Aproape 35.000 de doze de vaccin antigripal au fost alocate județelor Constanța și Tulcea
Publicat de Doina Sirbu, 21 octombrie 2020, 10:14
Alte aproape 35.000 de doze de vaccin antigripal au fost alocate județelor Constanța și Tulcea. A treia tranșă de vaccin a fost livrată, ieri după-amiază, Direcțiilor de Sănătate Publică, iar de astăzi este distribuită medicilor de familie.
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică, la Constanța au ajuns 28.920 de doze, iar la Tulcea – 6.000. Acestea vor fi folosite pentru imunizarea gratuită a categoriilor vulnerabile, respectiv persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, copiii, gravidele, cadrele medicale și persoanele instituționalizate.
În luna septembrie, județul Constanța a mai primit în două tranșe peste 23.500 de doze, iar Tulcea – aproape 5.000. Ministerul Sănătății a anunțat că următoarea tranșă de vaccin va fi livrată în luna noiembrie.
Redactor – Cătălina Radu / Foto – unsplash.com