Serena Williams s-a retras de la Roland Garros înaintea meciului din turul al doilea
Publicat de Catalin Donose, 30 septembrie 2020, 13:06
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul 9 mondial, şi-a anunţat, miercuri, retragerea din turneul de la Mare Şlem de la Roland Garros, din cauza unei accidentări.
Serena Williams urma să joace miercuri în turul secund la Paris cu bulgăroaica Ţvetana Pironkova (157 WTA), care s-a calificat astfel fără joc în faza următoare a competiţiei.
”Este vorba de tendonul lui Ahile, care nu a avut timp să se vindece după US Open”, a explicat Serena Williams (39 ani), într-o conferinţă de presă.
Serena îşi vede astfel întreruptă din nou cursa către cel de-al 24-lea său titlu de Mare Şlem din carieră şi egalarea recordului deţinut de Margaret Court.
Americanca a câştigat de trei ori turneul de la Roland Garros în carieră. Ea s-a accidentat la tendonul lui Ahile în semifinala US Open, pierdută în faţa belarusei Victoria Azarenka.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă