II-lea; membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1947)
– 1863: S-a născut istoricul Gheorghe Popovici; a abordat o serie de probleme de mare interes din istoria organizării judiciare româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1905 (m. 1905)
– 1869: S-a născut medicul Nicolae Paulescu; cercetări asupra fiziologiei splinei şi pancreasului endocrin; a descoperit insulina, publicând în august 1921 rezultatele cercetărilor sale; membru post-mortem al Academiei Române (1990); abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de medicii canadieni Frederick Grant Banting şi John James Rickard Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 (pentru care au luat Premiul Nobel pentru medicină pe 1923) (m. 1931)
– 1901: S-a născut Gheorghe Gheorghiu-Dej, om politic comunist; între anii 1945 şi 1954 a fost secretar general, iar între anii 1955 şi 1965, prim-secretar al CC al PMR şi preşedintele Consiliului de Stat al RPR; în perioada 1948-1958 a optat pentru modelul stalinist, facilitând aservirea totală a României intereselor URSS; a instaurat un regim totalitar, de represiune poliţienească, căruia i-a căzut victimă o mare parte a elitei politice, militare şi culturale a ţării; după 1958, în plan extern, a evoluat treptat spre o distanţare de URSS (m. 1965)
– 1916: S-a născut filosoful Alexandru Dragomir; după 1948, datorită conjuncturii istorice, devine un filosof clandestin; abia după moartea sa ies la iveală „caietele Dragomir”, publicate de Editura „Humanitas” (m. 2002)
– 1921: S-a născut polonista şi traducătoarea Olga Zaicik (m. 2013)
– 1928: S-a născut Dumitru Micu, critic şi istoric literar, profesor (m. 2018)
– 1929: S-a născut Ion Brad, poet, prozator, dramaturg, memorialist, editor, publicist, traducător şi diplomat (m. 2019)
– 1929: S-a născut Eugeniu Iordăchescu, inginer constructor, inventator și profesor; a salvat, prin translare, mai multe biserici ce urmau să fie demolate din ordinul lui Nicolae Ceauşescu în anii 80 ai secolului trecut; are invenții referitoare la problemele de deplasare a construcțiilor și la protecția antiseismică a clădirilor (m. 2019). NOTĂ: Unele surse dau nașterea la 9.XI.1929
– 1935: S-a născut Dumitru Bălăeţ, poet, eseist şi bibliolog (m. 2009) – 85 de ani
– 1937: S-a născut Mihail Diaconescu, prozator, critic şi istoric literar, teolog ortodox, estetician, critic de artă, publicist şi profesor. NOTĂ: Academia DacoRomână l-a propus la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2013 (m. 2020)
– 1972: A murit Athanase Joja, filosof şi logician; contribuţii în istoria logicii; membru titular al Academiei Române din 1955, preşedinte (1959-1963) şi vicepreşedinte (1966-1972) al acestui for (n. 1904)
– 1977: A murit actorul Györgyi Kovacs (n. 1910)
– 1995: A murit Ion Baciu, muzician, dirijor şi profesor (n. 1931) – 25 de ani
– 1996: A murit istoricul literar I.[on] D.[umitru] Lăudat; fiind la origine cursuri universitare, cărţile lui se caracterizează printr-o sistematizare riguroasă a materialului, prin expunerea clară şi obiectivă a faptelor (n. 1909)
– 1999: A murit juristul Vasile Gionea; specialist în drept constituţional, dreptul muncii şi drept economic; deputat PNŢCD (1990-1992); vicepreşedinte al Comisiei de redactare a Constituţiei României; preşedinte al Curţii Constituţionale a României (1992-1995); membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1914)
– 2000: A murit ziaristul Dionisie Şincan; deşi a lucrat şi în presa scrisă, a fost legat de Radiodifuziunea Română întreaga viaţă (de la angajarea aici, la 15.VIII.1951, până în ultima zi a vieţii); a fost membru în primul Consiliu de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, după apariţia Legii organice a radioului public românesc (n. 1929) – 20 de ani
– 2001: A murit George Munteanu, profesor universitar, scriitor, critic şi istoric literar (n. 1924)
– 2003: A murit Iosif Naghiu, dramaturg şi poet (n. 1932)
– 2006: A murit dirijorul şi profesorul Iosif Conta; dirijor şi prim-dirijor al Orchestrei Naţionale Radio între anii 1954 şi 1988 (n. 1924)
– 2016: A murit Marius Popp, compozitor şi pianist de jazz, profesor şi arhitect (n. 1935)
– 2019: A murit Oana Manolescu, scriitoare, publicistă, chimistă și profesoară; co-fondatoare și președintă a Asociației Liga Albanezilor din România (1999-2017); deputată a minorității naționale albaneze în perioada 1996-2016 (n. 1941) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Myanmar (Birmania): Alegeri legislative
– Kuala Lumpur: Miniștrii de externe și pentru comerț din cadrul APEC se întâlnesc pentru a discuta despre politicile legate de comerț și afacerile internaționale în cadrul reuniunii ministeriale APEC din Malaysia (8 – 9 nov.)
– Coreea de Nord: Sunt marcați 70 de ani de la prima luptă cu avioane cu reacție din istorie, când un F-80 al SUA a doborât un MiG-15 rusesc
– Berlin: Decolarea ultimului zbor de pe aeroportul Tegel, un avion Air France cu destinația Paris
– Blida, Algeria: Justiția redeschide cazul de corupție al lui Rafik Khalifa, unul dintre marile scandaluri ale erei Bouteflika
– Ungaria/ Marea Britanie: Anul acesta, ceremonia MTV European Music Awards va fi găzduită de Budapesta, oferind telespectatorilor un show virtual difuzat atât de la Budapesta, cât şi de la Londra
– Praga, Republica Cehă: Campionatele Europene de Judo (8 – 10 nov.)
