Ascultă Radio România Constanța Live

Cod galben de furtuni şi ploi torenţiale, în cea mai mare parte a ţării. Este vizată şi zona Dobrogei

Cod galben de furtuni şi ploi torenţiale, în cea mai mare parte a ţării. Este vizată şi zona Dobrogei

Publicat de , 12 octombrie 2020, 14:32

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, două atenţionări Cod galben de furtuni şi ploi însemnate cantitativ, valabile până marţi seară, care vor cuprinde treptat peste trei sferturi din ţară.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 12 octombrie, ora 21:00 – 13 octombrie, ora 9:00, în Banat, Oltenia, sudul Transilvaniei şi al Crişanei, precum şi în vestul şi nordul Munteniei, vântul va avea temporar intensificări, cu viteze de 55 – 65 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură va sufla tare, cu rafale ce vor depăşi 90 – 100 km/h.

În vestul şi sud-vestul teritoriului va ploua, iar în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, ploile vor avea şi caracter torenţial şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp. În partea a doua a intervalului vântul se va intensifica şi în centrul ţării, unde rafalele vor fi în general între 50 şi 60 km/h.

Judeţele afectate de primul Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Teleorman şi Vâlcea.

De asemenea, pe parcursul zilei de marţi, 13 octombrie, între orele 9:00 – 21:00, va fi în vigoare al doilea Cod galben de intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică.

Astfel, în intervalul menţionat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 100 – 130 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Temporar, vor fi intensificări şi în restul ţării, cu viteze în general între 55 – 65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea şi Moldova de peste 70-80 km/h.

Totodată, în cea mai mare parte a ţării, temporar va ploua. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în regiunile sudice, estice şi centrale vor fi însoţite de descărcări electrice şi izolat de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi pe arii restrânse 40-60 l/mp.

Zonele vizate de avertizarea Cod galben sunt: judeţele Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş, Teleorman, Vâlcea, Vrancea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Meteorologii precizează că, marţi, vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest şi local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, în timp ce în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitaţii mixte. În cursul nopţii de marţi spre miercuri şi pe parcursul zilei de miercuri vor mai fi intensificări ale vântului în nord-vest şi la munte, precum şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, îndeosebi pe crestele Munţilor Apuseni şi ale Carpaţilor Orientali.

Foto – Arhivă

Turcia, Istanbul
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:50

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul

Un puternic seism, cu magnitudinea 6,2, a zguduit orașul Istanbul miercuri, a anunțat Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Situațiilor...

Turcia/ Cutremur cu magnitudinea 6,2 resimțit la Istanbul
Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:21

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă –  Marius Ion Sponoche...

Managerul Spitalului Cernavodă – Marius Ion Sponoche, trimis în judecată. Este acuzat de luare de mită
Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 13:07

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea

După șase ediții spectaculoase și sute de mii de fani care au trăit frumusețea apusurilor și răsăriturilor pe plajă, organizatorii Neversea...

Organizatorii au anunțat unde va avea loc ediția a VII-a a festivalului Neversea
MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:51

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor

La data de 22 aprilie a.c., în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați...

MANGALIA: Dosar penal pe numele unui tânăr care nu a fost oprit la semnalul polițiștilor. Ce au descoperit oamenii legii în urma verificărilor
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:44

Zona Gării a fost curățată de angajații SRCF Constanța

În zilele de 23 și 24 aprilie, peste 300 de angajați ai SRCF Constanța s-au mobilizat pentru acțiunea anuală de ecologizare și curățenie,...

Zona Gării a fost curățată de angajații SRCF Constanța
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:34

Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce a fost prins la volan, deși nu deține permis de conducere. Acesta nu este la prima abatere

La data de 22 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de...

Un bărbat a fost reținut de polițiștii constănțeni, după ce a fost prins la volan, deși nu deține permis de conducere. Acesta nu este la prima abatere
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:29

Tradiții de Sfântul Gheorghe

În data de 23 aprilie, în calendarul creștin este prăznuit Sfântul Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”. Născut în Cappadocia, din...

Tradiții de Sfântul Gheorghe
Actualitate miercuri, 23 aprilie 2025, 12:26

AUDIO | Reducerea valorii voucherelor de vacanță afectează sezonul estival? Cum văd hotelierii de pe litoral această situație

În ultimii ani, voucherele de vacanță au fost motorul industriei HoReCa. Având o valoare de 1600 lei, ele reprezentau un real beneficiu, mai...

AUDIO | Reducerea valorii voucherelor de vacanță afectează sezonul estival? Cum văd hotelierii de pe litoral această situație