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Radiologiei” este o iniţiativă a Societăţii Europene de Radiologie, Societăţii Radiologice a Americii de Nord şi a Colegiului American de Radiologie, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare în ceea ce priveşte importanţa acestei specialităţi medicale. Ziua a fost marcată pentru prima dată în 2012 şi este continuatoarea „Zilei europene a radiologiei”, sărbătorită doar o singură dată la 11 februarie 2011, cu ocazia comemorării lui Röntgen
– „Ziua Internaţională a Zonelor Urbane”; celebrată începând cu 1949, ziua mai este cunoscută şi sub numele de „Ziua mondială a urbanismului” sau „Ziua mondială de planificare a oraşelor”; marcarea ei aduce, în prim-plan, problema urbanizării, efectele ei asupra evoluţiei durabile a societăţii şi promovarea unei mai bune planificări
– 1656: S-a născut Edmond (sau Edmund) Halley, astronom şi matematician englez; a fost primul care a calculat orbita cometei ce-i va purta numele (m. 1742)
– 1674: A murit John Milton, poet, istoric, publicist şi om politic englez (n. 1608)
– 1711, 8/19: S-a născut Mihail V. Lomonosov, om de ştiinţă (a enunţat principiul conservării materiei, precursor al teoriei atomiste) şi scriitor rus; a iniţiat studiul ştiinţific al limbii ruse, contribuind la crearea limbii literare; din iniţiativa sa, în 1755, a fost fondată Universitatea din Moscova, care-i poartă numele (m. 1765)
– 1843: S-a născut Moritz Pasch, matematician german (m. 1930)
– 1847: S-a născut scriitorul irlandez Bram Stoker; cunoscut mai ales pentru romanul său „Dracula” (m. 1912)
– 1848: S-a născut Gottlob Frege, matematician şi logician german, fondatorul logicii matematice (m. 1925)
– 1875: S-a născut Andrei Dimitrov Protici, scriitor, critic literar, publicist şi istoric de artă bulgar; membru corespondent străin al Academiei Române (1930) (m. 1959) – 145 de ani
– 1883: S-a născut Sir Arnold Bax, compozitor englez (m. 1953)
– 1884: S-a născut Hermann Rorschach, psihiatru și psihanalist elvețian; este cunoscut pentru crearea unui test psihologic care îi poartă numele și care studiază profunzimile personalității (m. 1922)
– 1890: A murit compozitorul francez de origine belgiană César Franck (n. 1822) – 130 de ani
– 1900: S-a născut prozatoarea şi jurnalista americană Margaret Mitchell (numele la naştere Margaret Munnerlyn Mitchell), autoarea romanului care a stat la baza celebrului film „Pe aripile vântului” (m. 1949, într-un accident de maşină) – 120 de ani
– 1901: S-a născut geologul elveţian Albert Streckeisen; profesor (1928-1934) de mineralogie şi petrografie la Şcoala Politehnică din Bucureşti; cercetări asupra structurilor geologice ale României; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (m. 1998)
– 1908: S-a născut Martha Gellhorn, scriitoare şi ziaristă americană, una din primele femei corespondent de război; a treia soţie a scriitorului Ernest Hemingway (m. 1998)
– 1909: A murit Charles Bordes, organist, compozitor şi profesor francez (n. 1863)
– 1914: S-a născut George Dantzig, matematician american; contribuții deosebite în domeniul cercetării operaționale, informaticii, economiei și statisticii (m. 2005)
– 1922: S-a născut Christian Barnard, medicul sud-african care a realizat primul transplant reuşit al unei inimi la om – la 3.XII.1967, la spitalul Grote Schuur din Cape Town (Republica Sud Africană) (m. 2001)
– 1923: S-a născut Jack S. Kilby, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2000, pentru inventarea circuitului integrat, respectiv al „tipăririi la cald”, tehnică de tipar cunoscută în limba engleză ca thermal printing (m. 2005)
– 1924: S-a născut Philippe Robert-Jones, istoric şi critic de artă belgian, poet; membru de onoare străin al Academiei Române (1997) (m. 2016)
– 1931: S-a născut regizorul italian de film Paolo Taviani; alături de fratele său Vittorio (n. 1929), a regizat filme cu tematică social-politică, abordând, în special, probleme ale sudului Italiei
– 1935: S-a născut Alain Delon, actor, regizor de film, scenarist şi producător francez – 85 de ani
– 1953: A murit Ivan Bunin, poet şi prozator rus; Premiul Nobel pentru literatură pe 1933; primul rus care a primit Premiul Nobel pentru literatură (n. 1870)
– 1959: S-a născut scriitoarea americancă Caroline Knapp (m. 2002)
– 1960: S-a născut actorul suedez Michael Nyqvist, protagonistul ecranizării trilogiei „Millenium” a scriitorului Stieg Larsson (m. 2017) – 60 de ani
– 1978: A murit Norman Percevel Rockwell, desenator, ilustrator şi pictor american (n. 1894)
– 1994: A murit scriitorul şi umoristul american Michael O’Donoghue (n. 1940)
– 1998: A murit actorul francez de film Jean Marais (n. 1913)
– 2009: A murit fizicianul rus Vitali Ghinzburg, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 2003, împreună cu un alt fizician rus, Aleksei Abrikosov şi cu englezul Anthony Leggett, pentru contribuţiile de pionierat în domeniul teoriei superconductorilor şi superfluidelor (n. 1916)
– 2017: A murit Antonio Carluccio, ”naşul bucătăriei italiene”, unul dintre cei mai mari bucătari ai lumii; cunoscut prin lanţul de magazine care îi poartă numele şi pe care le-a lansat începând cu anul 1999 (n. 1937)